DIRECTIONAREA a pana la 20% din impozitul pe profit

 

Facilitățile fiscale ale sponsorizarii sunt reglementate de:
1.      Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 25 alin. 4 lit. i, potrivit carora:
“Art. 25: Cheltuieli
(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
i) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri; pentru situaţiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;
2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.
Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.”
2.      Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile si completarile ulterioare:
Art. 1
(1) Sponsorizarea este actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de către una dintre părţi, denumită beneficiarul sponsorizării.
(2) Contractul de sponsorizare se încheie în formă scrisă, cu specificarea obiectului, valorii şi duratei sponsorizării, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Art. 2
Este considerat sponsor orice persoana fizica sau juridica din Romania sau din strainatate care efectueaza o sponsorizare in conditiile legii.
Art. 4
(1) Poate fi beneficiar al sponsorizării:
a) orice persoană juridică fără scop lucrativ, care desfăşoară în România sau urmează să desfăşoare o activitate în domeniile: cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific – cercetare fundamentală şi aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ORDONANŢĂ nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

 

În temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 lit. S pct. 2 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1

(1)Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe.
(2)Asociaţiile şi fundaţiile constituite potrivit prezentei ordonanţe sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

(3)Partidele politice, sindicatele şi cultele religioase nu intră sub incidenţa prezentei ordonanţe.

Art. 2

Prezenta ordonanţă are ca scop crearea cadrului pentru:

a)exercitarea dreptului la liberă asociere;

b)promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept;

c)urmărirea realizării unui interes general, local sau de grup;
d)facilitarea accesului asociaţiilor şi fundaţiilor la resurse private şi publice;

e)parteneriatul dintre autorităţile publice şi persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial;

f)respectarea ordinii publice.

Art. 3

Actele juridice de constituire a asociaţiilor şi fundaţiilor, încheiate în condiţiile prezentei ordonanţe, sunt guvernate de legea civilă.

CAPITOLUL II: Înfiinţarea asociaţiilor şi a fundaţiilor

Secţiunea 1: Constituirea şi înscrierea asociaţiei

Art. 4

Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
Art. 5

(1)Asociaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.

(2)În temeiul dreptului constituţional la asociere, persoanele fizice se pot asocia fără a constitui o persoană juridică atunci când realizarea scopului propus permite aceasta.

Art. 6

(1)În vederea dobândirii personalităţii juridice, membrii asociaţi încheie actul constitutiv şi statutul asociaţiei, în formă autentică sau atestată de avocat.

(2)Actul constitutiv cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute:

a)datele de identificare a membrilor asociaţi: numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora;

b)exprimarea voinţei de asociere şi precizarea scopului propus;

c)denumirea asociaţiei;

d)sediul asociaţiei;

e)durata de funcţionare a asociaţiei – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;

f)patrimoniul iniţial al asociaţiei; activul patrimonial nu poate fi mai mic de 200 lei şi este alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al asociaţilor. În cazul aportului în natură, constând în bunuri imobile, forma autentică a actului constitutiv şi a statutului este obligatorie;
g)componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei;

h)persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice;

i)semnăturile membrilor asociaţi.

(3)Statutul cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute:

a)elementele prevăzute la alin. (2), cu excepţia celor precizate la lit. g) şi h);

b)precizarea scopului şi a obiectivelor asociaţiei;

c)modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat;

d)drepturile şi obligaţiile asociaţilor;

e)categoriile de resurse patrimoniale ale asociaţiei;

f)atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale asociaţiei;

g)destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 60.
(1)Oricare dintre membrii asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul.

(2)Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:

a)actul constitutiv;

b)statutul asociaţiei;

c)actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;

d)dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.

(3)Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial, constituite potrivit prevederilor prezentei ordonanţe. Astfel, o denumire este susceptibilă de a fi apropriată dacă nu aparţine unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel – asociaţie, fundaţie sau federaţie – prin înscrierea ei anterioară în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.
(31)Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice. Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice se înţelege includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni şi expresii precum: „comisariat”, „inspectorat”, „gardă”, „autoritate”, „poliţie”, „jandarmerie”, „protecţia consumatorilor” sau derivatele acestora.
(32)Înscrierea unei asociaţii folosind în denumirea sa cuvintele «naţional» sau «român» ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.
(33)Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: «Barou», «Cameră», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România», «Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti», «Consiliul de Mediere», «Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România», «Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România», precum şi altele asemenea.

(34)Este interzis, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului constitutiv şi a statutului ca o filială sau sucursală să poarte o altă denumire decât cea a asociaţiei sau fundaţiei care o constituie.

(35)Interdicţiile cu privire la denumire prevăzute pentru asociaţii şi fundaţii sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru federaţii.
(4)În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (3)-(33) şi alin. (35), Ministerul Justiţiei va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii.
Art. 8

(1)Asociaţia devine persoană juridică din momentul înscrierii ei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

(2)În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

(21)În cadrul procedurii de verificare a legalităţii cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2), judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi poate dispune, prin încheiere motivată, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, chiar dacă există un refuz motivat al Ministerului Justiţiei de a elibera dovada disponibilităţii denumirii, pe care îl apreciază ca neîntemeiat.
(3)Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică din oficiu, pentru evidenţa fiscală, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
Art. 9

(1)În cazul în care cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei nu sunt îndeplinite, judecătorul, la expirarea termenului prevăzut la art. 8 alin. (2), îl va cita, în camera de consiliu, pe reprezentantul asociaţiei, punându-i în vedere, în scris, să remedieze neregularităţile constatate.
(2)Dacă neregularităţile constatate privesc dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Constituţie, pentru termenul fixat va fi citat şi parchetul de pe lângă instanţa sesizată, căruia i se vor comunica, în copie, cererea de înscriere, împreună cu actul constitutiv şi statutul asociaţiei. în acest caz punerea concluziilor de către procuror este obligatorie.
Art. 10

(1)În situaţia în care, la termenul fixat, neregularităţile sunt înlăturate, judecătorul, ascultând şi concluziile procurorului, dacă este cazul, va lua act despre aceasta prin încheiere, dispunând înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

(2)În cazul în care neregularităţile nu au fost înlăturate sau, deşi legal citat, reprezentantul asociaţiei lipseşte în mod nejustificat, judecătorul va respinge cererea de înscriere prin încheiere motivată.

(3)Încheierile prevăzute în acest articol se vor pronunţa în cel mult 24 de ore de la închiderea dezbaterilor şi se vor redacta în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare.

Art. 11

(1)Încheierile de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sunt supuse numai apelului.
(2)În cazul în care procurorul nu a participat la soluţionarea cererii, parchetului pe de lângă instanţa sesizată i se vor comunica şi copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei, împreună cu încheierea de admitere ori de respingere a cererii de înscriere, după caz.

(3)Termenul de apel este de 5 zile şi curge de la data pronunţării, pentru cei care au fost prezenţi, şi de la data comunicării, pentru cei care au lipsit.
(4)Apelul se soluţionează cu citarea părţilor, în camera de consiliu, de urgenţă şi cu precădere. Dispoziţiile art. 10 alin. (3) cu privire la pronunţarea şi redactarea hotărârii se aplică în mod corespunzător.
Art. 12

(1)Înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în conformitate cu art. 8, se efectuează în ziua rămânerii definitive a încheierii de admitere, eliberându-se, la cerere, reprezentantului asociaţiei sau mandatarului acesteia un certificat de înscriere care va cuprinde: denumirea asociaţiei, sediul acesteia, durata de funcţionare, numărul şi data înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(2)În relaţiile cu terţii dovada personalităţii juridice se face cu certificatul de înscriere.

Art. 13

(1)Asociaţia îşi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un număr minim de 3 membri, organe de conducere proprii şi un patrimoniu distinct de cel al asociaţiei.

(2)Filialele sunt entităţi cu personalitate juridică, putând încheia, în nume propriu, acte juridice în condiţiile stabilite de asociaţie prin actul constitutiv al filialei. Ele pot încheia acte juridice de dispoziţie, în numele şi pe seama asociaţiei, numai pe baza hotărârii prealabile a consiliului director al asociaţiei.
(3)Filiala se constituie prin hotărârea adunării generale a asociaţiei. Personalitatea juridică se dobândeşte de la data înscrierii filialei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(4)În vederea înscrierii filialei, reprezentantul asociaţiei va depune cererea de înscriere, împreună cu hotărârea de constituire a filialei, statutul, actul constitutiv, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial ale acesteia, la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul filiala. Dispoziţiile art. 6 şi ale art. 9-12 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 131

(1)Asociaţia îşi poate constitui sucursale, ca structuri teritoriale fără personalitate juridică.

(2)Sucursalele se constituie prin hotărâre a adunării generale.

(3)Sucursalele desfăşoară activităţile date în competenţa lor de către asociaţie.
Art. 14

Dacă asociaţia, prin natura scopului sau obiectivelor propuse, urmează să desfăşoare activităţi pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizaţii administrative prealabile, aceste activităţi nu vor putea fi iniţiate, sub sancţiunea dizolvării pe cale judecătorească, decât după obţinerea autorizaţiilor respective.

Secţiunea 2: Constituirea şi înscrierea fundaţiei

Art. 15

(1)Fundaţia este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivităţi.
(2)Activul patrimonial iniţial al fundaţiei trebuie să includă bunuri în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fie de cel puţin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundaţiei.

(3)Prin derogare de la prevederile alin. (2), în cazul fundaţiilor al căror scop exclusiv, sub sancţiunea dizolvării pe cale judecătorească, este efectuarea operaţiunilor de colectare de fonduri care să fie puse la dispoziţia altor asociaţii sau fundaţii, în vederea realizării de programe de către acestea din urmă, activul patrimonial iniţial poate avea o valoare totală de cel puţin 20 de ori salariul minim brut pe economie.

Art. 16

(1)În vederea dobândirii personalităţii juridice, fondatorul sau, după caz, fondatorii încheie actul constitutiv şi statutul fundaţiei, în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2)Actul constitutiv al fundaţiei cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute:

a)datele de identificare a fondatorului sau, după caz, a fondatorilor: numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora;

b)scopul fundaţiei;

c)denumirea fundaţiei;

d)sediul fundaţiei;

e)durata de funcţionare a fundaţiei – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului sau, după caz, pe termen nedeterminat;

f)patrimoniul iniţial al fundaţiei;

g)componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale fundaţiei ori regulile pentru desemnarea membrilor acestor organe;

h)persoana sau persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice;

i)semnăturile fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor.

(3)Statutul cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute:

a)elementele prevăzute la alin. (2), cu excepţia celor de la lit. g) şi h);

b)explicitarea scopului şi a obiectivelor fundaţiei;

c)categoriile de resurse patrimoniale ale fundaţiei;

d)atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale fundaţiei;

e)procedura de desemnare şi de modificare a componenţei organelor de conducere, administrare şi control, pe parcursul existenţei fundaţiei;

f)destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării fundaţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 60.

Art. 17

(1)Fundaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea sa în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.

(2)Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:

a)actul constituiv;

b)statutul;

c)acte doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial.

d)dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.
(3)Dispoziţiile art. 7 alin. (1), alin. (3)-(35) şi alin. (4), ale art. 8-12 şi ale art. 14 se aplică în mod corespunzător.
Art. 18

(1)Fundaţia îşi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, pe baza hotărârii consiliului director, prin care le este alocat patrimoniul.
(2)Filiala este condusă de un consiliu director propriu, alcătuit din cel puţin 3 membri.

(3)Dispoziţiile art. 13 alin. (2) şi (4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 19

(1)Moştenitorii şi creditorii personali ai fondatorilor au faţă de fundaţie aceleaşi drepturi ca şi în cazul oricărei alte liberalităţi făcute de fondator.

(2)După înscrierea fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, nici fondatorii şi nici moştenitorii lor nu pot revoca actul constitutiv. De asemenea, după înscriere, actul constitutiv nu mai poate fi atacat nici de către creditorii personali ai fondatorilor.

(3)Dacă fundaţia dobândeşte personalitate juridică după decesul fondatorului, efectele liberalităţilor făcute în favoarea fundaţiei anterior constituirii ei se vor produce de la data actului constitutiv, pentru fundaţiile înfiinţate prin acte între vii, iar pentru fundaţiile înfiinţate prin testament, de la data morţii testatorului.
CAPITOLUL III: Organizarea şi funcţionarea asociaţiilor şi a fundaţiilor

Secţiunea 1: Organizarea şi funcţionarea asociaţiei

Art. 20

Organele asociaţiei sunt:

a)adunarea generală;

b)consiliul director;

c)cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori.

Art. 21

(1)Adunarea generală este organul de conducere, alcătuit din totalitatea asociaţilor.

(2)Competenţa adunării generale cuprinde:

a)stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale asociaţiei;

b)aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil;

c)alegerea şi revocarea membrilor consiliului director;

d)alegerea şi revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori;

e)înfiinţarea de filiale;

f)modificarea actului constitutiv şi a statutului;

g)dizolvarea şi lichidarea asociaţiei, precum şi stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare;

h)orice alte atribuţii prevăzute în lege sau în statut.

(3)Schimbarea sediului poate fi hotărâtă de către consiliul director,dacă această atribuţie este prevăzută expres în statut.

(4)Adunarea generală se întruneşte cel puţin o dată pe an şi are drept de control permanent asupra organelor prevăzute la art. 20 lit. b) şi c).

(5)Regulile privind organizarea şi funcţionarea adunării generale se stabilesc prin statut.

Art. 22

(1)Asociatul care, într-o anumită problemă supusă hotărârii adunării generale, este interesat personal sau prin soţul său, ascendenţii sau descendenţii săi, rudele în linie colaterală sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv nu va putea lua parte la deliberare şi nici la vot.

(2)Asociatul care încalcă dispoziţiile alin. (1) este răspunzător de daunele cauzate asociaţiei dacă fără votul său nu s-ar fi putut obţine majoritatea cerută.

Art. 23

(1)Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii, ale actului constitutiv şi ale statutului sunt obligatorii chiar şi pentru membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă.
(2)Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz.
(3)Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului.
Art. 24

(1)Consiliul director asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale. El poate fi alcătuit şi din persoane din afara asociaţiei, în limita a cel mult o pătrime din componenţa sa.

(2)În exercitarea competenţei sale, consiliul director:

a)prezintă adunării generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi proiectul programelor asociaţiei;

b)încheie acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei;

c)aprobă organigrama şi politica de personal ale asociaţiei, dacă prin statut nu se prevede altfel;

d)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de adunarea generală.

(3)Regulile generale privind organizarea şi funcţionarea consiliului director se stabilesc prin statut. Consiliul director îşi poate elabora un regulament intern de funcţionare.

(4)Nu poate fi membru al consiliului director, iar dacă era, pierde această calitate orice persoană care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă asociaţia respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice.

Art. 25

Dispoziţiile art. 22 se aplică în mod corespunzător şi membrilor consiliului director. Deciziile consiliului director, contrare legii, actului constitutiv sau statutului asociaţiei pot fi atacate în justiţie, în condiţiile prevăzute la art. 23.

Art. 26

Consiliul director poate împuternici una sau mai multe persoane cu funcţii executive, inclusiv persoane care nu au calitatea de asociat ori sunt străine de asociaţie, pentru a exercita atribuţiile prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. b) şi d).

Art. 27

(1)Actul constitutiv poate prevedea numirea unui cenzor sau a unei comisii de cenzori.

(2)Dacă numărul asociaţilor este mai mare de 15, numirea unui cenzor este obligatorie. Acesta poate fi o persoană din afara asociaţiei.

(3)În cazul în care asociaţia nu are obligaţia numirii unui cenzor, fiecare dintre asociaţi care nu este membru al consiliului director poate exercita dreptul de control.
Art. 271

(1)Pentru asociaţiile cu mai mult de 100 de membri înscrişi până la data întrunirii ultimei adunări generale, controlul financiar intern se exercită de către o comisie de cenzori.

(2)Comisia de cenzori este alcătuită dintr-un număr impar de membri. Membrii consiliului director nu pot fi cenzori.

(3)Cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil, în condiţiile legii.

(4)Regulile generale de organizare şi funcţionare a comisiei de cenzori se aprobă de adunarea generală. Comisia de cenzori îşi poate elabora un regulament intern de funcţionare.

Art. 272

În realizarea competenţei sale cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori:

a)verifică modul în care este administrat patrimoniul asociaţiei;

b)întocmeşte rapoarte şi le prezintă adunării generale;

c)poate participa la şedinţele consiliului director, fără drept de vot;

d)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de adunarea generală.
Secţiunea 2: Organizarea şi funcţionarea fundaţiei

Art. 28

Organele fundaţiei sunt:

a)consiliul director;

b)cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori.

Art. 29

(1)Consiliul director al fundaţiei este organul de conducere şi de administrare al acesteia.

(2)Consiliul director asigură realizarea scopului şi obiectivelor fundaţiei, exercitând următoarele atribuţii:

a)stabilirea strategiei generale şi a programelor fundaţiei;

b)aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil;

c)alegerea şi revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori;

d)înfiinţarea de filiale;

e)încheierea de acte juridice, în numele şi pe seama fundaţiei;

f)executarea bugetului de venituri şi cheltuieli;

g)aprobarea organigramei şi a strategiei de personal ale fundaţiei;

h)modificarea statutului fundaţiei;

i)îndeplinirea oricăror alte atribuţii prevăzute în lege sau în statut.

(3)Regulile generale privind organizarea şi funcţionarea consiliului director se stabilesc prin statut. Consiliul director îşi poate elabora un regulament intern de funcţionare.

(4)Dispoziţiile art. 22 şi 24 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte membrii consiliului director. Deciziile contrare legii, actului constitutiv sau statutului fundaţiei pot fi atacate în justiţie, în condiţiile prevăzute la art. 23, de fondator sau de oricare dintre membrii consiliului director care a lipsit sau a votat împotrivă şi a cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă.

(5)Schimbarea scopului fundaţiei se face numai de către fondator sau de majoritatea fondatorilor în viaţă. Dacă nici unul dintre fondatori nu mai este în viaţă, schimbarea scopului fundaţiei se face numai cu întrunirea votului a patru cincimi din numărul membrilor consiliului director.

(6)În toate cazurile, schimbarea scopului fundaţiei se poate face numai dacă acesta a fost realizat în totalitate sau în parte ori dacă acesta nu mai poate fi îndeplinit.

(7)Prevederile art. 26 se aplică în mod corespunzător în privinţa atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi i).

Art. 30

(1)Consiliul director se compune din cel puţin 3 membri desemnaţi de fondator sau, după caz, de fondatori, la momentul constituirii fundaţiei.

(2)În cazul în care, pe parcursul funcţionării fundaţiei, componenţa consiliului director nu se poate modifica în condiţiile stabilite de statut, instanţa prevăzută la art. 17 va desemna, pe cale de ordonanţă preşedinţială, la cererea oricărei persoane interesate, persoanele care vor intra în componenţa consiliului director.

Art. 31

(1)Comisia de cenzori este alcătuită dintr-un număr impar de membri.

(2)Dispoziţiile art. 27 se aplică în mod corespunzător.

Art. 32

În cazul în care actul constitutiv nu cuprinde componenţa nominală a celor dintâi organe ale fundaţiei, ci numai regulile stabilite de fondatori pentru desemnarea membrilor acestora şi dacă nici unul dintre fondatori nu mai este în viaţă la data constituirii fundaţiei, dispoziţiile art. 30 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL IV: Modificarea actului constitutiv şi a statutului asociaţiei sau fundaţiei. Fuziunea şi divizarea(la data 15-feb-2013 capitolul IV modificat de Art. 35, punctul 4. din titlul IV din Legea 76/2012 )

Art. 33

(1)Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12.

(2)Cererea de înscriere a modificării va fi însoţită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director.

(3)Despre schimbarea sediului se va face menţiune, dacă este cazul, atât în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei vechiului sediu, cât şi în cel aflat la grefa judecătoriei noului sediu. în acest scop, o copie a încheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicată din oficiu judecătoriei în circumscripţia căreia asociaţia urmează să-şi aibă noul sediu.
Art. 34

Dispoziţiile art. 33 se aplică în mod corespunzător în cazul modificării actului constitutiv sau a statutului fundaţiei.
Art. 341

(1)Fuziunea se face prin absorbţia unei asociaţii de către o altă asociaţie sau prin contopirea a două ori mai multe asociaţii pentru a alcătui o asociaţie nouă.

(2)Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei asociaţii care îşi încetează existenţa între două sau mai multe asociaţii existente ori care iau astfel fiinţă.

(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul fuziunii sau divizării unei fundaţii.

Art. 342

(1)În cazul asociaţiilor, decizia de fuziune sau de divizare se ia prin hotărârea a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor organului de conducere.

(2)În cazul fundaţiilor, dispoziţiile art. 29 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL V: Federaţia

Art. 35

(1)Două sau mai multe asociaţii sau fundaţii se pot constitui în federaţie.

(2)Federaţiile dobândesc personalitate juridică proprie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă pentru asociaţiile fără scop patrimonial, condiţii care li se aplică în mod corespunzător, cu excepţiile stabilite în prezentul capitol.

(3)Cererea de înscriere se soluţionează de tribunalul în circumscripţia căruia federaţia urmează să îşi aibă sediul.

Art. 36

(1)Federaţia devine persoană juridică din momentul înscrierii sale în Registrul federaţiilor aflat la grefa tribunalului prevăzut la art. 35 alin. (3).

(2)Asociaţiile sau fundaţiile care constituie o federaţie îşi păstrează propria personalitate juridică, inclusiv propriul patrimoniu.

Art. 37

(1)În cazul dizolvării federaţiilor, dacă nu se prevede altfel în lege sau în statut, bunurile rămase în urma lichidării se transmit, în cote egale, către persoanele juridice constituente.

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică prin asemănare şi în cazul retragerii din federaţie a unei asociaţii sau fundaţii.

(3)Retragerea din federaţie se poate face numai în urma aprobării de către cenzori sau experţi independenţi a unui raport cu privire la exerciţiul financiar.
CAPITOLUL VI: Obţinerea statutului de utilitate publică a asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor

(1)O asociaţie, fundaţie sau federaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a)activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz;

b)funcţionează de cel puţin 3 ani şi a realizat o parte din obiectivele stabilite, făcând dovada unei activităţi neîntrerupte prin acţiuni semnificative;

c)prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;

d)deţine un patrimoniu, logistică, membri şi personal angajat, corespunzător îndeplinirii scopului propus;

e)face dovada existenţei unor contracte de colaborare şi parteneriate cu instituţii publice sau asociaţii ori fundaţii din ţară şi din străinătate;

f)face dovada obţinerii unor rezultate semnificative în ceea ce priveşte scopul propus sau prezintă scrisori de recomandare din partea unor autorităţi competente din ţară sau din străinătate, care recomandă continuarea activităţii.
Art. 381

În sensul prezentei ordonanţe, prin utilitate publică se înţelege orice activitate care se desfăşoară în domenii de interes public general sau al unor colectivităţi.
Art. 39

(1)Recunoaşterea unei asociaţii sau fundaţii ca fiind de utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop, asociaţia sau fundaţia interesată adresează o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează, în termen de 15 zile, organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărui sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea.
(11)Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită, pe lângă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 38 alin. (1), de următoarele documente:

a)copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei sau fundaţiei;

b)copie de pe dovada dobândirii personalităţii juridice;

c)dovada privind bonitatea asociaţiei sau fundaţiei, emisă de banca la care are deschis contul;

d)copie de pe dovada privind situaţia juridică a sediului asociaţiei sau fundaţiei;

e)numele şi adresa persoanelor fizice, respectiv denumirea şi sediul persoanelor juridice, cu care asociaţia sau fundaţia colaborează în mod frecvent în vederea realizării obiectului său de activitate pentru care aceasta solicită recunoaşterea statutului de utilitate publică.
f)situaţiile financiare anuale şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani de activitate;

g)lista persoanelor angajate şi copii de pe contractele de muncă ale angajaţilor;

h)copii de pe convenţiile de colaborare, calificări, scrisori de recomandare şi altele asemenea.
(2)Conflictele de competenţă apărute între autorităţile publice prevăzute la alin. (1) privind înregistrarea cererii se soluţionează, la sesizarea oricăreia dintre părţi, de către Secretariatul General al Guvernului, în termen de 5 zile de la data înregistrării sesizării.

(3)În vederea stabilirii autorităţii prevăzute la alin. (1), persoanele interesate sunt obligate să pună la dispoziţie Secretariatului General al Guvernului toate informaţiile necesare rezolvării cererii.
Art. 40

(1)Autoritatea administrativă competentă este obligată ca, în termen de 60 de zile, să examineze cererea şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. în cazul în care constată îndeplinirea acestor condiţii, autoritatea administrativă competentă va propune Guvernului României recunoaşterea. în caz contrar aceasta va transmite persoanelor juridice solicitante un răspuns motivat, în termen de 30 de zile de la data luării deciziei.

(2)În cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii prevăzute la alin. (1), precum şi a tuturor documentelor necesare luării deciziei, Guvernul României decide asupra propunerii de recunoaştere. Dacă propunerea se respinge, soluţia va fi comunicată asociaţiei sau fundaţiei de către autoritatea administrativă la care s-a înregistrat cererea de recunoaştere, în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii şi a documentelor necesare luării deciziei.
Art. 41

(1)Recunoaşterea utilităţii publice conferă asociaţiei sau fundaţiei următoarele drepturi şi obligaţii:

a)dreptul de a i se atribui în folosinţă gratuită bunurile proprietate publică;
c)dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că asociaţia sau fundaţia este recunoscută ca fiind de utilitate publică;

d)obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea;

e)obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale; autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată;
f)obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial. Modelul extrasului situaţiilor financiare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2)Recunoaşterea utilităţii publice incumbă asociaţiei sau fundaţiei următoarele obligaţii:

a)obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea;

b)obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale; autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată;

c)obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial. Modelul extrasului situaţiilor financiare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 42

(1)Recunoaşterea utilităţii publice se face pe durată nedeterminată.

(2)În cazul în care asociaţia sau fundaţia nu mai îndeplineşte una ori mai multe dintre condiţiile prevăzute la art. 38 care au stat la baza recunoaşterii utilităţii publice, Guvernul va retrage, prin hotărâre, statutul de recunoaştere a utilităţii publice, la propunerea autorităţii administrative competente sau a Ministerului Justiţiei.
(3)Retragerea va interveni şi în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2).
(4)Împrejurările prevăzute la alin. (2) şi (3) pot fi sesizate autorităţii administrative competente, Ministerului Justiţiei sau Guvernului de către orice persoană fizică sau persoană juridică interesată.
Art. 43

(1)În evidenţele contabile ale asociaţiei sau fundaţiei se vor înregistra separat bunurile achiziţionate sau edificate din bani publici. în cazul dizolvării asociaţiei sau fundaţiei recunoscute ca fiind de utilitate publică, bunurile provenite din resurse bugetare şi rămase în urma lichidării se vor repartiza, prin hotărâre a Guvernului, către alte asociaţii ori fundaţii cu scop similar sau către instituţii publice cu acelaşi obiect de activitate.

(2)În cazul dizolvării, celelalte bunuri rămase în patrimoniul asociaţiei sau fundaţiei vor fi repartizate conform dispoziţiilor art. 60.
Art. 44

Litigiile referitoare la recunoaşterea utilităţii publice a asociaţiilor şi fundaţiilor se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Art. 45

(1)Dispoziţiile prezentului capitol referitoare la condiţiile recunoaşterii statutului de utilitate publică, precum şi la drepturile şi obligaţiile asociaţiilor sau fundaţiilor recunoscute ca fiind de utilitate publică se aplică în mod corespunzător şi federaţiilor.

(2)O federaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă cel puţin două treimi din numărul asociaţiilor şi fundaţiilor care o alcătuiesc sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică.
CAPITOLUL VII: Veniturile

Art. 46

(1)Veniturile asociaţiilor sau federaţiilor provin din:

a)cotizaţiile membrilor;

b)dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale;

c)dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţii sau de federaţii;

d)venituri realizate din activităţi economice directe;

e)donaţii, sponsorizări sau legate;

f)resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;
g)alte venituri prevăzute de lege.

(2)Veniturile fundaţiilor sunt cele prevăzute la alin. (1) lit. b)-g).

Art. 47

Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile pot înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute de asociaţii, fundaţii şi federaţii din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei.
Art. 48

Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile pot desfăşura orice alte activităţi economice directe dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice.
CAPITOLUL VIII: Relaţiile cu autorităţile publice

Art. 49

(1)Autorităţile administraţiei publice locale vor sprijini persoanele juridice constituite în temeiul prezentei ordonanţe prin:

a)punerea la dispoziţia acestora, în funcţie de posibilităţi, a unor spaţii pentru sedii, în condiţiile legii;

b)atribuirea, în funcţie de posibilităţi, a unor terenuri în scopul ridicării de construcţii necesare desfăşurării activităţii lor.

(2)Autorităţile administraţiei publice locale întocmesc liste de prioritate pentru atribuirea imobilelor prevăzute la alin. (1). Listele de prioritate se realizează pe baza unor proceduri de evaluare cuprinzând în mod explicit criteriile folosite. Autorităţile au obligaţia de a face publice aceste proceduri înainte de utilizarea lor.
Art. 50

Autorităţile publice sunt obligate să pună la dispoziţia asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor informaţiile de interes public, în condiţiile legii.

Art. 51

(1)În cadrul Camerelor Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, aparatului de lucru al Guvernului, instituţiei Avocatul Poporului, autorităţilor administrative autonome, ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale funcţionează structuri pentru relaţia cu mediul asociativ. Acolo unde asemenea structuri lipsesc, ele se vor constitui.

(2)Autorităţile publice menţionate la alin. (1) se vor consulta cu reprezentanţii asociaţiilor şi fundaţiilor care îşi desfăşoară activitatea în sfera lor de competenţă, în vederea stabilirii unor programe sau activităţi comune.
Art. 52

(1)După constituirea lor, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile interesate vor solicita autorităţilor administrative autonome, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale să fie luate în evidenţa acestora, în funcţie de domeniul în care activează.

(2)Autorităţile publice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să ţină evidenţa asociaţiilor şi fundaţiilor care li s-au adresat în acest scop.

(3)Conflictele de competenţă apărute între autorităţile publice prevăzute la alin. (1) privind luarea în evidenţă se soluţionează, la cererea oricăreia dintre părţi, de către Secretariatul General al Guvernului în termen de 5 zile de la data sesizării. Dispoziţiile art. 39 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(4)În toate cazurile, Ministerul Justiţiei va comunica, spre informare, autorităţiilor publice competente prevăzute la alin. (1) copii de pe hotărârile judecătoreşti rămase irevocabile, precum şi de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 5 zile de la primirea documentelor prevăzute la art. 74.

(la data 09-apr-2003 Art. 52, alin. (4) din capitolul VIII a se vedea referinte de aplicare din Art. 2 din Ordinul 3571/2003 )

Art. 53

Litigiile născute în legătură cu aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol se soluţionează în conformitate cu Legea nr. 554/2004.
CAPITOLUL IX: Dizolvarea şi lichidarea

Secţiunea 1: Dizolvarea

Art. 54

(1)Asociaţiile şi federaţiile se dizolvă:

a)de drept;

b)prinhotărâreajudecătorieisau a tribunalului, după caz;

c)prin hotărârea adunării generale.

(2)Fundaţiile se dizolvă:

a)de drept;

b)prin hotărârea judecătoriei.

Art. 55

(1)Asociaţia se dizolvă de drept prin:

a)împlinirea duratei pentru care a fost constituită;

b)realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;

c)imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociaţiei, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie;
d)reducerea numărului de asociaţi sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

(2)Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul asociaţiei, la cererea oricărei persoane interesate.

Art. 56

(1)Asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate:

a)când scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;

b)când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;

c)când asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;

d)când asociaţia a devenit insolvabilă;

e)în cazul prevăzut la art. 14.

(2)Instanţa competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul.
Art. 57

Asociaţia se poate dizolva şi prin hotărârea adunării generale. în termen de 15 zile de la data şedinţei de dizolvare, hotărârea adunării generale se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul, pentru a fi înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
Art. 58

Fundaţia se dizolvă de drept în cazurile prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) şi b), precum şi în situaţia imposibilităţii constituirii consiliului director în conformitate cu statutul fundaţiei, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, consiliul director trebuia constituit. Dispoziţiile art. 55 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 59

Dizolvarea fundaţiei prin hotărâre judecătorească se face în condiţiile art. 56, care se aplică în mod corespunzător, precum şi în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 15 alin. (3).

Art. 60

(1)În cazul dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice.

(2)Aceste bunuri pot fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, printr-o procedură stabilită în statutul asociaţiei sau al fundaţiei.

(3)Dacă în termen de 6 luni de la terminarea lichidării lichidatorii nu au reuşit să transmită bunurile în condiţiile alin. (2), precum şi în cazul în care statutul asociaţiei sau al fundaţiei nu prevede o procedură de transmitere a bunurilor ori dacă prevederea este contrară legii sau ordinii publice, bunurile rămase după lichidare vor fi atribuite de instanţa competentă unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător.

(4)În cazul în care asociaţia sau fundaţia a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. a) – c), bunurile rămase după lichidare vor fi preluate de către stat, prin Ministerul Finanţelor, sau, după caz, de comuna sau oraşul în a cărui rază teritorială asociaţia sau fundaţia îşi avea sediul, dacă aceasta din urmă era de interes local.

(5)Data transmiterii bunurilor este cea a întocmirii procesului-verbal de predare-preluare, dacă prin acesta nu s-a stabilit o dată ulterioară.

Secţiunea 2: Lichidarea

Art. 61

(1)În cazurile de dizolvare prevăzute de art. 55, 56, 58 şi 59, lichidatorii vor fi numiţi prin însăşi hotărârea judecătorească.

(2)În cazul dizolvării prevăzute de art. 57, lichidatorii vor fi numiţi de către adunarea generală, sub sancţiunea lipsirii de efecte juridice a hotărârii de dizolvare.

(3)În toate cazurile, mandatul consiliului director încetează o dată cu numirea lichidatorilor.

(4)Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice, autorizate în condiţiile legii.
Art. 62

(1)Imediat după intrarea lor în funcţie, lichidatorii vor face inventarul şi vor încheia un bilanţ care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului asociaţiei sau ale fundaţiei.

(2)Lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze registrele şi orice alte acte ale asociaţiei sau fundaţiei. De asemenea, ei vor ţine un registru cu toate operaţiunile lichidării în ordinea datei acestora.

(3)Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor.

Art. 63

(1)Lichidatorii sunt obligaţi să continue operaţiunile juridice în curs, să încaseze creanţele, să plătească creditorii şi, dacă numerarul este insuficient, să transforme şi restul activului în bani, procedând la vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor mobile şi imobile.

(2)Lichidatorii pot realiza numai acele operaţiuni noi care sunt necesare finalizării celor aflate în curs.

Art. 64

(1)Suma cuvenită creditorului cunoscut care refuză să primească plata creanţei sale se va consemna în contul său.

(2)Dacă plata creanţei nu se poate face imediat sau atunci când creanţa este contestată, lichidarea nu se va declara terminată înainte de a se garanta creditorii.

Art. 65

În orice caz, lichidatorii nu pot încheia operaţiunile şi nu pot remite celor în drept contul gestiunii decât după expirarea unui termen de 6 luni de la publicarea dizolvării asociaţiei sau fundaţiei.

Art. 66

Lichidatorii răspund solidar pentru daunele cauzate creditorilor din culpa lor.

Art. 67

Atât faţă de asociaţie sau fundaţie, cât şi faţă de asociaţi sau, după caz, fondatori, lichidatorii sunt supuşi regulilor mandatului.

Art. 68

(1)După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligaţi ca în temen de două luni să depună bilanţul, registrul jurnal şi un memorandum, declarând operaţiunile de lichidare la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul asociaţia sau fundaţia.

(2)Lichidatorii sunt obligaţi să îndeplinească toate procedurile pentru publicarea lichidării şi radierea asociaţiei sau fundaţiei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

(3)Publicarea lichidării se face prin afişarea la uşa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul persoana juridică,întemendedouălunidelaterminarea lichidării.

Art. 69

Dacă în termen de 30 de zile libere de la depunerea bilanţului nu se înregistrează nici o contestaţie, bilanţul se consideră definitiv aprobat şi lichidatorii, cu autorizarea judecătoriei, vor remite celor în drept bunurile şi sumele rămase de la lichidare, împreună cu toate registrele şi actele asociaţiei sau fundaţiei şi ale lichidării. Numai după aceasta lichidatorii vor fi consideraţi descărcaţi şi li se va elibera, în acest scop, un act constatator.

Art. 70

(1)Contestaţiile la bilanţul lichidatorilor se pot formula de orice persoană interesată la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul persoanei juridice lichidate.

(2)Toate contestaţiile se soluţionează printr-o singură hotărâre. Sentinţa pronunţată de judecătorie este executorie şi este supusă numai apelului.
(3)După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea asociaţiei sau fundaţiei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

Art. 71

(1)Asociaţia sau fundaţia încetează a fiinţa la data radierii din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(2)Radierea se face în baza actului constatator eliberat lichidatorilor, în condiţiile prevăzute la art. 69, prin care se atestă descărcarea acestora de obligaţiile asumate.

Art. 72

Dispoziţiile prezentului capitol referitoare la dizolvarea şi lichidarea asociaţiilor şi fundaţiilor se aplică, în mod corespunzător, şi în privinţa dizolvării şi lichidării federaţiilor. Instanţa competentă este tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul federaţiei supuse dizolvării şi lichidării.

CAPITOLUL X: Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial

Art. 73

(1)Se constituie Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial – asociaţii, fundaţii şi federaţii -, denumit în continuare Registrul naţional, în scopul evidenţei centralizate a acestora.

(2)Registrul naţional se ţine de Ministerul Justiţiei prin direcţia de specialitate.

Art. 74

(1)În scopul constituirii şi funcţionării Registrului naţional, instanţele judecătoreşti sunt obligate ca, din oficiu, să comunice Ministerului Justiţiei copii de pe hotărârile judecătoreşti rămase irevocabile privind constituirea, modificarea şi încetarea oricărei asociaţii, fundaţii sau federaţii, precum şi de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a fiecărei hotărâri judecătoreşti.

(2)Asociaţiile şi fundaţiile recunoscute ca fiind de utilitate publică sunt obligate să comunice Ministerului Justiţiei, în extras, copii de pe rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale, însoţite de dovada eliberată de Regia Autonomă «Monitorul Oficial» că s-a solicitat publicarea acestora şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Art. 75

(1)Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial este public.

(2)Ministerul Justiţiei este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei solicitante, copii certificate de pe înregistrările efectuate în Registrul naţional şi de pe înscrisurile doveditoare.

(3)Înscrisurile prevăzute la alin. (2) pot fi cerute şi eliberate şi prin corespondenţă.

(4)Datele din Registrul naţional pot fi redate şi arhivate şi sub formă de înregistrări pe microfilme şi pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automată a datelor.

CAPITOLUL XI: Dispoziţii privind persoanele juridice străine fără scop patrimonial

Art. 76

(1)Persoanele juridice străine fără scop patrimonial pot fi recunoscute în România, sub condiţia reciprocităţii, pe baza aprobării prealabile a Guvernului, prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa Tribunalului Bucureşti, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naţionalitate o au, iar scopurile lor statutare nu contravin ordinii publice din România.

(2)În acest scop, reprezentanţii persoanelor juridice străine trebuie să ataşeze la cererea de înscriere următoarele documente, în copii autentificate şi traduceri legalizate:

a)actul de constituire în statul a cărui naţionalitate o au persoanele juridice străine;

b)statutul (în măsura în care există ca act de sine stătător);

c)hotărârea organului de conducere a acelei persoane juridice, prin care se solicită recunoaşterea în România;

d)statutul viitoarei reprezentanţe în România a acelei persoane juridice, cuprinzând prevederi referitoare la sediu, la capacitatea juridică şi la persoanele care reprezintă persoana juridică străină;

e)hotărârea Guvernului României de aprobare a cererii de recunoaştere în România apersoaneijuridicesolicitante.

(3)Dispoziţiile art. 8-12 şi ale art. 81 se aplică în mod corespunzător.

Art. 77

(1)Asociaţiile şi fundaţiile constituite ca persoane juridice române de către persoane fizice sau juridice străine pot dobândi pe întreaga durată de funcţionare dreptul de proprietate şi orice alte drepturi reale asupra terenurilor necesare pentru realizarea scopului pentru care au fost constituite.

(2)În cazul dizolvării şi lichidării asociaţiilor şi fundaţiilor prevăzute la alin. (1), lichidatorii au obligaţia înstrăinării terenurilor, în termen de cel mult un an, numai către persoane care au capacitatea juridică de a dobândi astfel de bunuri. Termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se constată ori se dispune dizolvarea sau, după caz, de la data hotărârii de dizolvare voluntară.
(3)În cazul nerespectării termenului de un an pentru înstrăinarea terenurilor prevăzute la alin. (2), instanţa competentă va dispune vânzarea acestora prin licitaţie publică.

(4)În toate cazurile, bunurile rămase după lichidare, inclusiv terenurile neînstrăinate în condiţiile alin. (2) şi (3) se atribuie cu respectarea dispoziţiilor art. 60.

CAPITOLUL XII: Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 78

Prezenta ordonanţă intră în vigoare în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 79

În termenul prevăzut la art. 78 Ministerul Justiţiei:

a)va elabora şi va adopta Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor, precum şi a Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, care va cuprinde şi prevederi privind accesul la acest registru al persoanelor juridice de drept public, al persoanelor juridice de drept privat, precum şi al persoanelor fizice;

b)va stabili forma şi conţinutul certificatelor de înscriere prevăzute la art. 12 alin. (1) şi la art. 17 alin. (3), precum şi condiţiile de eliberare a dovezii menţionate la art. 7 alin. (2) lit. d).
Art. 80

Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului civil.
Art. 81

În privinţa asociaţiilor şi fundaţiilor care au calitatea de persoane juridice străine sunt şi rămân aplicabile dispoziţiile art. 43 şi următoarele din Legea nr. 105/1992cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Art. 82

Cererile de autorizare a înfiinţării asociaţiilor, fundaţiilor, federaţiilor sau uniunilor de persoane, aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată legal învestite la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, vor continua să fie soluţionate de acele instanţe.

Art. 83

(1)Asociaţiile şi fundaţiile constituite, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, în condiţiile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) îşi păstrează personalitatea juridică legal dobândită. Acestor asociaţii şi fundaţii li se aplică, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, regimul juridic prevăzut de aceasta.

(2)Uniunile, federaţiile sau grupările de persoane juridice, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 21/1924, îşi păstrează personalitatea juridică şi, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, li se va aplica regimul juridic al federaţiilor prevăzut de aceasta din urmă.

Art. 84

(1)În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe registrele persoanelor juridice, aflate la grefa tribunalelor în circumscripţiile cărora funcţionează persoanele juridice de drept privat prevăzute de Legea nr. 21/1924 vor fi transmise judecătoriilor în ale căror circumscripţii teritoriale acestea îşi au sediul.

(2)În acelaşi termen, registrele uniunilor şi federaţiilor, aflate la grefa curţilor de apel în circumscripţiile cărora funcţionează uniunile şi federaţiile prevăzute de Legea nr. 21/1924, vor fi transmise tribunalelor în circumscripţiile cărora acestea îşi au sediul.

(3)În vederea constituirii Registrului naţional prevăzut la art. 73, în termenul menţionat la alin. (1), instanţele judecătoreşti sunt obligate să transmită Ministerului Justiţiei copii de pe registrele asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi de pe registrele uniunilor şi federaţiilor, aflate la grefa acestora.

Art. 85

Persoanele juridice de utilitate publică – asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel – înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.

Art. 86

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 6 februarie 1924, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

-****-

Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 39 din data de 31 ianuarie 2000

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LEGE nr. 32 din 19 mai 1994 privind sponsorizarea si mecenatul

 

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
(1)Sponsorizarea este actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de către una dintre părţi, denumită beneficiarul sponsorizării.
(2)Contractul de sponsorizare se încheie în formă scrisă, cu specificarea obiectului, valorii şi duratei sponsorizării, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
(3)Mecenatul este un act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică, numită mecena, transferă, fără obligaţie de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfăşurarea unor activităţi în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau ştiinţific – cercetare fundamentală şi aplicată.
(4)Actul de mecenat se încheie în forma autentică în care se vor specifica obiectul, durata şi valoarea acestuia.
(5)În cazul sponsorizării sau mecenatului constând în bunuri materiale, acestea vor fi evaluate, prin actul juridic încheiat, la valoarea lor reală din momentul predării către beneficiar.
Art. 2
Este considerat sponsor orice persoana fizica sau juridica din Romania sau din strainatate care efectueaza o sponsorizare in conditiile legii.
Art. 3
Persoanele fizice sau juridice din România nu pot efectua activităţi de sponsorizare sau de mecenat din surse obţinute de la buget.
(2)Instituţiile şi autorităţile publice, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi regiile autonome nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari persoane fizice şi asociaţii familiale care îşi desfăşoară activitatea conform Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, precum şi societăţi comerciale cu capital privat.
Art. 4
(1)Poate fi beneficiar al sponsorizării:
a)orice persoană juridică fără scop lucrativ, care desfăşoară în România sau urmează să desfăşoare o activitate în domeniile: cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific – cercetare fundamentală şi aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice;
b)instituţiile şi autorităţile publice, inclusiv organele de specialitate ale administraţiei publice, pentru activităţile prevăzute la lit. a);
c)de asemenea, pot fi sponsorizate, în condiţiile prezentei legi, emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum şi cărţi ori publicaţii din domeniile definite la lit. a);
d)orice persoană fizică cu domiciliul în România a cărei activitate în unul dintre domeniile prevăzute la lit. a) este recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică ce activează în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.
(2)Poate fi beneficiar al mecenatului orice persoană fizică cu domiciliul în România, fără obligativitatea de a fi recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică, care necesită un sprijin în domeniile prevăzute la art. 1 alin. (3).
Art. 5
(1)Sponsorul ori beneficiarul are dreptul să aducă la cunoştinţă publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii sponsorului.
(2)Sponsorul ori beneficiarul este obligat să aducă la cunoştinţă publicului sponsorizarea într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, activitatea sponsorizată, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică.
(3)Denumirile publicaţiilor, titlurile cărţilor şi ale emisiunilor de radio şi televiziune sponsorizate trebuie anunţate ca atare.
(4)Anunţurile vor fi formulate astfel încât să reiasă clar acţiunea de sponsorizare şi vor fi aduse la cunoştinţă publicului, în mod gratuit, de către beneficiarul sponsorizării.
(5)În cadrul activităţilor de sponsorizare sau de mecenat se interzice ca sponsorul, mecena sau beneficiarul să efectueze reclamă sau publicitate comercială, anterioară, concomitentă sau ulterioară în favoarea acestora sau a altor persoane.
Art. 6
Facilităţile prevăzute în prezenta lege nu se acordă în cazul:
a)sponsorizării reciproce între persoane fizice sau juridice;
b)sponsorizării efectuate de către rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv;
c)sponsorizării unei persoane juridice fără scop lucrativ de către o altă persoană juridică care conduce sau controlează direct persoana juridică sponsorizată.
Art. 7
Prevederile art. 6 se aplică şi persoanelor fizice sau juridice care efectuează acte de mecenat.
c.Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă:
Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:
p)cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
1.este în limita a 5 0/00 din cifra de afaceri;
2.nu depăşeşte mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialişti, a burselor de specializare, a participării la congrese internaţionale;
(4)Persoanele fizice sau juridice străine, care datorează statului român, conform legislaţiei în vigoare, un impozit pentru un venit realizat în România şi care efectuează sponsorizări sau acte de mecenat, beneficiază, de asemenea, de reducerea bazei impozabile cu echivalentul în lei al sponsorizării sau al actului de mecenat, calculat la cursul de schimb valutar al zilei, la data efectuării transferului de proprietate, în aceleaşi cote aplicate persoanelor fizice sau juridice române, conform alineatelor precedente.
Art. 9
(1)Sumele primite din sponsorizare sau mecenat sunt scutite de plata impozitului pe venit.
(2)Aceeaşi prevedere se aplică şi bunurilor materiale primite prin sponsorizare sau mecenat, potrivit prezentei legi.
Art. 10
(1)Nu beneficiază de facilităţile prevăzute în prezenta lege sponsorul care, în mod direct sau indirect, urmăreşte să direcţioneze activitatea beneficiarului.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu înlătură dreptul părţilor de a încheia, potrivit legii, acte juridice afectate de sarcină, dacă prin acestea nu se direcţionează ori nu se condiţionează activitatea beneficiarului.
Art. 11
Contestaţiile privind acordarea sau neacordarea facilităţilor prevăzute în prezenta lege se soluţionează conform prevederilor Legii nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor.
Art. 17
Prevederile prezentei legi intra in vigoare cu data de intii a lunii urmatoare publicarii acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei.
Art. 18
Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi orice dispozitii contrare se abroga.
-****-
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor si Senat in sedinta comuna din 5 mai 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ADRIAN NASTASE
PRESEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LEGE nr. 78 din 24 iunie 2004 privind reglementarea activitatii de voluntariat in Romania

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
(1)Prezenta lege reglementează participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.
(2)Voluntariatul este un factor important în crearea unei pieţe europene competitive a muncii şi, totodată, în dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale, precum şi pentru creşterea solidarităţii sociale.
Art. 2
(1)Statul român recunoaşte valoarea socială a activităţilor de voluntariat ca expresie a cetăţeniei active, a solidarităţii şi responsabilităţii sociale, precum şi valoarea profesională ca expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale şi lingvistice a persoanelor care desfăşoară aceste activităţi.
(2)Statul susţine dezvoltarea mişcării de voluntariat la nivel local, naţional şi internaţional, cu respectarea independenţei şi diversităţii acesteia, în scopul îndeplinirii sale artistice şi culturale, sportive şi recreative, educaţionale, ştiinţifice, de cercetare, de tineret, de reprezentare, de mediu, de sănătate, sociale, de solidaritate, de dezvoltare comunitară, de ajutor umanitar, civic şi filantropic şi altele asemenea.
(3)Statul român sprijină dezvoltarea voluntariatului prin toate instituţiile sale care activează în domenii în care se desfăşoară activităţi de voluntariat potrivit legii.
Art. 3
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activităţi de interes public desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remuneraţie, individual sau în grup;
b)activitatea de interes public reprezintă activitatea desfăşurată în domenii precum: arta şi cultura, sportul şi recreerea, educaţia şi cercetarea, protecţia mediului, sănătatea, asistenţa socială, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar şi/sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială;
c)organizaţia-gazdă este persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, care organizează şi administrează activităţi de voluntariat;
d)contractul de voluntariat reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia-gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului;
e)voluntarul este orice persoană fizică, fără deosebire de rasă, origine etnică, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, care a dobândit capacitate de muncă potrivit legislaţiei în domeniul muncii şi desfăşoară activităţi de voluntariat;
f)beneficiarul activităţii de voluntariat este persoana fizică, alta decât soţul/soţia şi copiii, sau persoana juridică în folosul căreia se desfăşoară activitatea de voluntariat;
g)coordonatorul voluntarilor este voluntarul sau angajatul organizaţiei-gazdă, care îndeplineşte sarcinile legate de coordonarea şi administrarea activităţii voluntarilor.
Art. 4
Prezenta lege se fundamentează pe următoarele principii:
a)participarea ca voluntar, activitate de interes public, neremunerată şi bazată pe o decizie liber consimţită a voluntarului;
b)implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
c)desfăşurarea voluntariatului cu excluderea remuneraţiei din partea beneficiarului activităţii;
d)participarea persoanelor la activităţile de voluntariat, pe baza egalităţii de şanse şi de tratament, fără discriminări;
e)activitatea de voluntariat nu substituie munca plătită;
f)caracterul de interes public al activităţii de voluntariat.
Art. 5
Activităţile de voluntariat izolate, sporadic prestate, în afara raporturilor cu persoanele juridice prevăzute la art. 1, din raţiuni familiale, de prietenie sau de bună vecinătate nu fac obiectul prezentei legi.
Art. 6
Autorităţile administraţiei publice sprijină derularea activităţilor de voluntariat prin includerea în strategiile de dezvoltare locală sau naţională a unor capitole distincte despre rolul voluntariatului ca resursă de dezvoltare a bunăstării sociale, şi nu ca modalitate de reducere a cheltuielilor, precum şi modul de sprijinire a voluntariatului pentru atingerea priorităţilor locale sau naţionale.
Art. 7
(1)Autorităţile administraţiei publice locale susţin voluntariatul ca metodă recunoscută prin care cetăţenii pot participa activ la activităţi de voluntariat în comunităţile lor, metodă ce le permite acestora să abordeze probleme legate de acţiuni umanitare, mediu înconjurător, probleme sociale, şi altele asemenea.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale se întâlnesc anual cu reprezentanţii legali ai organizaţiei-gazdă, pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care le conduc, în vederea organizării unei cooperări efective în activităţile de interes public desfăşurate de către voluntari, precum şi în vederea promovării, la nivel local, a acestor activităţi, a rezultatelor şi impactului social survenit.
(3)Autorităţile administraţiei publice locale promovează şi susţin organizarea de evenimente cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului, în data de 5 decembrie a fiecărui an.
Art. 8
(1)Activităţilor de voluntariat organizate în afara României de către organizaţii-gazdă de naţionalitate română, în parteneriat cu organizaţii din ţara respectivă, desfăşurate în temeiul unui contract de voluntariat semnat în România, le sunt aplicabile prevederile prezentei legi.
(2)Voluntarilor cetăţeni străini le este garantată rezidenţa pe teritoriul statului român pe durata contractului de voluntariat, în limitele şi condiţiile impuse de legislaţia privind regimul străinilor în România.
Art. 9
(1)Activitatea de voluntariat se desfăşoară în urma unei cereri din partea organizaţiei-gazdă, prin care aceasta îşi manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari. Organizaţia-gazdă are posibilitatea de a refuza motivat cererea unui candidat de a deveni voluntar, în condiţiile prevăzute în statutul acesteia, în funcţie de tipul de activitate desfăşurată, şi cu respectarea art. 4 lit. c).
(2)Cererea emisă de organizaţia-gazdă persoană juridică de drept public, prin care este manifestată disponibilitatea de a colabora cu voluntari, se realizează printr-un anunţ public.
(3)Organizaţia-gazdă oferă instruire iniţială cu privire la:
a)structura, misiunea şi activităţile organizaţiei-gazdă;
b)drepturile şi responsabilităţile voluntarului;
c)regulamentele interne care reglementează implicarea voluntarului.
(4)Organizaţia-gazdă poate oferi voluntarilor, în condiţiile legislaţiei din domeniul educaţiei şi formării profesionale, cursuri de instruire, formare şi pregătire profesională în domeniul în care aceasta activează.
Art. 10
(1)Este interzis, sub sancţiunea anulabilităţii, să se încheie contract de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea prestaţiilor respective.
(2)Activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.
(3)Pe durata perioadei activităţii de voluntariat, precum şi la încheierea activităţii de voluntariat, organizaţia-gazdă, la cererea voluntarului, eliberează un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate. Acestea se întocmesc în limba română dacă au fost emise pe teritoriul României.
(4)Certificatul de voluntariat va conţine următoarele elemente:
a)datele de identificare ale organizaţiei-gazdă care emite certificatul;
b)numărul de înregistrare şi data emiterii certificatului;
c)numărul de înregistrare şi data contractului de voluntariat;
d)numele, prenumele şi datele de identificare ale voluntarului;
e)perioada şi numărul de ore de voluntariat;
f)numele şi prenumele coordonatorului voluntarilor;
g)numele şi prenumele reprezentantului legal al organizaţiei-gazdă;
h)menţiunea „Voluntarul şi organizaţia emitentă sunt responsabili pentru veridicitatea datelor şi informaţiilor cuprinse în acest certificat”.
(5)Certificatele de voluntariat sau documentele echivalente eliberate de organizaţii-gazdă dintr-un alt stat sunt recunoscute în România în măsura în care conţin elementele prevăzute la alin. (4) şi sunt prezentate în copie autentificată şi traducere legalizată.
(6)Raportul de activitate va conţine următoarele elemente:
a)activităţile de voluntariat prestate;
b)atribuţiile asumate;
c)aptitudinile dobândite.
Art. 11
(1)Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba română, între voluntar şi organizaţia-gazdă. Obligaţia de încheiere a contractului de voluntariat în formă scrisă revine organizaţiei-gazdă. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2)În cazul încheierii contractului de voluntariat cu un cetăţean străin, organizaţia gazdă poate să-i pună acestuia la dispoziţie un interpret.
(3)Organizaţia-gazdă este obligată ca, anterior începerii activităţii de voluntariat, să înmâneze voluntarului un exemplar din contractul de voluntariat.
(4)Anterior începerii activităţii, contractul de voluntariat se înregistrează în registrul de evidenţă a voluntarilor ţinut de organizaţia-gazdă.
(5)Contractul de voluntariat este însoţit obligatoriu de fişa de voluntariat şi fişa de protecţie a voluntarului.
(6)Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele clauze:
a)datele de identificare ale părţilor contractante;
b)descrierea activităţilor pe care urmează să le presteze voluntarul;
c)timpul şi perioada de desfăşurare a activităţii de voluntariat;
d)drepturile şi obligaţiile părţilor;
e)stabilirea cerinţelor profesionale, a abilităţilor sociale, intereselor de dezvoltare, a celor de sănătate, confirmate prin certificate de sănătate sau alte documente;
f)condiţiile de reziliere a contractului.
(7)Contractul de voluntariat încetează în următoarele condiţii:
a)la expirarea termenului stabilit în contract, respectiv la data la care prestaţiile care fac obiectul contractului au fost executate;
b)de comun acord;
c)când organizaţia-gazdă îşi încetează activitatea;
d)prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 21;
e)în caz de reziliere a contractului.
(8)Fişa de voluntariat conţine descrierea în detaliu a tipurilor de activităţi pe care organizaţia-gazdă şi voluntarul au convenit că acesta din urmă le va desfăşura pe parcursul contractului de voluntariat.
(9)Fişa de protecţie a voluntarului conţine instrucţiuni cu privire la desfăşurarea activităţii acestuia, cu respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru activităţi ce ies din domeniul de acoperire al fişei de protecţie a voluntarului, organizatorii activităţii vor apela la inspectoratele teritoriale de muncă ce vor pune la dispoziţia acestora instrucţiuni de securitate a muncii specifice activităţii respective.
(10)Organizaţia-gazdă este obligată să ţină evidenţa voluntarilor, a duratei şi a tipului activităţilor desfăşurate şi evaluării voluntarilor, pe baza criteriilor stabilite în regulamentul intern.
Art. 12
Contractul de voluntariat trebuie să conţină minimum următoarele drepturi ale voluntarului:
a)dreptul de a desfăşura activitatea de voluntariat în concordanţă cu capacitatea şi disponibilitatea acestuia;
b)dreptul de a solicita organizaţiei-gazdă eliberarea certificatului de voluntariat însoţit de raportul de activitate;
c)dreptul la confidenţialitate şi protecţia datelor personale;
d)dreptul la timp liber corespunzător cu activitatea de voluntariat.
Art. 13
(1)Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele obligaţii ale voluntarului:
a)obligaţia de a presta o activitate de interes public, fără remuneraţie;
b)obligaţia unei conduite complementare cu obiectivele generale ale voluntariatului – îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea sărăciei, dezvoltare sustenabilă, sănătate, prevenirea şi gestionarea efectelor dezastrelor, incluziunea socială şi, totodată, lupta împotriva excluderii sociale şi discriminarea;
c)obligaţia voluntarului de a îndeplini sarcinile prevăzute în fişa de voluntariat, precum şi respectarea instrucţiunilor stipulate în fişa de protecţie a voluntarului;
d)obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat, pe perioada desfăşurării contractului de voluntariat şi pe o perioada de 2 ani după încetarea acestuia;
e)obligaţia de a anunţa indisponibilitatea temporară de a presta activitatea de voluntariat în care este implicat.
(2)Răspunderea voluntarului în astfel de situaţii se angajează potrivit regulilor stabilite în legislaţia în vigoare şi în regulamentele interne ale organizaţiei-gazdă.
Art. 14
Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele drepturi ale organizaţiei-gazdă:
a)dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea activităţii de voluntariat;
b)dreptul de a iniţia conţinutul fişei de voluntariat, pe care o adaptează la solicitarea şi pregătirea voluntarului, precum şi la tipul de activităţi de voluntariat desfăşurate de către organizaţia-gazdă;
c)dreptul de a exercita controlul asupra modului de implementare a fişei de voluntariat prin coordonatorul de voluntari;
d)dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la clauzele stabilite în contractul de voluntariat, fişa de voluntariat şi/sau în fişa de protecţie a voluntarului.
Art. 15
(1)Contractul de voluntariat trebuie să cuprindă următoarele:
a)obligaţia organizaţiei-gazdă de a asigura desfăşurarea activităţilor sub conducerea unui coordonator de voluntari, cu respectarea condiţiilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii respective;
b)posibilitatea organizaţiei-gazdă de a suporta cheltuielile de hrană, cazare şi transport pentru voluntar în desfăşurarea activităţii sale de voluntariat, în limita sumelor alocate cu această destinaţie. Voluntarul poate renunţa la cheltuielile de hrană, cazare şi transport printr-o declaraţie pe propria răspundere, aprobată de conducerea organizaţiei-gazdă;
c)posibilitatea organizaţiei-gazdă de a suporta alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea activităţii de voluntariat, cu excepţia celor aferente muncii prestate de către voluntar în limita sumelor alocate cu această destinaţie. Voluntarul poate renunţa la cheltuielile mai sus menţionate printr-o declaraţie pe propria răspundere, aprobată de conducerea organizaţiei-gazdă.
(2)La solicitarea voluntarului, organizaţia-gazdă poate încheia contract de asigurare împotriva riscurilor de accident şi de boală sau a altor riscuri ce decurg din natura activităţii, în funcţie de complexitatea activităţii la care participă acesta şi în limita sumelor alocate cu această destinaţie.
Art. 16
În executarea contractului de voluntariat, voluntarul se subordonează coordonatorului voluntarilor, numit în condiţiile art. 3 lit. g). În situaţia în care, prin desfăşurarea activităţilor de voluntariat, se cauzează prejudicii unor terţe persoane, organizaţia-gazdă va răspunde solidar cu voluntarul, în condiţiile legii sau ale contractului de voluntariat, dacă acestea nu au fost determinate de culpa exclusivă a voluntarului.
Art. 17
Executarea obligaţiilor contractuale ce revin voluntarului nu se poate face prin reprezentare.
Art. 18
Răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de voluntariat este supusă prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 19
Dacă pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de voinţa părţilor, o situaţie de natură să îngreuneze executarea obligaţiilor ce revin voluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacă situaţia face imposibilă executarea contractului, acesta încetează de plin drept.
Art. 20
(1)Negocierea sau renegocierea contractului de voluntariat se va face la cererea scrisă a uneia dintre părţi, în condiţiile stabilite prin contractul de voluntariat.
(2)La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor de voluntariat părţile sunt egale şi libere.
Art. 21
Denunţarea unilaterală a contractului de voluntariat are loc la iniţiativa oricăreia dintre părţi, care se comunică şi se motivează în scris. Condiţiile denunţării se stabilesc prin contractul de voluntariat, termenul de preaviz fiind de 15 zile.
Art. 22
(1)Litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de voluntariat se soluţionează pe cale amiabilă sau prin procedura de mediere, iar, în caz de nesoluţionare, de către instanţele civile.
(2)Acţiunile izvorâte din contractul de voluntariat sunt scutite de taxă de timbru.
Art. 23
La concursurile organizate pentru ocuparea posturilor, dacă doi sau mai mulţi candidaţi obţin punctaje egale, autorităţile şi instituţiile publice şi angajatorii persoane fizice sau juridice pot acorda punctaj suplimentar candidaţilor care prezintă unul sau mai multe certificate de voluntariat obţinute din activităţi de voluntariat, eliberate în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în situaţia în care acestea constituie criterii de selecţie.
Art. 24
Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din cadrul serviciilor de urgenţă voluntare constituite conform legii, precum şi persoanelor cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legale privitoare la prestarea serviciului militar pe bază de voluntariat.
Art. 25
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 26
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea voluntariatului nr. 195/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 25 aprilie 2007.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 469 din data de 26 iunie 2014

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copiilor

 

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale şi definiţii
Art. 1
(1)Prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului.
(2)Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte.
Art. 2
(1)Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
(2)Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.
(3)Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
(4)Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
(5)Persoanele prevăzute la alin. (4) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.
(6)În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:
a)nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;
b)opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
c)istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;
d)capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e)menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.
Art. 3
De dispoziţiile prezentei legi beneficiază:
a)copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
b)copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;
c)copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
d)copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România;
e)copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile prezentei legi, de către autorităţile publice române competente.
Art. 4
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)copil – persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii;
b)familie – părinţii şi copiii acestora;
c)familie extinsă – rudele copilului, până la gradul IV inclusiv;
d)familie substitutivă – persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, inclusiv afinii până la gradul IV şi asistenţii maternali care asigură creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii;
e)plan individualizat de protecţie – documentul prin care se realizează planificarea serviciilor, prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;
f)plan de servicii – documentul prin care se realizează planificarea acordării serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea prevenirii abuzului, neglijării, exploatării, a oricăror forme de violenţă asupra copilului, precum şi a separării copilului de familia sa;
g)reprezentant legal al copilului – părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.
Art. 5
(1)Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi.
(2)Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
(3)În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.
(4)Intervenţia statului este complementară; statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu.
Art. 6
Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
a)respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b)egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c)responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
d)primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului;
e)descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
f)asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
g)respectarea demnităţii copilului;
h)ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
i)asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
j)celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k)asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului;
l)interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.
Art. 7
Drepturile prevăzute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie.
Art. 8
În orice cauză care priveşte drepturi ale copilului, instanţa verifică dacă înţelegerile dintre părinţi sau ale acestora cu alte persoane respectă interesul superior al copilului.
CAPITOLUL II: Drepturile copilului
SECŢIUNEA 1: Drepturi şi libertăţi civile
Art. 9
(1)Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.
(2)Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.
(3)Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii.
(4)Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, în condiţiile prevăzute de lege, fără nicio ingerinţă.
(5)Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului.
Art. 10
(1)În scopul realizării dreptului prevăzut la art. 9 alin. (1), unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie au obligaţia de a angaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de asistenţă socială.
(2)În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, competente, au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile, care să realizeze, cu celeritate, demersurile ce le revin, potrivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului şi să transmită datele de identificare direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, serviciului public de asistenţă socială.
(3)Persoanele desemnate la alin. (2) au obligaţia efectuării demersurilor de stabilire a identităţii părinţilor copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, în situaţia în care aceştia au fost identificaţi şi nu au întocmit certificatul de naştere.
Art. 11
(1)Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24 de ore de la naştere.
(2)Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie.
(3)Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său.
Art. 12
(1)În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele de poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei.
(2)În termen de 5 zile de la sesizarea prevăzută la alin. (1), se întocmeşte un proces-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru copil.
(3)În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliţia este obligată să întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor verificări direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4)În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va asigura consilierea şi sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naştere.
(5)În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului transmite serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal prevăzut la alin. (2), dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor.
(6)În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei prevăzute la alin. (5), serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă competent.
(7)În termen de 24 de ore de la înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii copilului.
Art. 13
În situaţia copilului părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost părăsit acesta, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 12.
Art. 14
(1)În situaţia copilului găsit în familie sau într-un loc public, precum şi a celui părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul.
(2)Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii copilului este gratuită.
Art. 15
Metodologia privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc sau părăsiţi în unităţi sanitare/secţii/compartimente de specialitate obstetrică-ginecologie şi neonatologie/alte unităţi sanitare care oferă servicii medicale pentru copii se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cu Ministerul Sănătăţii.
Art. 16
(1)Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte persoane juridice, precum şi persoane fizice care internează sau primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili identitatea sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz, domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de care aparţin, în vederea luării în evidenţă.
(2)Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecţie în condiţiile legii, are obligaţia de a-l întreţine şi, în termen de 48 de ore, de a anunţa autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul.
Art. 17
(1)Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
(2)Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
(3)Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
(4)În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.
(5)Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere şi la stabilirea programului de relaţii personale şi cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.
Art. 18
(1)În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:
a)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;
b)vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c)găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului;
d)corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
e)transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
f)transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
g)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.
(2)Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal.
(3)Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1).
(4)Pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a oferi consiliere, acordată de specialişti atât copilului, cât şi părinţilor săi, la solicitarea acestora.
(5)În cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, celălalt părinte poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului, să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni.
(6)Monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială, să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la vizitele efectuate la domiciliul copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta, precum şi la înapoierea copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta. Totodată, monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială să asiste şi în timpul găzduirii copilului de către părintele la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, dacă instanţa judecătorească a dispus monitorizarea printr-o sentinţă definitivă. Dispoziţiile tezei a II-a se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. g).
(61)Cu ocazia monitorizării, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială pot realiza intervievarea părinţilor, a copilului, a persoanelor cu care copilul relaţionează în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi g), precum şi a altor persoane a căror intervievare se apreciază a fi utilă în vederea întocmirii raportului de monitorizare.
(7)La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoana cu atribuţii de asistenţă socială care a întocmit raportul prevăzut la alin. (6) poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinţi sau a ambilor, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte.
(8)Raportul de monitorizare prevăzut la alin. (6) se înmânează fiecăruia dintre părinţi şi poate fi folosit ca probă în instanţă.
Art. 19
(1)Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2)Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Art. 20
(1)În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, precum şi pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanţii. Dispoziţiile tezei I se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g).
(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include:
a)amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului;
b)depunerea unei garanţii reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să fie preluat copilul, în vederea menţinerii relaţiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare;
c)depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate la o instituţie desemnată de instanţă şi, atunci când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente.
Art. 21
(1)În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), şi aspecte precum:
a)disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă;
b)disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale;
c)situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
d)istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane;
e)distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile în care locuinţa minorului se stabileşte la terţe persoane sau la un serviciu de protecţie specială.
Art. 22
Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Art. 23
(1)Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanţii lor legali.
(2)Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Părinţii sau, după caz, altă persoană responsabilă de supravegherea, creşterea şi îngrijirea copilului sunt obligaţi să anunţe la poliţie dispariţia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea dispariţiei.
Art. 24
(1)Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu privire la copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate.
(2)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va lua măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucureşti, în situaţia în care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(3)Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau a altor reprezentanţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în ţară a acestora, precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 25
(1)Misiunile diplomatice şi consulare străine au obligaţia de a sesiza Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Inspectoratul General pentru Imigrări despre toate situaţiile în care au cunoştinţă de copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane. În cazul în care autorităţile române se autosesizează, acestea vor înştiinţa de urgenţă misiunea străină competentă cu privire la copiii în cauză.
(2)În situaţia copiilor prevăzuţi la alin. (1), Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, până la definitivarea demersurilor legale ce cad în competenţa Inspectoratul General pentru Imigrări, va solicita Tribunalului Bucureşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(3)Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul.
(4)În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia specială prevăzută în prezenta lege.
Art. 26
În vederea aplicării prevederilor art. 24 şi 25 se încheie tratatele necesare cu statele sau cu autorităţile statelor vizate, pe baza propunerilor Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a altor instituţii interesate.
Art. 27
(1)Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale.
(2)Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială.
(3)Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor sau, după caz, al altui reprezentant legal.
(4)Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.
(5)Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea dreptului copilului prevăzut la alin. (1).
Art. 28
(1)Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2)Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.
(3)Părinţii sau, după caz, alţi reprezentanţi legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum şi persoanele care, prin natura funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să îşi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile.
(4)Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege.
Art. 29
(1)Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte.
(2)În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
(3)Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
(4)În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.
(5)Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată.
(6)Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile.
Art. 30
(1)Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie.
(2)Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
(3)Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia.
(4)Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului.
Art. 31
(1)Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute la alin. (1).
Art. 32
(1)Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte.
(2)Copilul aparţinând minorităţilor naţionale are dreptul să se exprime în limba maternă în procedurile care îl privesc.
(3)Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alin. (1), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna realizare şi exercitare a drepturilor tuturor copiilor.
(4)Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi urmăreşte exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1).
Art. 33
(1)Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
(2)Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului.
Art. 34
(1)Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale.
(2)Copilul este informat de către părinte/reprezentant legal asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora.
(3)Îndatoririle copilului se stabilesc în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, fără ca acestea să conducă la încălcări ale drepturilor sale.
SECŢIUNEA 2: Mediul familial şi îngrijirea alternativă
Art. 35
(1)Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi.
(2)Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege.
(3)Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi asistenţa de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia.
Art. 36
(1)Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.
(2)Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
(3)În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.
(4)În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu îşi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(5)Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce intră în contact cu copilul.
(6)Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, în condiţiile art. 506 din Codul civil.
(7)Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.
(8)În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.
Art. 37
Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop părinţii sunt obligaţi:
a)să supravegheze copilul;
b)să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;
c)să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;
d)să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
e)să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.
Art. 38
Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
Art. 39
(1)Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie.
(2)Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii.
Art. 40
(1)Planul de servicii se întocmeşte şi se pune în aplicare de către serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi de persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul, în urma evaluării situaţiei copilului şi a familiei acestuia.
(2)La nivelul municipiului Bucureşti întocmirea şi punerea în aplicare a planului prevăzut la alin. (1) se realizează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector.
(3)Planul de servicii se aprobă prin dispoziţia primarului.
(4)Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea abuzului, neglijării, exploatării şi a oricăror forme de violenţă asupra copilului sau separarea copilului de familia sa. În acest scop, serviciul public de asistenţă socială ori, după caz, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti are obligaţia de a oferi servicii şi prestaţii destinate menţinerii copilului în familie şi de a sprijini accesul copilului şi al familiei sale la alte servicii.
(5)Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului, numai dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.
Art. 41
(1)Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, după caz, ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare.
(2)Dacă, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.
(3)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti.
Art. 42
(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti.
(2)Părinţii care solicită redarea exerciţiului drepturilor părinteşti beneficiază de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.
Art. 43
Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:
a)persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi;
b)modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti;
c)decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti;
d)redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.
Art. 44
(1)Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă.
(2)Protecţia prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.
Art. 45
Tutela se instituie conform legii de către instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul.
SECŢIUNEA 3: Sănătatea şi bunăstarea copilului
Art. 46
(1)Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
(2)Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.
(3)Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru:
a)reducerea mortalităţii infantile;
b)asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi comunitare;
c)prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;
d)asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
e)informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător;
f)dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de servicii în materie de planificare familială;
g)verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;
h)asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului;
i)derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.
(4)Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului.
(5)În situaţia excepţională în care viaţa copilului se află în pericol iminent ori există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.
(6)Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor şi al copiilor până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, educaţiei pentru sănătate, prevenirii abandonului, abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului.
Art. 47
(1)Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.
(2)Părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos.
Art. 48
(1)Copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale, în funcţie de resursele şi de situaţia în care se află acesta şi persoanele în întreţinerea cărora se găseşte.
(2)În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaţia de a întreţine copilul nu pot asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile legii.
(3)Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi a altor facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.
(4)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a informa părinţii şi copiii în legătură cu drepturile pe care le au, precum şi asupra modalităţii de acordare a drepturilor de asistenţă socială şi de asigurări sociale.
Art. 49
(1)Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.
(2)Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.
(3)În vederea asigurării accesului la educaţie, recuperare şi reabilitare, copilul cu handicap poate fi şcolarizat în alt judeţ/sector al municipiului Bucureşti decât cel de domiciliu, cu suportarea cheltuielilor din bugetul judeţului/sectorului în care se află unitatea de învăţământ.
(4)Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor.
(5)Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.
Art. 50
(1)Copilul cu dizabilităţi beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
(2)Părintele sau reprezentantul legal are obligaţia de a respecta şi/sau urma serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi încadrat în grad de handicap.
SECŢIUNEA 4: Educaţie, activităţi recreative şi culturale
Art. 51
(1)Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.
(2)Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor şcolare.
(3)Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale.
Art. 52
(1)Ministerul Educaţiei Naţionale, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ, ca instituţii ale administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul educaţiei, sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru:
a)facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea învăţământului general obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii;
b)dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violenţei în familie;
c)organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot răspunde la cerinţele programei şcolare naţionale, pentru a nu intra prematur pe piaţa muncii;
d)organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ;
e)respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber, precum şi a dreptului acestuia de a participa liber la viaţa culturală şi artistică;
f)prevenirea abandonului şcolar din motive economice, luând măsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană, rechizite, transport şi altele asemenea.
(2)În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.
(3)Copilul, personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii.
(4)Cadrele didactice au obligaţia de a referi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului şi de a semnala serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceste cazuri.
Art. 53
(1)Copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă.
(2)Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.
(3)Autorităţile publice au obligaţia să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, locuri de joacă suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în situaţia zonelor intens populate.
CAPITOLUL III: Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii comune
Art. 54
Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.
Art. 55
(1)Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.
(2)La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.
(3)Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. Acest drept se pierde în cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă cel puţin de două ori, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui.
Art. 56
Serviciile de protecţie specială sunt cele prevăzute la art. 120-123.
Art. 57
(1)Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului individualizat de protecţie.
(2)Planul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte şi se revizuieşte în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(3)Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.
Art. 58
(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a întocmi planul individualizat de protecţie, în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă.
(2)În situaţia copilului pentru care a fost instituită tutela, dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile.
(3)La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate reintegrării copilului în familie, iar dacă aceasta nu este posibilă, se va proceda la deschiderea procedurii adopţiei interne.
(4)Reintegrarea copilului în familie ca obiectiv al planului individualizat de protecţie se stabileşte cu consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei extinse care au putut fi găsiţi.
(5)Deschiderea procedurii adopţiei interne se realizează în condiţiile legii speciale, adopţia ca obiectiv al planului individualizat de protecţie stabilindu-se fără consultarea părinţilor şi a membrilor familiei extinse.
(6)Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent maternal sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile prezentei legi.
Art. 59
Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
a)plasamentul;
b)plasamentul în regim de urgenţă;
c)supravegherea specializată.
Art. 60
De măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:
a)copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
b)copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;
c)copilul abuzat sau neglijat;
d)copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare;
e)copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Art. 61
Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 2: Plasamentul
Art. 62
(1)Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la:
a)o persoană sau familie;
b)un asistent maternal;
c)un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut la art. 123 alin. (2) şi licenţiat în condiţiile legii.
(2)Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.
Art. 63
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.
Art. 64
(1)Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 3 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate stabili plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 3 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.
(3)La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:
a)plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
b)menţinerea fraţilor împreună;
c)facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.
Art. 65
(1)Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru situaţiile prevăzute la art. 60 lit. b) şi e).
(2)Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului:
a)în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;
b)în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.
Art. 66
(1)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.
(2)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri, dacă în vederea respectării interesului superior al copilului instanţa nu dispune altfel, în funcţie de circumstanţele cazului.
(3)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. c) şi d) sunt exercitate de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4)Dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la dreptul părintelui firesc de a consimţi la adopţia copilului se aplică în mod corespunzător.
Art. 67
(1)Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului în condiţiile prezentei legi va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul civil. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti, de unde provine copilul.
(2)Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului nu este posibilă, instanţa obligă părintele apt de muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acţiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliul sau reşedinţa.
(3)Acţiunile şi lucrările prevăzute la alin. (2) sunt incluse în planul de acţiuni sau lucrări de interes local, întocmit conform dispoziţiilor legale în vigoare.
SECŢIUNEA 3: Plasamentul în regim de urgenţă
Art. 68
(1)Plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte pentru copilul aflat în următoarele situaţii:
a)abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă;
b)găsit sau părăsit în unităţi sanitare.
(2)Plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu-şi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil.
(3)Autoritatea, instituţia sau unitatea care a hotărât sau a dispus una dintre măsurile prevăzute la alin. (2) care a condus la rămânerea unui minor fără ocrotire părintească sau care, după caz, primeşte sau găzduieşte o persoană despre care cunoaşte că este singurul ocrotitor legal al unui copil are obligaţia de a informa, în cel mai scurt timp posibil, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei circumscripţie locuieşte copilul, despre situaţia acestuia şi a ocrotitorului său legal.
(4)Dispoziţiile art. 62-64 se aplică în mod corespunzător.
(5)Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Art. 69
(1)Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 68 alin. (1), dacă nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. Pentru copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 68 alin. (2), măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2)Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa judecătorească în condiţiile art. 100 alin. (3).
Art. 70
(1)În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.
(2)În situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgenţă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgenţă.
(3)Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi va dispune încetarea plasamentului în regim de urgenţă şi, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanţa se va pronunţa, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
(4)În situaţia în care plasamentul în regim de urgenţă este dispus de către instanţa judecătorească, aceasta se va pronunţa în condiţiile art. 100 alin. (4).
SECŢIUNEA 4: Supravegherea specializată
Art. 71
(1)Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile prezentei legi faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.
(2)În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească.
SECŢIUNEA 5: Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială
Art. 72
(1)Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2)În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.
(3)Dreptul de sesizare prevăzut la alin. (2) îl au, de asemenea, părinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi copilul.
Art. 73
(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat autorizat are obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii.
(2)În îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat autorizat întocmeşte, trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluţia dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului în care acesta este îngrijit.
(3)În situaţia în care se constată, pe baza raportului întocmit potrivit alin. (2), necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească.
(4)Propunerea de încetare a măsurii de protecţie şi reintegrarea în familie este însoţită, în mod obligatoriu, de documente din care să reiasă participarea părinţilor la şedinţe de consiliere, astfel încât reintegrarea să se realizeze în cele mai bune condiţii.
Art. 74
La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor, au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni.
Art. 75
Copilul faţă de care a fost luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a menţine relaţii cu alte persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.
CAPITOLUL IV: Protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat
Art. 76
(1)Copiii care solicită obţinerea statutului de refugiat, precum şi cei care au obţinut acest statut beneficiază de protecţie şi asistenţă umanitară corespunzătoare pentru realizarea drepturilor lor.
(2)Copiii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază de una dintre formele de protecţie prevăzute de Legea ir. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 77
(1)În situaţia în care copilul care solicită statutul de refugiat este neînsoţit de către părinţi sau de un alt reprezentant legal, susţinerea intereselor acestuia pe parcursul procedurii de acordare a statutului de refugiat se asigură de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază administrativ-teritorială se află organul teritorial al Ministerului Afacerilor Interne unde urmează a fi depusă cererea.
(2)Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) se analizează cu prioritate.
(3)În scopul susţinerii adecvate a intereselor copilului prevăzut la alin. (1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului desemnează o persoană cu studii superioare juridice sau de asistenţă socială din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care să susţină drepturile copilului şi să participe, alături de acesta, la întreaga procedură de acordare a statutului de refugiat.
(4)În situaţia în care se constată că persoana desemnată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului nu îşi îndeplineşte corespunzător obligaţia de apărare a intereselor copilului sau dovedeşte rea-credinţă în îndeplinirea acesteia, Inspectoratul General pentru Imigrări poate solicita direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului înlocuirea acestei persoane.
Art. 78
(1)Până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de acordare a statutului de refugiat, cazarea copiilor prevăzuţi la art. 77 se realizează într-un serviciu de tip rezidenţial prevăzut de prezenta lege, aparţinând direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau unui organism privat autorizat.
(2)Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de primire şi cazare aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări.
(3)Copiii prevăzuţi la alin. (1), cărora li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiază de protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, prevăzută de prezenta lege.
Art. 79
(1)În situaţia în care cererea copilului prevăzut la art. 76, de acordare a statutului de refugiat, este respinsă în mod definitiv şi irevocabil, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează Inspectoratul General pentru Imigrări şi solicită instanţei judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială.
(2)Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul.
Art. 80
(1)Copiii afectaţi de conflicte armate beneficiază de protecţie şi asistenţă în condiţiile prezentei legi.
(2)În caz de conflicte armate, instituţiile statului iau măsurile necesare pentru dezvoltarea de mecanisme speciale menite să asigure monitorizarea măsurilor adoptate pentru protejarea drepturilor copilului.
Art. 81
Niciun copil nu va fi folosit ca spion, călăuză sau curier în timpul conflictelor armate.
Art. 82
(1)În situaţia existenţei unui conflict armat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Apărării Naţionale, precum şi cu alte instituţii cu atribuţii specifice, are obligaţia de a iniţia şi de a implementa strategii şi programe, inclusiv la nivel familial şi comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor soldaţi şi, respectiv, pentru a remedia efectele fizice şi psihice ale conflictelor asupra copilului şi pentru a promova reintegrarea socială a acestuia.
(2)Organele administraţiei publice centrale menţionate la alin. (1), în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi cu Ministerul Educaţiei Naţionale, vor promova măsurile corespunzătoare pentru:
a)educarea în spiritul înţelegerii, solidarităţii şi păcii, ca un proces general şi continuu în prevenirea conflictelor;
b)educarea şi pregătirea copiilor demobilizaţi pentru o viaţă socială activă şi responsabilă.
Art. 83
(1)În orice judeţ sau sector al municipiului Bucureşti, preşedintele consiliului judeţean ori, după caz, primarul sectorului municipiului Bucureşti are obligaţia de a înainta direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în termen de 24 de ore de la iniţierea unui conflict armat, o listă completă a tuturor copiilor aflaţi pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea monitorizării situaţiei acestora.
(2)Infrastructura având ca destinaţie protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu va fi folosită în scopuri militare.
(3)În cazul acţiunilor de evaluare desfăşurate în urma unor conflicte armate, copiilor li se va acorda prioritate. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în colaborare cu protecţia civilă, va lua măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt evacuaţi de către persoane care îşi pot asuma responsabilitatea ocrotirii şi siguranţei lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiaşi familii vor fi cazaţi împreună.
CAPITOLUL V: Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal
Art. 84
(1)Pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c).
(2)În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c), comisia pentru protecţia copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va ţine seama de:
a)condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
b)gradul de pericol social al faptei;
c)mediul în care a crescut şi a trăit copilul;
d)riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;
e)orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.
(3)Părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa la şedinţele de consiliere efectuate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în baza unui program personalizat de consiliere psihologică.
Art. 85
(1)Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:
a)frecventarea cursurilor şcolare;
b)utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
c)urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
d)interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.
(2)În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, după distincţiile prevăzute la art. 84 alin. (2), poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 86
În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile prevăzute la art. 85 săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.
Art. 87
Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.
Art. 88
(1)Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate.
(2)Tipurile de servicii specializate prevăzute la alin. (1), precum şi standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3)Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal va fi însoţit şi asistat de către un psiholog sau asistentul social, desemnat de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în orice etapă a cercetării penale.
CAPITOLUL VI: Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă
Art. 89
(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.
(2)Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă.
(3)Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Art. 90
(1)Părinţii copilului sau, după caz, alt reprezentant legal al acestuia, autorităţile publice şi organismele private au obligaţia să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi psihologică şi reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima oricărei forme de neglijenţă, exploatare sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante.
(2)Persoanele menţionate la alin. (1) vor asigura condiţiile necesare pentru ca readaptarea şi reintegrarea să favorizeze sănătatea, respectul de sine şi demnitatea copilului.
SECŢIUNEA 1: Protecţia copilului împotriva exploatării economice
Art. 91
(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă sau activitate domestică ori în afara familiei, inclusiv în instituţii de învăţământ, de protecţie specială, reeducare şi detenţie sau în domeniul cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
(2)Este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinţi ori de reprezentantul lui legal, în schimbul unei recompense, unor datorii sau nu, cu scopul exploatării copilului prin muncă.
(3)În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de învăţământ, desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de asistenţă socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistenţă socială împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte instituţii publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării şcolare a copilului.
(4)Inspecţia Muncii, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi informare:
a)pentru copii – despre măsurile de protecţie de care pot beneficia şi despre riscurile pe care le implică cazurile de exploatare economică;
b)pentru publicul larg – incluzând educaţie parentală şi activităţi de pregătire pentru categoriile profesionale care lucrează cu şi pentru copii, pentru a-i ajuta să asigure copiilor o reală protecţie împotriva exploatării economice;
c)pentru angajatori sau potenţiali angajatori.
Art. 92
(1)Prestarea de către copii a activităţilor remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling prevăzute la art. 91 alin. (1) este condiţionată de informarea prealabilă a serviciului public de asistenţă socială de la domiciliul copilului.
(2)Condiţiile de muncă pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi modalităţile procedurii de informare prealabilă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
SECŢIUNEA 2: Protecţia copilului împotriva consumului de droguri
Art. 93
(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope.
(2)Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul părintelui ori al altui reprezentant legal.
(3)Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi, după caz, cu alte autorităţi sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru:
a)prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al acestor substanţe;
b)conştientizarea publicului larg şi, în mod particular, a copiilor cu privire la această problematică, inclusiv prin intermediul sistemului de învăţământ şi, după caz, prin introducerea acestui subiect în programa şcolară;
c)sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare – dacă este necesar, de natură confidenţială, dar şi prin elaborarea de politici şi strategii care să garanteze recuperarea fizică şi psihică şi reintegrarea socială a copiilor dependenţi de droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop de metode de intervenţie alternativă la instituţiile psihiatrice tradiţionale;
d)dezvoltarea suplimentară a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra apariţiei consumului de droguri la copii, ca şi asupra implicării acestora în producţia şi traficul ilicit de droguri; evaluarea permanentă a acestor situaţii, a progreselor realizate, a dificultăţilor întâmpinate şi, respectiv, a obiectivelor propuse pentru viitor;
e)dezvoltarea unui sistem de informare publică care să reducă toleranţa în ceea ce priveşte consumul de droguri şi să ajute la recunoaşterea primelor simptome de consum de droguri, mai ales în rândul copiilor.
(4)Instituţiile prevăzute la alin. (3) se vor asigura că opiniile copiilor sunt luate în considerare la elaborarea strategiilor antidrog.
SECŢIUNEA 3: Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei
Art. 94
(1)Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.
(2)Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.
Art. 95
Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.
Art. 96
(1)Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv.
(2)Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecărei direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se înfiinţează obligatoriu telefonul copilului, al cărui număr va fi adus la cunoştinţa publicului.
Art. 97
Părinţii sau reprezentanţii legali au obligaţia de a supraveghea copilul şi de a lua toate măsurile în vederea prevenirii înlesnirii sau practicării cerşetoriei de către copil.
Art. 98
În vederea asigurării respectării dreptului prevăzut la art. 89 alin. (1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată:
a)să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind posibilele cazuri de abuz, neglijare, exploatare şi orice formă de violenţă asupra copilului;
b)să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 119, specializate pentru nevoile copiilor, victime ale abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului.
Art. 99
Pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de abuz şi neglijare a copilului, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au drept de acces, în condiţiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificări, organele de poliţie au obligaţia să sprijine reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Art. 100
(1)Reprezentanţii persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil sunt obligaţi să colaboreze cu reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi să ofere toate informaţiile necesare pentru soluţionarea sesizărilor.
(2)În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, şi nu întâmpină opoziţie din partea persoanelor prevăzute la alin. (1), directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului instituie măsura plasamentului în regim de urgenţă. Prevederile art. 62-64, art. 68 alin. (5) şi ale art. 70 se aplică în mod corespunzător.
(3)În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii. Prevederile art. 62-64 şi ale art. 68 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
(4)În termen de 5 zile de la data executării ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Instanţa se pronunţă şi cu privire la obligarea părinţilor copilului de a se prezenta la şedinţe de consiliere.
Art. 101
(1)În cadrul procesului prevăzut la art. 100 alin. (3) şi (4), se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare la abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog.
(2)Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale.
(3)Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens.
Art. 102
În cazul în care abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa.
Art. 103
În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip rezidenţial, publice sau private, care asigură protecţia, creşterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisă angajarea persoanei împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni.
SECŢIUNEA 4: Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate
Art. 104
(1)Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara.
(2)Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz.
(3)Confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de tutelă, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(4)Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi tutorelui, precum şi în cazul în care ambii părinţi urmează să plece la muncă într-un alt stat.
Art. 105
(1)Persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil.
(2)Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor asigură persoanelor desemnate consiliere şi informare cu privire la răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni.
(3)Instanţa va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată potrivit art. 104 alin. (3).
(4)Acordul persoanei căreia urmează să-i fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către aceasta personal, în faţa instanţei.
(5)La cerere se ataşează acte din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(6)Cererea se soluţionează în procedură necontencioasă, potrivit Codului de procedură civilă. Soluţionarea cererii de delegare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti se face în termen de 3 zile de la depunerea acesteia.
(7)Hotărârea va cuprinde menţionarea expresă a drepturilor şi îndatoririlor care se deleagă şi perioada pentru care are loc delegarea.
(8)Pentru situaţia prevăzută la alin. (2), după ce instanţa hotărăşte delegarea drepturilor părinteşti, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea şi creşterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situaţii de conflict, neadaptare sau neglijenţă în relaţia cu minorul.
(9)Instanţa de judecată va comunica o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul părinţilor sau tutorelui, precum şi primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea autorităţii părinteşti.
Art. 106
Autorităţile administraţiei publice locale, prin intermediul serviciilor de asistenţă socială, pot iniţia, în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli prevăzute cu această destinaţie, campanii de informare a părinţilor, în vederea:
a)conştientizării de către părinţi a riscurilor asumate prin plecarea lor la muncă în străinătate;
b)informării părinţilor cu privire la obligaţiile ce le revin în situaţia în care intenţionează să plece în străinătate.
Art. 107
Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, precum şi serviciile de care aceştia pot beneficia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Art. 108
Serviciul public de asistenţă socială şi centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională au obligaţia de a dezvolta servicii de consiliere specializată destinate copilului care a revenit în ţară, după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an.
SECŢIUNEA 5: Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare
Art. 109
(1)Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor măsurilor legislative, administrative şi educative destinate asigurării protecţiei efective împotriva oricăror forme de trafic intern sau internaţional al copiilor, în orice scop sau sub orice formă, inclusiv de către propriii părinţi.
(2)În acest scop, autorităţile publice menţionate la alin. (1) au responsabilitatea elaborării unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse.
SECŢIUNEA 6: Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare
Art. 110
(1)Copilul are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de exploatare.
(2)Instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă reglementări specifice şi aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele:
a)transferului ilicit şi a nereturnării copilului;
b)încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul superior al copilului;
c)exploatării sexuale şi a violenţei sexuale;
d)răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă;
e)implicării copiilor în conflicte armate;
f)dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice şi mentale;
g)exploatării copilului de către mass-media;
h)exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente ştiinţifice.
CAPITOLUL VII: Instituţii şi servicii cu atribuţii în protecţia copilului
SECŢIUNEA 1: Instituţii la nivel central
Art. 111
Monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de prezenta lege şi de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi coordonarea şi controlul activităţii de protecţie şi promovare a drepturilor copilului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Art. 112
Apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu autorităţile publice cu scopul de a promova şi de a îmbunătăţi condiţia copilului se realizează şi prin instituţia Avocatul Poporului.
SECŢIUNEA 2: Instituţii şi servicii la nivel local
Art. 113
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să garanteze şi să promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor săi.
Art. 114
(1)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.
(2)În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a se limita, oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti. Rolul acestor structuri este atât de soluţionare a unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde nevoilor globale ale respectivei colectivităţi.
(3)Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileşte prin acte emise de către autorităţile administraţiei publice locale.
(4)Pentru a-şi îndeplini rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor beneficia de programe de formare în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului.
Art. 115
(1)În subordinea consiliului judeţean şi, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează comisia pentru protecţia copilului, ca organ de specialitate al acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuţii principale:
a)stabilirea încadrării în grad de handicap şi orientarea şcolară a copilului;
b)pronunţarea, în condiţiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei măsuri de protecţie specială a copilului;
c)soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal;
d)alte atribuţii prevăzute de lege.
(2)Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului se reglementează prin hotărâre a Guvernului*).
(3)Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiilor pentru protecţia copilului, precum şi secretarul acestora, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă echivalentă cu 1% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de sector.
(4)Indemnizaţia se suportă din bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie şi cu încadrarea în limita maximă a cheltuielilor de personal, stabilită prin lege.
Art. 116
(1)Serviciul public specializat pentru protecţia copilului, existent în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi serviciul public de asistenţă socială de la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se reorganizează ca direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.
(3)Instituţia prevăzută la alin. (2) exercită în domeniul protecţiei drepturilor copilului atribuţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative în vigoare.
(4)Structura organizatorică, numărul de personal şi finanţarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, care o înfiinţează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor ce îi revin, precum şi realizarea deplină şi exercitarea efectivă a drepturilor copilului.
(5)Atribuţiile şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a Guvernului*), la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Art. 117
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului exercită, în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, următoarele atribuţii principale:
a)coordonează activităţile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei şi a drepturilor copilului la nivelul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti;
b)coordonează, la nivel judeţean, activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor strategiei judeţene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
c)asigură îndrumarea metodologică a activităţilor serviciilor publice de asistenţă socială;
d)asigură, la nivel judeţean, aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
e)monitorizează şi analizează respectarea drepturilor copilului la nivelul judeţului/sectorului şi propune măsuri pentru situaţiile în care acestea sunt încălcate;
f)monitorizează activitatea autorizată conform art. 92 prestată de copii în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, în raza sa de competenţă teritorială;
g)solicită informaţii şi documente, în condiţiile legii, de la orice persoană juridică publică sau privată, ori de la persoane fizice implicate în sfera sa de competenţă, acestea având obligaţia de a le pune la dispoziţie în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării.
Art. 118
(1)Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul protecţiei copilului următoarele atribuţii:
a)monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante, în baza unei fişe de monitorizare aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice;
b)realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;
c)identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;
d)elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;
e)asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe plan local;
f)asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a comportamentului delincvent;
g)vizitează, periodic, la domiciliu, familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi prestaţii şi urmăresc modul de utilizare a prestaţiilor, precum şi familiile care au în îngrijire copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate;
h)înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii;
i)urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia sa;
j)colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din acest domeniu;
k)urmăresc punerea în aplicare a hotărârilor comisiei pentru protecţia copilului/instanţei de tutelă referitoare la prestarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local, prevăzute la art. 67 alin. (2).
(2)La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, atribuţiile prevăzute la alin. (1) sunt exercitate de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(3)Metodologia de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială, precum şi modelul standard al documentelor elaborate de către acestea se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Art. 119
(1)Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, se organizează şi funcţionează următoarele tipuri de servicii:
a)servicii de zi;
b)servicii de tip familial;
c)servicii de tip rezidenţial.
(2)Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului**).
Art. 120
(1)Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa.
(2)Accesul la aceste servicii se realizează în baza planului de servicii sau, după caz, a planului individualizat de protecţie, în condiţiile prezentei legi.
Art. 121
Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.
Art. 122
(1)Pot primi copii în plasament familiile şi persoanele care au vârsta de minimum 18 ani, au capacitate deplină de exerciţiu, domiciliul în România şi care prezintă garanţii morale şi condiţii materiale necesare creşterii şi îngrijirii copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi.
(2)La stabilirea măsurii de plasament la familii şi persoane, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului realizează demersuri pentru identificarea membrilor familiei extinse alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în vederea consultării şi implicării lor în stabilirea/revizuirea obiectivelor planului individualizat de protecţie.
(3)Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condiţiile legii, se desfăşoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecţiei copilului, încheiat cu direcţia sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice:
a)activitatea de creştere, îngrijire şi educare a copiilor aflaţi în plasament se desfăşoară la domiciliu;
b)programul de lucru este impus de nevoile copiilor;
c)planificarea timpului liber se face în funcţie de programul familiei şi al copiilor aflaţi în plasament;
d)în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activităţii desfăşurate, cu excepţia cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcţie.
(4)Contractul individual de muncă se încheie la data emiterii dispoziţiei directorului de stabilire a măsurii plasamentului în regim de urgenţă sau a hotărârii comisiei pentru protecţia copilului/instanţei cu privire la stabilirea măsurii plasamentului.
(5)Condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Art. 123
(1)Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.
(2)Din categoria serviciilor de tip rezidenţial fac parte toate serviciile care asigură găzduire pe o perioadă mai mare de 24 de ore.
(3)Sunt considerate servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale.
(4)Serviciile de tip rezidenţial care aparţin autorităţilor administraţiei publice se organizează numai în structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică.
(5)Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model familial şi pot avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi.
Art. 124
(1)Pentru asigurarea prevenirii separării copilului de părinţii lui, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate în comunitatea respectivă.
(2)În situaţia în care consiliul local nu identifică resurse financiare şi umane suficiente pentru a organiza serviciile prevăzute la alin. (1), la cererea acestuia, consiliul judeţean va asigura finanţarea necesară înfiinţării acestor servicii. Consiliul local asigură finanţarea cu până la 50% a cheltuielilor de funcţionare a acestor servicii, cota-parte şi cuantumul total al acestor cheltuieli fiind stabilite anual prin hotărâre a consiliului judeţean.
Art. 125
Pentru asigurarea protecţiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, consiliul judeţean şi, respectiv, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial şi de tip rezidenţial, potrivit nevoilor identificate la nivelul unităţii lor administrativ-teritoriale. În funcţie de nevoile evaluate ale copiilor plasaţi, consiliul judeţean poate organiza şi dezvolta şi servicii de zi.
CAPITOLUL VIII: Organisme private
Art. 126
(1)Organismele private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii.
(2)În desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (1), organismele private acreditate se supun regimului de drept public prevăzut de prezenta lege, precum şi de reglementările prin care aceasta este pusă în executare.
(3)Organismele private care organizează şi dezvoltă servicii de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi servicii de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi au obligaţia de a notifica direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului data începerii funcţionării efective a acestora şi de a permite accesul specialiştilor direcţiei în spaţiile în care se furnizează serviciile.
(4)Organismele private acreditate pot încheia convenţii de colaborare cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi/sau cu serviciile publice de asistenţă socială sau pot contracta servicii destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, în condiţiile legii.
CAPITOLUL IX: Finanţarea sistemului de protecţie a copilului
Art. 127
(1)Prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi se finanţează din următoarele surse:
a)bugetul de stat – în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale, repartizate pe judeţe, potrivit propunerilor formulate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pe baza standardelor de cost pentru serviciile sociale, aprobate prin hotărâre a Guvernului;
b)bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti – în completarea cuantumului prevăzut la lit. a), pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a serviciilor, din venituri proprii sau din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale;
c)bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor;
d)donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti, permise de lege.
(2)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice poate finanţa programe de interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte surse, în condiţiile legii.
Art. 128
(1)Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condiţiile legii, se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 1,20 ISR.
(2)Alocaţia prevăzută la alin. (1) se plăteşte persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui şi este destinată asigurării drepturilor prevăzute la art. 129 alin. (1).
(3)Alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(4)Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura plasamentului sau s-a instituit tutela, stabilirea dreptului la alocaţie prevăzută la alin. (1) se face începând cu luna următoare celei în care a fost emisă dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului sau a instanţei de judecată, după caz.
(5)Procedura de stabilire şi de plată a alocaţiei prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
(6)În vederea urmăririi modului de utilizare a alocaţiei prevăzute la alin. (1), direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismele private autorizate transmit rapoartele prevăzute la art. 73 alin. (2) şi agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti.
Art. 129
(1)Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale au dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani pentru nevoi personale.
(2)Necesarul de îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, materiale cultural-sportive se stabileşte în funcţie de vârsta şi nevoile copilului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz, a organului de conducere al organismului privat acreditat.
(3)În cazul copiilor cu handicap, infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 50% în raport cu sumele acordate.
(4)Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale au dreptul, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, stabilit potrivit legii. Indemnizaţia se acordă, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, şi copiilor pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încuviinţare a adopţiei.
(5)Cuantumul limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute la alin. (1), respectiv dreptul la îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sumele de bani pentru nevoi personale, pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, precum şi pentru mamele protejate în centre maternale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(6)Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi publice şi pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, precum şi pentru mamele protejate în centre maternale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi este aplicabil şi copiilor din creşe şi alte unităţi de educaţie timpurie.
(7)Cuantumul limitelor minime de cheltuieli stabilite în condiţiile alin. (5) şi cuantumul alocaţiei de hrană stabilit în condicile alin. (6) sunt aplicabile şi în cazul copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ special sau de masă, inclusiv celor şcolarizaţi în alt judeţ decât cel de domiciliu, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(8)Alocaţia de hrană pentru copiii din serviciile de zi organizate de organismele private acreditate se stabileşte cel puţin la acelaşi nivel cu cel prevăzut pentru copiii din serviciile de zi publice.
(9)În limita bugetelor aprobate, consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor pot aproba, prin hotărâre, la propunerea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, respectiv a serviciilor publice de asistenţă socială, un cuantum mai mare al limitelor minime de cheltuieli, respectiv al cuantumului alocaţiei de hrană aferente drepturilor stabilite conform prevederilor alin. (5) şi (6).
Art. 130
(1)Primarii acordă prestaţii financiare excepţionale, în situaţia în care familia care îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului.
(2)Prestaţiile excepţionale se acordă cu prioritate copiilor ale căror familii nu au posibilitatea sau capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare ori ca urmare a necesităţii suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa.
(3)În funcţie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispoziţie, cu privire la acordarea prestaţiei financiare excepţionale şi cuantumul acesteia.
Art. 131
Cuantumul maxim, precum şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.
Art. 132
Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii în natură, pe baza dispoziţiei primarului, constând, în principal, în alimente, îmbrăcăminte, manuale şi rechizite sau echipamente şcolare, suportarea cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze, medicamente şi alte accesorii medicale.
CAPITOLUL X: Reguli speciale de procedură
Art. 133
(1)Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului.
(2)Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul.
Art. 134
(1)Cauzele prevăzute la art. 133 se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea obligatorie a procurorului.
(2)Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi se face cu respectarea prevederilor art. 29, cu excepţia cauzelor care privesc stabilirea unei măsuri de protecţie specială pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă asupra copilului; în acest caz, audierea copilului se face cu respectarea prevederilor art. 101 alin. (3).
(3)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.
(4)Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării.
(5)Ordonanţa preşedinţială de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii, este dată în aceeaşi zi, instanţa pronunţându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fără concluziile părţilor.
Art. 135
(1)Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile.
(2)În situaţii deosebite, pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile.
Art. 136
(1)Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă.
(2)Hotărârea se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare.
Art. 137
Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
Art. 138
Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.
Art. 139
În toate cauzele care privesc aplicarea prezentei legi, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul copilului sau în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul întocmeşte şi prezintă instanţei raportul referitor la copil, care va cuprinde date privind:
a)personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului;
b)antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului;
c)condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit;
d)propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidenţial în care ar putea fi plasat copilul;
e)orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot servi soluţionării cauzei.
Art. 140
Cauzele care privesc aplicarea prezentei legi sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.
CAPITOLUL XI: Răspunderi şi sancţiuni
Art. 141
(1)Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2), art. 52 alin. (4) şi art. 96 constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează potrivit legii.
(2)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 41 alin. (3), art. 91 alin. (3) teza întâi şi art. 118 alin. (1) lit. a) constituie abatere disciplinară.
Art. 142
(1)Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:
a)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 10 alin. (1);
b)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 10 alin. (2);
c)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (3);
d)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 12 alin. (1);
e)necomunicarea de către organele de poliţie a rezultatelor verificărilor specifice privind identitatea mamei, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3);
f)neefectuarea de către serviciul public de asistenţă socială a declaraţiei de înregistrare a naşterii, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6);
g)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 12 alin. (7);
h)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (1);
i)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 16 şi la art. 23 alin. (3);
j)nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2)-(4) şi ale art. 87;
k)nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (1) şi (4);
l)nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (2);
m)nerespectarea prevederilor art. 74;
n)nerespectarea prevederilor art. 84 alin. (3);
o)nerespectarea prevederilor art. 91 alin. (2);
p)nerespectarea prevederilor art. 97;
r)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 98 lit. a);
s)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 102;
ş)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 104 alin. (1);
t)nerespectarea prevederilor art. 118 alin. (1) lit. c)-k);
ţ)nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (1) lit. b).
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. a), c), g), h), i), k), m), n), o), r), s) şi ş);
b)cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, cele prevăzute la lit. f) şi l);
c)cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), p) şi ţ);
d)cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. e), j) şi t).
(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii se fac de către ofiţerii şi agenţii de poliţie, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. i), j), o) şi p), precum şi de persoane anume desemnate dintre cele cu atribuţii de control din:
a)Ministerul Sănătăţii, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi d);
b)Ministerul Afacerilor Interne sau structurile subordonate acestuia, după caz, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi e);
c)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. h), k), m), n), r), s), ş), t) şi ţ);
d)Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. l);
e)consiliul judeţean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g).
Art. 143
Contravenţiilor prevăzute la art. 142 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL XII: Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 144
În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va reevalua împrejurările care au stat la baza măsurilor de protecţie dispuse de comisia pentru protecţia copilului şi, după caz, va solicita instituirea tutelei sau stabilirea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile prezentei legi.
Art. 145
Centrele de plasament, centrele de primire în regim de urgenţă şi centrele maternale organizate în structura fostelor servicii publice specializate pentru protecţia copilului se reorganizează prin hotărârea consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti în structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică.
Art. 146
(1)Serviciile de zi destinate prevenirii situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului, înfiinţate de consiliile judeţene, precum şi personalul care deserveşte aceste servicii se transferă consiliilor locale pe teritoriul cărora acestea funcţionează.
(2)Fac excepţie de la prevederile alin. (1) serviciile de zi specializate pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă, care se consideră de interes judeţean.
(3)În situaţia în care serviciile prevăzute la alin. (1) fac parte dintr-un complex de servicii care are ca obiect de activitate şi protecţia copilului în regim rezidenţial, respectiv centru de plasament, centru de primire în regim de urgenţă sau centru maternal, transferul se realizează numai dacă este posibilă separarea patrimoniului şi a personalului.
(4)Consiliile locale au obligaţia să păstreze destinaţia şi structura de personal a serviciilor preluate.
(5)Transferul prevăzut la alin. (1) se realizează pe bază de protocol încheiat între consiliul judeţean şi consiliul local.
Art. 147
Personalul didactic şi didactic auxiliar, transferat potrivit art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care la data intrării în vigoare a prezentei legi este încadrat cu acest statut în cadrul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului, îşi păstrează statutul.
Art. 148
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, consiliile judeţene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au obligaţia să desemneze persoanele dintre cele cu atribuţii de control, care vor constata contravenţiile şi vor aplica sancţiunile menţionate în prezentul capitol.
Art. 149
(1)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a)art. 88 din Codul familiei;
b)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 20;
c)Hotărârea Guvernului nr. 604/1997 privind criteriile şi procedurile de autorizare a organismelor private care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 16 octombrie 1997;
d)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea comisiei pentru protecţia copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 15 octombrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2002;
e)lit. A a alin. (2) al art. 3 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului public de asistenţă socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 90/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003, cu modificările ulterioare.
(2)Se modifică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la înregistrarea naşterii copilului abandonat de mamă în spital, cuprinse în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare*).
(3)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare.
Art. 150
(1)Formarea iniţială în domeniul protecţiei drepturilor copilului este obligatorie pentru toate categoriile profesionale din sistem şi pentru cei care au atribuţii decizionale privitoare la copil.
(2)Educaţia permanentă şi formarea profesională continuă în domeniul protecţiei speciale a copilului se asigură pentru toate categoriile profesionale din sistem.
(3)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, precum şi, după caz, cu celelalte instituţii publice şi private interesate vor asigura formarea iniţială şi continuă a personalului care, în exercitarea sarcinilor ce îi revin, intră în contact cu domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului.
Art. 151
(1)La angajarea personalului de educaţie, protecţie şi îngrijire din cadrul instituţiilor publice şi private, care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul, se va prezenta în mod obligatoriu şi o expertiză neuropsihiatrică.
(2)Anual personalul prevăzut la alin. (1) este evaluat din punct de vedere psihologic.
(3)Rapoartele privind expertizele neuropsihiatrice, precum şi rapoartele de evaluare psihologică se păstrează conform legii la dosarul personal al salariatului.
Art. 152
(1)Regulamentele proprii ale persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de protecţie a copilului vor specifica expres regulile stabilite pentru a asigura exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor pe care le au copiii, în conformitate cu vârsta, sănătatea şi gradul de maturitate al acestora.
(2)Aceste regulamente vor fi expuse într-un loc vizibil, astfel încât să permită accesul copiilor şi informarea lor adecvată.
Art. 153
Prevederile prezentei legi se completează cu alte reglementări care se referă la drepturile copilului, inclusiv cu prevederile cuprinse în convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Art. 154
Elaborarea proiectelor de acte normative care fac referire la oricare dintre drepturile copilului prevăzute de prezenta lege se realizează obligatoriu cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Art. 155
(1)Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2005, cu excepţia prevederilor art. 19 alin. (3)*), art. 84 alin. (2)**), art. 104 alin. (2)***), art. 105 alin. (5)****), art. 107 alin. (2)*****) care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECTIONAREA a pana la 2% din impozitul pe venit

 

Codul Fiscal:

1.      2% din impozitul pe veniturile din salarii si asimilate salariilor, astfel cum prevede art. 79 alin. 1:

“Art. 79: Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinaţiei unei sume din impozit
(1)Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit la art. 78 alin. (5), pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii. Persoanele fizice care obţin venituri asimilate salariilor beneficiază de aceleaşi prevederi.”

2.      2% din impozitul pe veniturile din pensii, astfel cum prevede art. 102 alin. 1:

“Art. 102: Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinaţiei unei sume din impozit
(1)Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit la art. 101 alin. (11), pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.”

3.      2% din veniturile din activitati independente, precum si din alte venituri, astfel cum prevede art. 123 alin. 3:

“Art. 123: Stabilirea şi plata impozitului anual datorat
3) Contribuabilii care au realizat venituri din activităţi independente/activităţi agricole, impuşi pe bază de normă de venit, şi/sau din cedarea folosinţei bunurilor, care nu au obligaţia depunerii declaraţiei privind venitul realizat, pot dispune asupra destinaţiei unei sume pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, sumă reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul anual.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

STANDARDE minime obligatorii pentru centrele de zi

 

Aceste Standarde au fost au aprobate prin Ordinul nr. 24/2004 al Secretarului de Stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie

Centrele de zi, denumite în continuare CZ, sunt servicii pentru protecţia copilului a căror misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională etc. pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinţi sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.

Serviciile oferite de CZ sunt complementare demersurilor şi eforturilor propriei familii, aşa cum decurg din obligaţiile şi responsabilităţile părinteşti, precum şi serviciilor oferite de unităţile de învăţământ şi de alţi furnizori de servicii, corespunzător nevoilor individuale ale copilului în contextul său socio-familial.

Standardele sunt grupate pe următoarele arii de interes:

Informare şi relaţii cu comunitatea

1.Activităţi de informare la nivelul comunităţii

2.Relaţii de colaborare activă cu familiile copiilor care frecventează centrul de zi

Activităţi

3.Programul personalizat de intervenţie

4.Programul zilnic al copiilor

5.Activităţi educaţionale

6.Activităţi recreative şi de socializare

7.Orientare şcolară şi profesională şi consiliere psihologică

8.Consiliere şi sprijin pentru părinţi

Administrare şi management

9.Locaţia, resurse financiare şi baza materială

10.Administrare şi management

11.Planul anual de acţiune

Resurse umane

12.Recrutarea şi angajarea personalului

13.Formarea iniţială şi continuă a personalului

14.Supervizarea

Colaborare interinstituţională

15.Protecţia copilului împotriva abuzurilor

16.Activităţi de colaborare cu profesioniştii şi instituţii relevante

CAPITOLUL 1: INFORMARE ŞI RELAŢII CU COMUNITATEA

SECŢIUNEA 1: Standardul 1 – Activităţi de informare la nivelul comunităţii

Centrul de zi dezvoltă acţiuni de informare la nivelul comunităţii în ceea ce priveşte serviciile oferite şi beneficiile acestora pentru copii şi familiile acestora.

Rezultat Comunitatea cunoaşte serviciile de care copiii beneficiază sau pot beneficia prin intermediul centrului de zi.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 1

1.1.CZ iniţiază şi organizează acţiuni de informare a comunităţii în ceea ce priveşte serviciile oferite, rolul său în comunitate, accesarea şi modul de funcţionare, precum şi despre importanţa existenţei acestor servicii pentru copiii din comunitate şi familiile acestora.

1.2.Cel puţin o dată pe an, CZ sprijină organizarea de campanii de sensibilizare a comunităţii referitoare la prevenirea abandonului şi instituţionalizării copiilor.

1.3.CZ publică date relevante despre activitatea sa, în mod periodic. Conţinutul materialelor făcute public este avizat în prealabil de coordonatorul CZ.

1.4.Coordonatorul CZ se asigură că, în mediatizarea cazurilor, se respectă legislaţia în vigoare cu privire la protecţia copilului în relaţia cu mass-media şi prevederile standardelor minime obligatorii prezente, denumite în continuare SMO, cu privire la confidenţialitatea datelor despre clienţi.

1.5.CZ colaborează cu instituţiile relevante de la nivelul comunităţii (primăria, şcolile, unităţile sanitare, biserica, poliţia etc.) în vederea identificării potenţialilor beneficiari.

1.6.CZ desfăşoară activităţi de recrutare de voluntari din comunitate.

1.7.CZ deţine informaţii de specialitate pe care le pune la dispoziţia comunităţii spre consultare.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 1

1.1.1.Număr de acţiuni de promovare a serviciilor pe care le oferă centrul şi de informare a comunităţii în ceea ce priveşte necesitatea existenţei unor astfel de servicii/an.

1.1.2.Existenţa unor materiale promoţionale (de exemplu, pliante, broşuri), al căror conţinut este adecvat grupului ţintă (de exemplu, copii, părinţi, profesionişti, mass-media).

1.2.1.Numărul de campanii de informare, educare şi comunicare la a căror organizare a participat CZ/an.

1.2.2.Numărul de acţiuni realizate de CZ în cadrul acestor campanii de sensibilizare a comunităţii/an.

1.3.1.Numărul anual de articole/materiale publicate care conţin date relevante din activitatea CZ.

1.3.2.Conţinutul materialelor publicate, care trebuie să poarte semnătura coordonatorului serviciului.

1.4.Coordonatorul CZ şi personalul de specialitate cunosc legislaţia în vigoare în acest domeniu.

1.5.1.Modalităţile de colaborare cu instituţiile relevante din comunitate (primăria, şcolile, unităţile sanitare, biserica, poliţia etc.) în vederea identificării potenţialilor beneficiari ai CZ.

1.5.2.Numărul de convenţii de colaborare încheiate cu aceste instituţii şi conţinutul acestora.

1.6.1.Consemnarea modalităţii de derulare a activităţilor de recrutare de voluntari.

1.6.2.Numărul de acţiuni de recrutare de voluntari/an.

1.6.3.Consemnarea modalităţilor de implicare a voluntarilor în activităţile CZ, inclusiv cele referitoare la formarea iniţială şi continuă a acestora, precum si despre supervizare.

1.7.1.Existenţa informaţiilor de specialitate sub diferite forme (tipărită, electronică, audio-video).

1.7.2.Număr de persoane care apelează la materialele de specialitate/an.

SECŢIUNEA 2: Standardul 2 – Relaţii de colaborare activă cu familiile copiilor care frecventează centrul de zi

Personalul centrului de zi face toate demersurile necesare pentru a stabili relaţii de colaborare activă cu familiile copiilor care frecventează centrul de zi.

Rezultat Familiile copiilor colaborează activ cu personalul centrului şi sunt conştiente de importanţa stabilirii unui parteneriat real cu acesta pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 2

2.1.CZ îşi formulează un cod etic pentru relaţia cu copiii şi familiile acestora, care este elaborat de coordonatorului CZ în colaborare cu personalul de specialitate.

2.2.Codul etic este adus la cunoştinţă personalului, copiilor şi familiilor acestora.

2.3.CZ iniţiază şi organizează reuniuni generale, în mod periodic, pentru informarea părinţilor în legătură cu liniile de perspectivă pe anul în curs şi ocazional, înaintea unor evenimente importante.

2.4.CZ iniţiază şi organizează reuniuni individuale, periodic şi în mod special la admiterea copilului în CZ, în vederea comunicării informaţiilor utile pentru părinţi.

2.5.CZ ţine evidenţa acestor reuniuni, prin rapoartele elaborate în urma desfăşurării acestora. Rapoartele sunt întocmite pe baza unui protocol avizat de coordonatorul CZ.

2.6.Personalul este pregătit în ceea ce priveşte semnificaţia relaţiei copil-părinte, importanţa participării părinţilor ca parteneri în program şi rolul CZ în sprijinirea şi întărirea relaţiei copil-părinte.

2.7.La admiterea copilului în CZ se încheie un contract cu părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului. Se recomandă adaptarea modelului de contract cu familia din Ordinul secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 18/3989/416/142/2003.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 2

2.1.1.Existenţa codului etic elaborat de coordonator împreună cu personalul de specialitate.

2.1.2.Conţinutul codului etic (norme de comportament, atitudini de comunicare etc.).

2.2.1.Personalul, copiii şi familiile cunosc şi respectă codul etic.

2.2.2.Modalitatea în care coordonatorul CZ supervizează respectarea codului.

2.3.1.Numărul de reuniuni generale de informare/an (numărul total, numărul reuniunilor periodice, numărul reuniunilor ocazionale).

2.4.Numărul de reuniuni individuale de informare/an (numărul total, numărul reuniunilor periodice, numărul reuniunilor ocazionale).

2.5.1.Protocolul utilizat pentru întocmirea rapoartelor.

2.5.2.Conţinutul rapoartelor elaborate în urma reuniunilor.

2.6.Dosarele angajaţilor (diplome de studii, certificate de absolvire a cursurilor relevante etc.).

2.7.1.Modalităţi de implicare a părinţilor referitor la activităţile de care beneficiază copiii.

2.7.2.Existenţa contractului cu familia (părinţi/reprezentanţi legali) pentru fiecare copil.

CAPITOLUL 2: ACTIVITĂŢI

SECŢIUNEA 1: Standardul 3 – Programul personalizat de intervenţie

Programul personalizat de intervenţie este elaborat de personalul de specialitate în funcţie de nevoile şi particularităţile fiecărui copil în parte.

Rezultat Fiecare copil din centrul de zi beneficiază de un program personalizat de intervenţie, reactualizat periodic.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 3

3.1.Clienţii se pot adresa în mod direct acestui serviciu sau prin referire din partea autorităţilor administraţiei locale, organismelor private autorizate şi altor instituţii relevante.

3.2.Referirea din partea autorităţilor administraţiei locale se face în baza unui plan de servicii întocmit pentru prevenirea abandonului şi instituţionalizării copilului. Planul de servicii este întocmit de către autoritatea locală din care provine copilul sau cu sprijinul nemijlocit al acesteia. În situaţia solicitărilor directe sau a referirilor din partea altor organizaţii sau instituţii relevante, CZ anunţă autoritatea locală din care provine copilul pentru a se întocmi planul de servicii.

3.3.Programul personalizat de intervenţie, denumit în continuare PPI, este realizat, în echipă, de personalul de specialitate care lucrează cu copilul în CZ, pe baza evaluării făcute fiecărui copil în parte la admiterea în CZ. PPI este avizat de coordonatorul CZ şi elaborarea se face cu consultarea copilului, în raport de vârstă şi gradul de maturitate, precum şi a familiei acestuia sau a reprezentantului legal.

3.4.CZ îşi stabileşte proceduri referitoare la admiterea copiilor, avizate de autoritatea locală pe teritoriul căruia îşi are sediul. Aceste proceduri sunt parte integrantă a metodologiei de organizare şi funcţionare a CZ, denumită în continuare MOF.

3.5.PPI conţine informaţii despre toate activităţile şi serviciile oferite copilului şi familiei acestuia.

3.6.Obiectivele de lucru cu copilul conţinute în PPI sunt realiste, adaptate nivelului lui global şi utile pentru dezvoltarea lui armonioasă.

3.7.Obiectivele sunt evaluate periodic şi actualizate în funcţie de gradul în care au fost realizate.

3.8.Părinţii sunt informaţi în ceea ce priveşte conţinutul PPI şi rolul care le revine în operaţionalizarea obiectivelor acestuia.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 3

3.1.1.Numărul de solicitări directe/an comparativ cu numărul de copii admişi în baza solicitărilor directe/an şi modul de respectare a procedurilor de admitere agreate.

3.1.2.Numărul de referiri pe categorii/an comparativ cu numărul de copii admişi în baza referirilor/an şi modul de respectare a procedurilor de admitere agreate. Autorităţile administraţiei locale sunt reprezentate de serviciul public specializat pentru protecţia copilului, primării, serviciul public de asistenţă socială de la nivelul consiliilor judeţene sau locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi de la nivelul municipiilor şi oraşelor etc.

3.2.Numărul de copii care au plan de servicii şi conţinutul acestora.

3.3.1.Fiecare copil are un PPI. PPI este semnat de personalul de specialitate care 1 a întocmit şi de către familia sau reprezentantul legal al copilului.

3.3.2.Existenţa evaluărilor copiilor la admiterea în centru, care sunt efectuate de către personalul de specialitate.

3.4.MOF conţine proceduri referitoare la admiterea copiilor în CZ, care au avizul autorităţii locale pe teritoriul căreia îşi are sediul.

3.5.Conţinutul PPL

3.6.Gradul de realism al obiectivelor din PPL

3.7.Numărul de evaluări a PPI/an.

3.8.Părinţii cunosc conţinutul PPI şi au responsabilităţi clare în ceea ce priveşte rolul lor în implementarea acestuia.

SECŢIUNEA 2: Standardul 4 – Programul zilnic al copiilor

Programul zilnic al copiilor în centru se desfăşoară ţinând cont de vârsta acestora, nivelul de dezvoltare, potenţialul, nevoile şi disponibilităţile pe care le au, asigurându-li-se totodată îngrijirea de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios.

Rezultat Copiii sunt îngrijiţi corespunzător, iar activităţile desfăşurate sunt conforme cu vârsta, nevoile şi particularităţile acestora.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 4

4.1.Programul zilnic al copiilor ţine seama de nevoile lor individuale în ceea ce priveşte hrănirea, toaleta şi somnul.

4.2.Programul zilnic al copiilor, pe lângă îngrijire, implică îmbinarea tuturor celorlalte activităţi derulate în CZ.

4.3.Activităţile cu copiii sunt diversificate, adaptate vârstei lor şi răspund nivelului şi potenţialului lor de dezvoltare.

4.4.Programul zilnic al copiilor este afişat într-un loc vizibil şi accesibil personalului şi părinţilor.

4.5.Îngrijirea copiilor de la naştere şi până la vârsta de 3 ani se realizează cu respectarea legislaţiei în vigoare cu privire la organizarea şi funcţionarea creşelor.

4.6.Asigurarea hranei copiilor care frecventează CZ se face în funcţie de numărul de ore pe care copii îl petrec în CZ. Meniurile asigură o alimentaţie echilibrată, în conformitate cu preferinţele şi nevoile biologice specifice fiecărei vârste, regimurilor recomandate de medic şi normele în vigoare cu privire la necesarul de calorii şi elemente nutritive.

4.7.CZ sprijină organizarea meselor festive pentru sărbătorirea zilelor de naştere ale copiilor cu prioritate în propria familie.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 4

4.1.Programul zilnic este adecvat nevoilor individuale, care rezultă din evaluarea în dinamică a copilului.

4.2.Conţinutul programului zilnic.

4.3.Activităţile sunt diversificate pentru fiecare copil în parte, însă fără existenţa unei suprasolicitări a acestuia.

4.4.Personalul şi părinţii cunosc programul zilnic al copiilor.

4.5.Personalul cunoaşte şi respectă prevederile referitoare la îngrijirea copilului mic din legislaţia în vigoare.

4.6.CZ asigură hrana copiilor (diverse combinaţii de mese principale şi gustări) şi meniurile sunt adecvate preferinţelor copiilor, vârstei, regimurilor recomandate şi normelor în vigoare.

4.7.Numărul de mese festive pentru sărbătorirea zilelor de naştere ale copiilor organizate sau a căror organizare este sprijinită de CZ/an şi locaţia în care s-au desfăşurat (în familie, în CZ sau în comunitate).

SECŢIUNEA 3: Standardul 5 – Activităţi educaţionale

Centrul de zi oferă copilului numeroase activităţi sau situaţii de învăţare, inclusiv de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, care sunt bine planificate dinainte de către personalul de specialitate.

Rezultat Fiecare copil beneficiază de un program educaţional adecvat vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor sale.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 5

5.1.Educatorul sau educatorul specializat elaborează programul educaţional pentru fiecare copil în parte. În cazul formării deprinderilor de viaţă independentă, acesta se consultă cu asistentul social şi se ţine cont prevederile relevante pentru copilul în cauză din SMO pentru serviciul de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă.

5.2.Conţinutul programului educaţional se referă la educaţia non-formală şi informală. Educaţia formală se poate realiza în CZ numai în situaţii excepţionale, cu avizul inspectoratului şcolar şi cu respectarea curriculumului şcolar corespunzător vârstei şi particularităţilor copilului.

5.3.Obiectivele activităţilor educaţionale sunt adaptate nivelului şi potenţialului de dezvoltare al fiecărui copil în parte.

5.4.Activităţile educaţionale se desfăşoară individual sau în grupuri mici de copii, ţinând cont de vârsta copiilor şi de achiziţiile pe care le au. Pentru constituirea grupelor de copii, se recomandă numărul adecvat grupelor de vârstă din tabelul prevăzut în SMO pentru serviciile pentru protecţia copilului de tip rezidenţial.

5.5.CZ asigură fiecărui copil sprijin adecvat, inclusiv resursele materiale necesare pentru a avea acces, a se integra şi a frecventa în mod regulat unitatea de învăţământ la care este înscris, dacă acest lucru este prevăzut în PPL

5.6.Educatorul/educatorul specializat urmăreşte pregătirea temelor şcolare şi, la solicitarea copiilor, asigură sprijin pentru realizarea acestui lucru.

5.7.CZ încurajează şi sprijină fiecare copil să participe la activităţile extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ şi de CZ.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 5

5.1.1.Fiecare copil are un program educaţional semnat de personalul de specialitate care 1-a întocmit.

5.1.2.Dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă ţine cont de vârsta copilului şi de prevederile corespunzătoare din SMO pentru serviciul de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă. În funcţie de vârsta şi achiziţiile copilului, programul conţine obiective referitoare la orientarea şcolară şi profesională, consiliere vocaţională, căutarea unui loc de muncă etc.

5.2.1.Conţinutul programului educaţional.

5.2.2.În situaţiile în care educaţia formală se desfăşoară în CZ (de exemplu, pentru copii preşcolari care nu frecventează grădiniţe, copiii cu dizabilităţi care au orientare şcolară în acest sens conform unei hotărâri a comisiei pentru protecţia copilului, copii ai străzii în procesul de reintegrare şcolară) se verifică dacă derularea acesteia corespunde legislaţiei în vigoare (avizul inspectoratului, respectarea şi/sau adaptarea curriculum-ului şcolar etc.).

5.4.1.Existenţa unui educator sau educator specializat/grupă de copii/tură.

5.4.2.Modalitatea de constituire a grupurilor de copii.

5.5.1.Existenţa rechizitelor, materialelor şi echipamentelor necesare pentru derularea activităţilor educaţionale specifice CZ şi pentru frecventarea unităţii de învăţământ.

5.5.2.Frecvenţa şcolară a copiilor. Numărul de copii care prezintă absenteism şi abandon şcolar, precum şi motivaţia acestor fapte, consemnate în dosarul copilului şi documentele şcolare.

5.6.Numărul de copii pentru care se asigură pregătirea temelor şcolare/an. Rezultatele şcolare ale fiecărui copil demonstrează o evoluţie individuală bună, conformă cu potenţialul propriu de dezvoltare.

5.7.Activităţile extraşcolare consemnate în dosarele copiilor împreună cu documente justificative (de exemplu, bilete de participare, rapoarte ale personalului însoţitor, opiniile copiilor). Gradul de participare a copiilor la activităţi extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ şi respectiv CZ.

SECŢIUNEA 4: Standardul 6 – Activităţi recreative şi de socializare

Centrul de zi oferă copiilor activităţi recreative şi de socializare pentru a se realiza un echilibru între activităţile de învăţare şi cele de relaxare şi joc.

Rezultat Copiii beneficiază de activităţi recreative şi de socializare care îi ajută să îşi menţină echilibrul psihic şi fizic necesar dezvoltării lor armonioase.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 6

6.1.Personalul educaţional elaborează programul activităţilor recreative şi de socializare, inclusiv a perioadelor de somn şi odihnă, ţinând cont de preferinţele şi particularităţile fiecărui copil.

6.2.Activităţile recreative şi de socializare sunt planificate împreună cu ceilalţi specialişti evitând suprasolicitarea copiilor.

6.3.Copiii, potrivit vârstei şi gradului de maturitate, precum şi părinţii sunt informaţi asupra oportunităţilor recreative şi de socializare promovate în CZ şi în afara acestuia (în comunitate), precum şi asupra modului în care pot fi sprijiniţi pentru a participa la acestea.

6.4.CZ asigură condiţiile şi materialele necesare, conform vârstei şi opţiunilor copiilor, pentru derularea activităţilor recreative şi de socializare în cadrul CZ şi în comunitate.

6.5.Fiecare copil este ajutat să dezvolte relaţii pozitive cu ceilalţi: cu părinţii/ alţi adulţi importanţi pentru el, cu copiii din CZ şi din unitatea de învăţământ pe care o frecventează, cu personalul din CZ şi, după caz, cu alţi profesionişti implicaţi în derularea planului de servicii.

6.6.Personalul este format corespunzător pentru a contribui la dezvoltarea afectivă a copilului, prin comunicare verbală şi non-verbală, prin consiliere, prin activităţi de socializare şi evaluări pozitive.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 6

6.1.1.Programul zilnic conţine activităţile recreative şi de socializare de care beneficiază copiii din CZ. Activităţile recreative şi de socializare sunt stabilite pe baza recomandărilor din PPI ale tuturor copiilor care frecventează CZ.

6.1.2.Modalitatea de desfăşurare a activităţilor recreative şi de socializare, locul de desfăşurare şi conţinutul acestor activităţi.

6.2.Modalitatea de implicare a specialiştilor în planificarea activităţilor recreative şi de socializare.

6.3.Copii şi părinţii acestora cunosc care sunt oportunităţile de petrecere a timpului liber. Programul zilnic afişat, anunţuri scrise, materiale promoţionale (pliante, broşuri, afişe) etc. privind activităţile de recreere-socializare din CZ şi din comunitate.

6.4.1.Materialele existente în CZ, de exemplu: cărţi, reviste, casete audio, video, materiale promoţionale. Jucăriile şi echipamentele pentru activităţile de timp liber corespund cantitativ, calitativ şi sunt adecvate vârstei copiilor din CZ.

6.4.2.Documentele contabile privind achiziţionarea materialelor şi echipamentelor necesare pentru activităţile promovate de CZ, deconturi ale cheltuielilor efectuate de copii în activităţi de recreere-socializare în comunitate.

6.5.Discuţii cu copiii, familiile şi personalul. Existenţa unor opinii înregistrate ale copiilor şi familiilor.

6.6.Dosarele angajaţilor (diplome de studii, certificate de absolvire a cursurilor relevante etc.).

SECŢIUNEA 5: Standardul 7 – Orientare şcolară şi profesională şi consiliere psihologică

Complementar serviciilor oferite de unităţile de învăţământ şi alţi furnizori de servicii, centrul de zi oferă copiilor sprijin pentru orientarea şcolară şi profesională, precum şi consiliere psihologică.

Rezultat Copiii beneficiază de servicii de consiliere psihologică şi de orientare şcolară şi profesională de calitate, în raport cu vârsta, nivelul de dezvoltare, nevoile, aptitudinile şi interesele acestora.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 7

7.1.Psihologul elaborează programul de orientare şcolară şi profesională care conţine obiective specifice în funcţie de particularităţile fiecărui copil.

7.2.Părinţii sunt implicaţi în operaţionalizarea obiectivelor de intervenţie stabilite prin programul de orientare şcolară şi profesională.

7.3.Activitatea de consiliere psihologică se desfăşoară la cerere sau ori de câte ori psihologul consideră că este în beneficiul copilului, în raport cu vârsta, nivelul de dezvoltare şi nevoile acestuia.

7.4.Activitatea de consiliere se desfăşoară individual şi/sau în grup într-un spaţiu special amenajat şi securizant pentru copil.

7.5.Consilierea este o activitate planificată, cu obiective specifice, care în cazul celei de grup sunt negociate cu copiii, în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 7

7.1.1.Existenţa programului de orientare şcolară şi profesională semnat de psiholog.

7.1.2.Numărul de copii care participă la programele de orientare şcolară şi profesională.

7.1.3.Numărul de şedinţe de orientare şcolară şi profesională/copil/an

7.1.4.Numărul de şedinţe de orientare şcolară şi profesională în grup/an

7.1.5.Rapoartele conţinând progresele fiecărui copil în urma şedinţelor individuale şi/sau de grup organizate în cadrul programului de orientare şcolară şi profesională.

7.2.Modalitatea de implicare a părinţilor în programul de orientare şcolară şi profesională.

7.3.1.Numărul copiilor care au solicitat ajutorul psihologului/an.

7.3.2.Numărul de copii identificaţi de psiholog ca având nevoie de consiliere/an.

7.3.3.Numărul copiilor care au beneficiat de consiliere/an.

7.4.1.Numărul şedinţelor de consiliere/copil/an.

7.4.2.Numărul de şedinţe de consiliere în grup/an.

7.5.Planificarea şedinţelor de consiliere/copil.

SECŢIUNEA 6: Standardul 8 – Consiliere şi sprijin pentru părinţi

Centrul de zi oferă părinţilor consiliere şi sprijin la cerere sau ori de câte ori personalul de specialitate consideră că este în beneficiul copilului şi familiei sale.

Rezultat Părinţii şi alţi membrii ai familiei lărgite sau reprezentantul legal şi/sau persoana care are în îngrijire copilul beneficiază de consiliere şi sprijin din partea personalului de specialitate al centrului de zi, care îi ajută sa rezolve problemele cu care se confruntă în ceea ce priveşte dezvoltarea psihologică a copilului şi diversele aspecte juridice, medicale, sociale.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 8

8.1.Activitatea de consiliere şi sprijin se adresează familiei sau, în lipsa acesteia, reprezentantului legal şi/sau persoanei care are în îngrijire copilului.

8.2.Personalul de specialitate consiliază şi sprijină părinţii în funcţie de nevoile pe care le au, la cerere sau ori de câte ori se consideră că este în beneficiul copilului şi familiei sale.

8.3.Personalul de specialitate identifică nevoile părinţilor pornind de la etapele de dezvoltare pe care le parcurge orice copil şi ţinând cont de personalitatea şi particularităţile fiecărui copil în parte.

8.4.Activitatea de consiliere se desfăşoară individual şi/sau în grup.

8.5.CZ sprijină organizarea sau organizează programe de educare a părinţilor – cunoscute sub denumirea de „şcoli pentru părinţi”. Acestea se desfăşoară după o programă elaborată în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în funcţie de nevoile identificate în comunitate.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 8

8.1.– 8.2. _

– Numărul familiilor/reprezentanţilor legali/persoanelor (care au în îngrijire copilul) care apelează la serviciile de consiliere/an.

– Numărul familiilor/reprezentanţilor legali/persoanelor (care au în îngrijire copilul) identificate de psiholog ca având nevoie de consiliere/an.

– Numărul de familiilor/reprezentanţilor legali/persoanelor (care au în îngrijire copilul) care au beneficiat de consiliere/an.

– Planificarea şedinţelor de consiliere.

– Tipurile de consiliere oferite de CZ familiilor/reprezentanţilor legali/persoanelor care au în îngrijire copilul (de exemplu, consiliere psihologică, medicală, socială, juridică)/an.

– Tipurile de sprijin oferite de CZ familiilor/reprezentanţilor legali/persoanelor care au în îngrijire copilul (de exemplu, ajutor material/financiar, facilitarea accesului la alte servicii)/an.

8.3.Modalităţile de identificare a nevoilor părinţilor/familiilor/reprezentanţilor legali/persoanelor care au în îngrijire copilul.

8.4.1.Numărul de şedinţe de consiliere frecventate de fiecare părinte/familie/reprezentant legal/persoană care are în îngrijire copilul/ an.

8.4.2.Numărul de şedinţe de consiliere în grup frecventate de fiecare părinte/familie/reprezentant legal/persoană care are în îngrijire copilul/an.

8.5._

– Numărul de programe de educare a părinţilor sprijinite/organizate de CZ/an.

– Conţinutul programelor de educare a părinţilor.

– Modalitatea de organizare a programului de educare pentru părinţi, conform cu legislaţia în vigoare specifică sistemului educaţional, sanitar sau al domeniului formării profesionale a adultului.

– Numărul anual de cicluri de formare la care au participat părinţii/familiile/reprezentanţii legali/persoanele care au în îngrijire copilul/an.

CAPITOLUL 3: ADMINISTRARE ŞI MANAGEMENT

SECŢIUNEA 1: Standardul 9 – Locaţia, resurse financiare şi baza materială

Centrul de zi dispune de o locaţie accesibilă comunităţii, resurse financiare suficiente şi o bază materială corespunzătoare derulării tuturor activităţilor.

Rezultat Copiii şi familiile lor beneficiază de servicii de calitate care sunt furnizate de centrul de zi.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 9

9.1.CZ funcţionează într-o clădire adecvată, sigură, adaptată serviciilor pe care le oferă, precum şi particularităţilor beneficiarilor.

9.2.CZ se află într-un loc accesibil tuturor membrilor comunităţii din punct de vedere al existenţei mijloacelor de transport şi de amplasare a celorlalte servicii din comunitate de care pot beneficia.

9.3.CZ de zi dispune de un număr suficient de spaţii pentru derularea tuturor tipurilor de activităţi în beneficiul copiilor şi familiilor, inclusiv activităţi administrative, spaţii igienico-sanitare, bucătărie.

9.4.CZ se află într-o zonă în care siguranţa generală a copiilor nu este afectată şi dispune de toate autorizaţiile legale de funcţionare.

9.5.Fondurile alocate CZ de către furnizorul de servicii sunt suficiente pentru îndeplinirea misiunii sale şi prevederilor SMO prezente.

9.6.Coordonatorul CZ are responsabilitatea de a asigura surse suplimentare de finanţare, cu precădere prin identificarea şi mobilizarea resurselor comunitare, pentru asigurarea derulării activităţilor necesare în comunitate şi autosusţinerea pe termen lung a CZ.

9.7.Coordonatorului CZ are responsabilitatea de a superviza utilizarea fondurilor derulate de CZ.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 9

9.1., 9.3. Clădirea este sigură din punct de vedere structural şi spaţiile sunt suficiente ca număr şi dotate adecvat scopului acestora, în concordanţă cu misiunea şi prevederile SMO prezente.

9.2.1.Membrii comunităţii au diverse mijloace de acces la CZ.

9.2.2.CZ este dotat cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, conform legislaţiei în vigoare.

9.4.1.Amplasarea centrului într-o zonă care nu periclitează siguranţa copiilor.

9.4.2.Existenţa autorizaţiilor legale de funcţionare (autorizaţie sanitară de funcţionare, autorizaţie de prevenire şi stingere a incendiilor etc.).

9.5.– 9.7. Bugetul anual alocat CZ de către furnizorul de servicii (serviciul public specializat pentru protecţia copilului, organisme private autorizate sau autorităţile administraţiei publice locale).

SECŢIUNEA 2: Standardul 10 – Management şi administrare

Centrul de zi dispune de un management şi o administrare eficiente, care îi asigură o funcţionare optimă în acord cu misiunea sa.

Rezultat Copiii şi familiile lor beneficiază de servicii de calitate în raport cu nevoile lor.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 10

10.1.Centrul de zi funcţionează într-un cadru legal, certificat de documente oficiale.

10.2.Coordonatorul CZ are responsabilitatea ca misiunea CZ să fie formulată în scris, afişată, cunoscută şi promovată atât în cadrul CZ, cât şi în comunitate.

10.3.CZ îşi stabileşte un regulament de ordine interioară sau norme interne de funcţionare, în funcţie de angajator, care reflectă spiritul valorilor democratice de respect pentru drepturile copilului şi ale individului, sunt avizate de coordonatorul CZ şi aduse la cunoştinţa întregului personal.

10.4.Coordonatorul CZ organizează periodic – cel puţin o dată pe lună, sau de câte ori este nevoie şedinţe administrative cu întregul personal. Aceste şedinţe sunt planificate, au o agendă afişată şi conţinutul lor este consemnat în procese verbale.

10.5.Prin activităţile de formare, prin modul de întocmire şi revizuire a fişelor de post pentru fiecare angajat, precum şi prin toate activităţile de comunicare internă ale CZ, se promovează principiul muncii în echipă. Se organizează periodic sau de câte ori este nevoie şi se documentează reuniuni ale personalului de specialitate care constituie echipa multidisciplinară a CZ (de exemplu, pentru dezbaterea implementării PPI).

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 10

10.1.Existenţa documentelor care certifică înfiinţarea şi funcţionarea centrului (hotărâri, autorizaţii, decizii, act constitutiv şi statut, acorduri de funcţionare, convenţii de parteneriat etc.).

10.2.1. Afişarea misiunii CZ într-un loc vizibil şi accesibil tuturor celor interesaţi. Existenţa materialelor promoţionale (pliante, broşuri etc.).

10.2.2. Cunoaşterea misiunii de către personalul centrului şi de către beneficiarii CZ.

10.2.3. Cunoaşterea şi conştientizarea de către angajaţi a faptului că activităţile pe care le desfăşoară contribuie la îndeplinirea misiunii CZ.

10.3.1. Existenţa regulamentului de ordine interioară/normelor interne de funcţionare.

10.3.2. Cunoaşterea de către toţi angajaţii a prevederilor regulamentului de ordine interioară/normelor interne de funcţionare.

10.4.1. Numărul şedinţelor administrative cu personalul/lună/an. Şedinţele sunt organizate pentru a discuta, de exemplu: activitatea de îngrijire a copiilor din CZ, revizuirea practicilor din cadrul CZ.

10.4.2. Conţinutul proceselor verbale.

10.5.Numărul de reuniuni ale echipei multidisciplinare a CZ/lună/an. Conţinutul documentat al acestor reuniuni.

SECŢIUNEA 3: Standardul 11 – Planul anual de acţiune

Centrul de zi funcţionează conform unui plan anual de acţiune întocmit pe baza prevederilor standardelor minime obligatorii şi a nevoilor identificate la nivelul comunităţii.

Rezultat Copiii şi familiile lor beneficiază de servicii de calitate conform nevoilor pe care le au.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 11

11.1.Coordonatorul CZ, în colaborare cu personalul de specialitate, elaborează planul anual de acţiune pe baza SMO prezente.

11.2.Planul anual de acţiune este avizat de furnizorul de servicii, care este obligat să monitorizeze punerea în practică a acestuia.

11.3.Planul anual de acţiune este revizuit periodic sau ori de câte ori condiţiile o impun.

11.4.La sfârşitul fiecărui an, personalul de specialitate elaborează raportul de activitate al CZ pe anul respectiv, care este supervizat de coordonatorul CZ şi transmis furnizorului de servicii.

11.5.Raportul anual de activitate al CZ este accesibil celor interesaţi.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 11

11.1.1. Existenţa planului anual de acţiune întocmit de coordonator în colaborare cu personalul de specialitate.

11.1.2. Conţinutul planului anual de acţiune.

11.2.1. Avizarea planului anual de acţiune de către furnizorul de servicii.

11.2.2. Rapoartele de monitorizare elaborate în urma vizitelor efectuate de către persoane desemnate de furnizorul de servicii.

11.3.Numărul de revizuiri ale planului anual de acţiune al CZ/an

11.4.Existenţa raportului de activitate al CZ la sfârşitul fiecărui an, având semnătura coordonatorului CZ. Raportul se află la nivelul CZ şi la furnizorul de servicii.

11.5.Modalitatea de informare a celor interesaţi în ceea ce priveşte conţinutul raportului anual de activitate.

CAPITOLUL 4: RESURSE UMANE

SECŢIUNEA 1: Standardul 12 – Recrutarea, angajarea şi numărul personalului

Personalul centrului de zi este selectat cu atenţie şi responsabilitate prin intermediul unui proces de recrutare şi angajare care se desfăşoară în acord cu legislaţia în vigoare şi răspunde nevoilor centrului.

Rezultat Copiii şi familiile acestora beneficiază de servicii de calitate oferite de personalul centrului de zi cu profesionalism, respect şi empatie faţă de aceştia.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 12

12.1.Angajatorul este obligat să angajeze personal calificat care să răspundă prevederilor SMO prezente şi planului anual de acţiune. Dacă CZ funcţionează într-o zonă geografică în care trăiesc comunităţi etnice minoritare, se recomandă ca în componenţa personalului de specialitate să existe şi profesionişti care vorbesc şi limba minorităţilor respective.

12.2.Centrul de zi dispune de un set de criterii de selecţie a personalului, în conformitate cu specificul CZ, nevoile comunităţii şi reglementările legale în vigoare.

12.3.La angajare se va ţine cont obligatoriu de trăsăturile de personalitate ale fiecărui candidat, care sunt necesare în lucrul cu copii.

12.4.Angajatorul poate dispune, în condiţiile legii, şi de alt personal decât cel prevăzut în statul de funcţii al CZ, în vederea îndeplinirii misiunii CZ în condiţii optime.

12.5.Personalul de specialitate trebuie să aibă studii socio-umane.

12.6.Coordonatorul CZ trebuie să aibă studii superioare şi experienţă de cel puţin un an în servicii pentru copil şi familie. La angajare se acordă prioritate profesioniştilor care au pregătire managerială.

12.7.Coordonatorul CZ se asigură că fişele de post sunt revizuite în funcţie de dinamica cerinţelor posturilor respective.

12.8.Numărul şi structura de personal sunt suficiente şi corespunzătoare pentru acoperirea tuturor serviciilor oferite de CZ conform prevederilor SMO prezente şi planului anual de acţiune.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatori pentru Standardul 12

12.1.Diplomele de studii şi alte acte care atestă calificarea personalului angajat.

12.2.Criteriile de selecţie a personalului.

12.3.Documentele şi materialele care atestă recrutările de personal. Informaţiile existente în dosarul angajatului referitoare la interviul avut în vederea ocupării postului respectiv.

12.4.Statul de funcţii al CZ şi organigrama completă a furnizorului de servicii.

12.5.– 12.7. Organigrama, diplomele de studii, contractele de muncă, contractele de voluntariat, fişele de post, dosarele angajaţilor.

12.8.1. Numărul şi structura de personal conform organigramei.

12.8.2. Raportul adulţi-copii.

SECŢIUNEA 2: Standardul 13 – Formarea iniţială şi continuă a personalului

Personalul centrului de zi are pregătirea şi abilităţile profesionale corespunzătoare pentru a lucra cu copiii şi în echipă.

Rezultat Copiii şi familiile acestora beneficiază de servicii de calitate şi personalizate din partea unor profesionişti bine pregătiţi, cu abilităţi empatice şi de comunicare.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 13

13.1.Fiecare angajat al CZ are calificarea necesară pentru îndeplinirea sarcinilor postului respectiv.

13.2.La angajare, în lipsa unei formări iniţiale în domeniul protecţiei copilului, fiecare profesionist beneficiază de formare în acest domeniu, asigurată din bugetul angajatorului.

13.3.In vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor, abilităţilor şi deprinderilor privind satisfacerea nevoilor copiilor şi familiilor acestora, fiecare angajat al CZ, inclusiv coodonatorul acestuia, beneficiază de cel puţin 42 de ore pe an de formare continuă în domeniul protecţiei copilului sau domenii conexe/interdisciplinare, asigurate din bugetul angajatorului.

13.4.Specialiştii centrului sunt încurajaţi să participe la diverse cursuri de formare care îi pot ajuta în optimizarea muncii lor, inclusiv seminarii şi conferinţe.

13.5.Educaţia permanentă a personalului de specialitate, precum şi formarea profesională continuă pentru toţi angajaţii CZ, vor fi promovate, sprijinite şi înregistrate de către coodonatorul CZ.

13.6.Voluntarii acţionează în baza unor contracte clare, în acord cu legislaţia în vigoare.

13.7.CZ are obligaţia să asigure un număr minim de 14 ore de formare pentru voluntari, înainte de începerea activităţilor acestora.

13.8.Formarea profesională continuă a voluntarilor va fi promovată, sprijinită şi înregistrată de către coodonatorul CZ

13.9.La angajare, în lipsa unei pregătiri în domeniul managementului serviciilor sociale, coordonatorul CZ beneficiază de formare în acest domeniu, asigurată din bugetul angajatorului.

13.10.Coordonatorul CZ beneficiază anual de cel puţin 21 de ore de formare în domeniul managementului de servicii, asigurate din bugetul angajatorului.

13.11.Educaţia permanentă şi formarea profesională continuă a angajaţilor se realizează conform legislaţiei în vigoare, prin intermediul cursurilor organizate în cadrul sistemului educaţional, sanitar şi al formării profesionale a adulţilor.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatori pentru Standardul 13

13.1.– 13.10. Dosarul personal al fiecărui angajat, inclusiv al coordonatorului şi voluntarilor, cuprinde documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv certificatele de absolvire a cursurilor de formare iniţială şi continuă prevăzute de SMO prezente. Exemple de domenii conexe şi/sau interdisciplinare relevante pentru personalul CZ: psihologia copilului, asistenţă socială, prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului, inclusiv a traficului şi celor mai grave forme de muncă a copilului, violenţa în familie.

13.11.Certificatele de absolvire cu recunoaştere naţională şi cele cu recunoaştere din partea angajatorului. In cazul celor din urmă se verifică modalitatea de desfăşurare a programului de formare, utilizând criteriile existente în legislaţia de formare profesională a adultului.

SECŢIUNEA 3: Standardul 14 – Supervizarea

Centrul de zi dispune de un sistem eficient de supervizare al resurselor umane, care permite funcţionarea sa la randament optim.

Rezultat Personalul este motivat şi performant, asigurând servicii de calitate pentru clienţii centrului de zi.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 14

14.1.Coordonatorul CZ are obligaţia de asigura supervizarea internă şi externă a personalului de specialitate şi a voluntarilor.

14.2.Coordonatorul CZ organizează întâlniri periodice de supervizare cu personalul de specialitate CZ, individual şi în echipă, şi la cererea acestora. Toate întâlnirile sunt înregistrate.

14.3.Supervizarea voluntarilor este asigurată de către personal desemnat de coordonatorul CZ.

14.4.Furnizorul de servicii are obligaţia de a asigura supervizarea coordonatorului CZ.

14.5.Supervizarea se realizează de specialişti cu studii superioare socio-umane cu pregătire în supervizare sau experienţă de cel puţin doi ani în servicii pentru copil şi familie în plus faţă de persoanele cărora li se asigură supervizarea respectivă.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 14

14.1.– 14.2. _

– Număr de întâlniri de supervizare, individuale şi în echipă/angaj at/lună/an.

– Număr de întâlniri de supervizare la solicitarea angajaţilor/echipei/an.

14.3.Număr de întâlniri de supervizare/voluntar/lună/an.

14.4Număr de întâlniri de supervizare a coordonatorului/lună/an.

14.5.Documentele înregistrate referitoare la supervizare.

CAPITOLUL 5: COLABORARE INTERINSTITUŢIONALĂ

SECŢIUNEA 1: Standardul 15 – Proiecţia copilului împotriva abuzurilor

Centrul de zi promovează şi aplică măsuri de protejare a copiilor împotriva oricărei forme de intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare, tratament inuman sau degradant.

Rezultat Copiii se află în condiţii de siguranţă şi bunăstare, orice suspiciune sau acuzaţie privind comiterea unui abuz fiind soluţionată prompt şi corect de către întregul personal, conform legislaţiei în vigoare.

SUBSECŢIUNEA 1: Proceduri de implementare a standardului 15

15.1.CZ are proceduri scrise cu privire la prevenirea, identificarea, semnalarea, evaluarea şi soluţionarea suspiciunilor sau acuzaţiilor de abuz asupra copiilor, întocmite în baza legislaţiei în vigoare. Aceste proceduri sunt avizate de directorul SPSPC şi sunt aduse la cunoştinţa copiilor, în raport cu vârsta şi gradul de maturitate, familiilor sau reprezentanţilor lor legali, precum şi personalului.

15.2.Copiii şi familiile/reprezentanţii legali sunt informaţi, în modalităţi accesibile, cu privire la aceste proceduri, precum şi cu privire la drepturile copilului.

15.3.Copiii sunt încurajaţi şi sprijiniţi să sesizeze orice formă de abuz din partea personalului, a altor copii din CZ sau a unor persoane din afara CZ.

15.4.CZ ţine evidenţa tuturor cazurilor de intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare (inclusiv exploatare sexuală sau prin muncă), tratament inuman sau degradant în registrul de sesizări şi reclamaţii.

15.5.Personalul care are suspiciunea sau identifică situaţii de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, în cadrul CZ sau în afara CZ, are obligaţia de a le semnala la SPSPC şi de a înştiinţa coordonatorul CZ, conform legislaţiei în vigoare, precum şi de a le înregistra, conform prevederilor SMO prezente. Personalul desemnat de către coordonatorul CZ, cu avizul SPSPC, poate asigura sau participa la evaluarea iniţială a situaţiei de abuz, neglijare şi exploatare a copilului care a fost semnalată la SPSPC, şi rezultatele acesteia se consemnează în fişa de semnalare obligatorie şi evaluare iniţială a situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare a copilului. Fişa este transmisă la SPSPC în termen de maxim 48 de ore de la data evaluării iniţiale. Modelul fişei de semnalare obligatorie şi evaluare iniţială a situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare a copilului este anexă a ghidului metodologic privind intervenţia şi prevenirea în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului.

15.6.Personalul care are suspiciunea sau identifică situaţii de abuz, neglijare şi exploatare a copilului în care sunt implicaţi alţi membrii ai personalului din CZ are obligaţia de a înştiinţa imediat coordonatorul CZ, care aplică legislaţia în vigoare. În situaţia în care coordonatorul CZ nu semnalează aceste situaţii la SPSPC, în termenul prevăzut de SMO prezente, personalul care a înştiinţat coordonatorul are obligaţia efectuării acestei semnalări.

15.7.Dacă este necesar, coordonatorul CZ anunţă, după caz, salvarea, poliţia şi/sau procuratura.

15.8.În CZ este strict interzisă agresarea verbală sau fizică a copiilor, aceste fapte fiind pedepsite conform legii.

15.9.CZ asigură sprijin psihologic şi consiliere copiilor care au fost intimidaţi sau discriminaţi. În situaţia copiilor abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, SPSPC stabileşte planul de servicii şi asigură implementarea acestuia, conform prevederilor ghidului metodologic privind intervenţia şi prevenirea în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului ..

15.10.CZ asigură efectuarea de către întregul personal (inclusiv personal auxiliar, angajaţi temporar sau voluntari) a unor cursuri de formare privind problematica protejării copilului împotriva abuzului, neglijării şi exploatării.

15.11.CZ asigură derularea de programe de educare a părinţilor privind problematica protejării copilului împotriva abuzului, neglijării şi exploatării.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 15

15.1.1. MOF conţine proceduri privind protejarea copilului de abuz, neglijare, exploatare etc.

15.1.2. Personalul cunoaşte aceste proceduri.

15.2.1. Copiii şi familiile/reprezentanţii legali au cunoştinţe privind drepturile copilului şi modalităţile de sesizare/reclamare a oricăror fapte de intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare (inclusiv exploatare sexuală sau prin muncă), tratament inuman sau degradant.

15.2.2. Existenţa unor materiale de informare cu privire la aceste proceduri şi la drepturile copilului.

15.2.3. – 15.3. Numărul anual de sesizări efectuate de copii, familie sau reprezentanţii legali ai acestora privind suspiciuni sau situaţii evidente de abuz asupra copiilor.

15.4.Registrul de sesizări şi reclamaţii al CZ cuprinde şi evidenţa sesizărilor şi reclamaţiilor cu privire la abuzul asupra copilului.

15.5._

– Numărul anual de situaţii de abuz, neglijare şi exploatare semnalate de CZ la SPSPC comparativ cu numărul situaţiilor consemnate în registrul de reclamaţii şi abuzuri.

– Numărul de fişe de semnalarea obligatorie şi evaluare iniţială completate de personalul CZ şi transmise la SPSPC.

– Numărul anual de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare semnalate de CZ şi monitorizate de SPSPC.

– Numărul de cazuri active (în curs de rezolvare) de abuz, neglijare şi exploatare, care au fost semnalate de CZ şi aflate în monitorizarea SPSPC-ului.

15.6.Numărul anual de situaţii de abuz, neglijare şi exploatare a copilului în care sunt implicaţi membrii ai personalului CZ comparativ cu numărul anual înregistrat la SPSPC de semnalări referitoare la situaţii de acest gen în CZ în cauză însă provenind de alte persoane decât membrii personalului sau coordonatorul CZ.

15.7.Numărul anual de situaţii care au necesitat anunţarea salvării şi intervenţia medicală, respectiv intervenţia poliţiei şi a procuraturii.

15.9.Conţinutul PPL Conţinutul planului de servicii întocmit de SPSPC pentru cazurile de abuz, neglijare şi exploatare a copilului.

15.10.Dosarele angajaţilor, diplomele de participare la astfel de cursuri.

15.11.Consemnarea programelor de educare a părinţilor.

SECŢIUNEA 2: Standardul 16 – Activităţi de colaborare cu profesionişti şi instituţii relevante

Centrul de zi colaborează cu celelalte servicii comunitare pentru asistenţa copiilor şi familiilor lor, inclusiv cu profesioniştii din domeniu.

Rezultat Copiii şi familiile lor beneficiază de servicii de calitate în funcţie de nevoile pe care le au, inclusiv cele identificate de specialiştii centrului de zi, în vederea prevenirii abandonului şi instituţionalizării copiilor.

SUBSECŢIUNEA 1: Cerinţe pentru implementarea standardului 16

16.1.Personalul de specialitate al CZ evaluează nevoile copiilor şi familiilor lor referitor la alte servicii de care ar trebui să beneficieze şi pe care CZ nu le poate furniza. CZ comunică autorităţii locale din care provine copilul care sunt nevoile şi serviciile necesare în vederea întocmirii planului de servicii.

16.2.CZ colaborează cu toţi actorii sociali implicaţi în implementarea planului de servicii pentru prevenirea abandonului şi instituţionalizării copilului.

16.3.În vederea îndeplinirii misiunii sale, CZ colaborează în reţea cu toate serviciile şi programele comunitare, regionale şi naţionale de asistenţă şi protecţie a copilului şi familiei.

16.4.CZ menţine permanent legătura cu comunitatea în scopul ajustării activităţilor şi programelor curente si pentru iniţierea de noi activităţi şi programe în domeniul prevenirii abandonului şi instituţionalizării copiilor.

SUBSECŢIUNEA 2: Indicatorii pentru Standardul 16

16.1.1. Existenţa evaluărilor copiilor din CZ în ceea ce priveşte nevoia de alte servicii de specialitate pe care CZ nu le poate furniza copiilor şi familiilor.

16.1.2. Modalităţi de comunicare şi colaborare cu autorităţile locale din care provin copiii care frecventează CZ.

16.2.1. Convenţii de colaborare cu instituţiile şi serviciile implicate în implementarea planului de servicii pentru prevenirea abandonului şi instituţionalizării copilului (conţinut, număr).

16.2.2. – 16.3.1. Consemnarea informaţiilor relevante legate de copiii care beneficiază şi de alte servicii de specialitate oferite de alte instituţii/centre

16.3.2. Convenţiile de colaborare şi numărul de programe în care CZ este implicat/an.

16.4.CZ operează cu modalităţi şi mijloace diverse pentru menţinerea legăturii permanente cu comunitatea, referitor la solicitările pentru servicii concrete, semnalarea unor nevoi sau situaţii legate de domeniul prevenirii abandonului şi instituţionalizării copiilor etc. (de exemplu, serviciu telefonic destinat acestei probleme, cutie poştală, cutii de colectare în diverse puncte din comunitate ş.a.).

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 247 din data de 22 martie 2004

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LEGE nr. 544 din 12 octombrie  2001 privind liberul acces la informatiile de interes public

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1

Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.

Art. 2

În sensul prezentei legi:

a)prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorităţi publice centrale sau locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar, precum şi orice operator sau operator regional, astfel cum aceştia sunt definiţi în Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanţare din bani publici;
b)prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei;

c)prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.

 CAPITOLUL II: Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public

SECŢIUNEA 1: Dispoziţii comune privind accesul la informaţiile de interes public

Art. 3

Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.

Art. 4

(1)Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.

(2)Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective.

Art. 5

(1)Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:

a)actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;

b)structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;

c)numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;

d)coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;

e)sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;

f)programele şi strategiile proprii;

g)lista cuprinzând documentele de interes public;

h)lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;

i)modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.

(2)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).

(3)Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(4)Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:

a)afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie;

b)consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop.

(5)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor interesate contractele de privatizare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi, prin consultarea la sediul acestora. Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul contractelor de privatizare care se încadrează în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 12 alin. (1).
)

Art. 6

(1)Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.

(2)Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

(3)Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:

a)autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;

b)informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;

c)numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.

Art. 7

(1)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.

(2)Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.

(3)Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.

Art. 8

(1)Pentru informaţiile solicitate verbal funcţionarii din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice au obligaţia să precizeze condiţiile şi formele în care are loc accesul la informaţiile de interes public şi pot furniza pe loc informaţiile solicitate.

(2)În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informaţia de interes public, urmând ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 7.

(3)Informaţiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui program minim stabilit de conducerea autorităţii sau instituţiei publice, care va fi afişat la sediul acesteia şi care se va desfăşura în mod obligatoriu în timpul funcţionării instituţiei, incluzând şi o zi pe săptămână, după programul de funcţionare.

(4)Activităţile de registratură privind petiţiile nu se pot include în acest program şi se desfăşoară separat.

(5)Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.

Art. 9

(1)În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii.

 (2)Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicită informaţii noi privind documentele aflate în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, această solicitare va fi tratată ca o nouă petiţie, răspunsul fiind trimis în termenele prevăzute la art. 7 şi 8.

Art. 10

Nu este supusă prevederilor art. 7–9 activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de răspunsuri la petiţii şi de audienţe, desfăşurată potrivit specificului competenţelor acestora, dacă aceasta priveşte alte aprobări, autorizări, prestări de servicii şi orice alte solicitări în afara informaţiilor de interes public.

Art. 11

(1)Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice pe baza solicitării personale, în condiţiile legii.

(2)Copiile de pe documentele deţinute de autoritatea sau de instituţia publică se realizează în condiţiile art. 9.

Art. 111

Orice autoritate contractantă, astfel cum este definită prin lege, are obligaţia să pună la dispoziţia persoanei fizice sau juridice interesate, în condiţiile prevăzute la art. 7, contractele de achiziţii publice.
Art. 12

(1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 111, următoarele informaţii:(la data 16-oct-2006 Art. 12, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 1 modificat de Art. 1, punctul 2. din Legea 380/2006 )

a)informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;

b)informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;

c)informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
d)informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e)informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;

f)informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;

g)informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

(2)Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.

Art. 13

Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public.

Art. 14

(1)Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice.

(2)Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii potrivit art. 2.

SECŢIUNEA 2: Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public

Art. 15

(1)Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat.

(2)Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public.

Art. 16

Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice.

Art. 17

(1)Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public.

(2)În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public.

Art. 18

(1)Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.

(2)Acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia.

(3)Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii.

(4)Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se comunică în scris şi nu afectează dreptul organismului de presă de a obţine acreditarea pentru un alt ziarist.

Art. 19

(1)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze în timp util mijloacele de informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror alte acţiuni publice organizate de acestea.

(2)Autorităţile şi instituţiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acţiunile publice organizate de acestea.

(3)Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare şi funcţionare să desfăşoare activităţi specifice în prezenţa publicului sunt obligate să permită accesul presei la acele activităţi, în difuzarea materialelor obţinute de ziarişti urmând să se ţină seama doar de deontologia profesională.

Art. 20

Mijloacele de informare în masă nu au obligaţia să publice informaţiile furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice.

CAPITOLUL III: Sancţiuni

Art. 21

(1)Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.

(2)Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată.

(3)Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.

Art. 22

(1)În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

(2)Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.

(3)Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4)Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.

(5)Atât plângerea, cât şi recursul se judecă în instanţă, în procedură de urgenţă, şi sunt scutite de taxă de timbru.
CAPITOLUL IV: Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 23

(1)Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va elabora, la iniţiativa Ministerului Informaţiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia.

Art. 24

(1)În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Finanţelor Publice vor înainta Guvernului propuneri privind măsurile necesare pentru ca informaţiile de interes public să devină disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel naţional.

(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autorităţilor şi instituţiilor publice cu echipamentele de tehnică de calcul adecvate.

Art. 25

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare.

-****-

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p.PREŞEDINTELE SENATULUI,

PAUL PĂCURARU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALER DORNEANU

Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 663 din data de 23 octombrie 2001

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HOTĂRÂRE nr. 1251 din 13 octombrie 2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

Termenii şi expresiile specifice referitoare la învăţământul special şi special integrat au semnificaţiile prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2

Structura, organizarea, formele şi tipurile de instituţii, precum şi de personal din unităţile de învăţământ special şi special integrat sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3

Volumul activităţilor din învăţământul special şi special integrat, normarea şi încadrarea personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic, medical şi administrativ sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 4

Drepturile materiale şi alocaţiile zilnice de hrană pentru copiii/elevii/tinerii din sistemul de învăţământ special şi special integrat sunt prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 5

Ministerul Educaţiei şi Cercetării colaborează cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Consiliul Minorităţilor Naţionale – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, cu alte ministere şi cu instituţii abilitate, pentru realizarea politicii educaţionale în domeniu, privind respectarea dreptului copilului la educaţie.

Art. 6

Finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale, şi din bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Art. 7

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 8

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă prevederile art. 1, 2 şi 5, precum şi anexele nr. 1, 1A, 1B şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 586/1990 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de ocrotire, instruire şi recuperare a copiilor şi tinerilor handicapaţi şi a celor orfani, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 6 mai 1992, cu modificările ulterioare.

-****-

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mircea Miclea

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXA nr. 1: TERMENII ŞI EXPRESIILE SPECIFICE referitoare la învăţământul special şi special integrat

Deficienţă – absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcţii (anatomice, fiziologice sau psihice) a individului, rezultând în urma unei maladii, unui accident sau a unei perturbări, care îi împiedică participarea normală la activitate în societate.

Incapacitate – limitări funcţionale cauzate de disfuncţionalităţi (deficienţe) fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiţii de sănătate ori de mediu şi care reduc posibilitatea individului de a realiza o activitate (motrică sau cognitivă) ori un comportament.

Handicap – dezavantaj social rezultat în urma unei deficienţe sau incapacităţi şi care limitează ori împiedică îndeplinirea de către individ a unui rol aşteptat de societate.

Dizabilitate – rezultatul sau efectul unor relaţii complexe dintre starea de sănătate a individului, factorii personali şi factorii externi care reprezintă circumstanţele de viaţă ale acestui individ. Datorită acestei relaţii, impactul diverselor medii asupra aceluiaşi individ, cu o stare de sănătate dată, poate fi extrem de diferit. Dizabilitate este termenul generic pentru afectări, limitări ale activităţii şi restricţii de participare – conform CIF*).

Afectare – o pierdere sau o anormalitate a structurii corpului ori a unei funcţii fiziologice (inclusiv funcţiile mintale). Prin noţiunea de anormalitate înţelegem aici variaţiile semnificative de la norma stabilită statistic (adică o deviaţie de la media populaţiei stabilită conform normelor standard măsurate) şi ea trebuie utilizată exclusiv în acest sens – conform CIF*).

Funcţionare – termen generic pentru funcţiile organismului, structurile corpului, activităţi şi participare. Ele denotă aspectele pozitive ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) şi factorii contextuali în care se regăseşte (factori de mediu şi personali) – conform CIF*).

Activitate – executarea unei sarcini sau acţiuni de către un individ. Ea reprezintă funcţionarea la nivel individual – conform CIF*).

Participare – implicarea unei persoane într-o situaţie de viaţă. Ea reprezintă funcţionarea la nivelul societăţii – conform CIF*).

Cerinţe educative speciale (CES) – necesităţi educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări/dificultăţi de învăţare, precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională etc.).

Educaţie specială – formă adaptată de pregătire şcolară şi asistenţă complexă (medicală, educaţională, socială, culturală) destinată persoanelor care nu reuşesc să atingă temporar sau pe toată durata şcolarizării nivelurile instructiv-educative corespunzătoare vârstei, cerute de învăţământul obişnuit. Educaţia şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale trebuie să corespundă nevoilor de dezvoltare a copiilor, prin evaluarea adecvată a potenţialului de învăţare/dezvoltare şi prin asigurarea reabilitării-recuperării şi compensării deficienţelor ori tulburărilor, dificultăţilor de învăţare.

Integrare şcolară – proces de adaptare a copilului la cerinţele şcolii pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului şcolar (clasă) şi de desfăşurare cu succes a prestaţiilor şcolare. Asimilarea de către copil a statusului de elev este rezultatul unor modificări interne în echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinţe în planul acţiunii sale.

Adaptare curriculară – corelarea conţinuturilor componentelor curriculumului naţional cu posibilităţile elevului cu cerinţe educative speciale, din perspectiva finalităţilor procesului de adaptare şi de integrare şcolară şi socială a acestuia. Aceasta se realizează de către cadrele didactice de sprijin/itinerante împreună cu cadrul didactic de la clasă prin eliminare, substituire sau adăugare de conţinuturi în concordanţă cu obiectivele şi finalităţile propuse prin planul de intervenţie personalizat.

Incluziune – procesul de pregătire a unităţilor de învăţământ pentru a cuprinde în procesul de educaţie toţi membrii comunităţii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultăţile acestora.

Educaţie incluzivă – proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor persoanelor din cadrul unei comunităţi.

Şcoală incluzivă – unitate de învăţământ în care se asigură o educaţie pentru toţi copiii şi reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din aceste unităţi de învăţământ beneficiază de toate drepturile şi serviciile sociale şi educaţionale conform principiului „resursa urmează copilul”.

Centru şcolar pentru educaţie incluzivă – instituţie şcolară care, pe lângă organizarea, desfăşurarea procesului de predare-învăţare-evaluare îşi construieşte şi alte direcţii de dezvoltare instituţională: formare/informare în domeniul educaţiei speciale, documentare/cercetare/experimentare, precum şi servicii educaţionale pentru/în comunitate.

Centru de educaţie, centru de zi, centru de pedagogie curativă etc. – unităţi de învăţământ organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării sau de organizaţii neguvernamentale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi au ca scop şi finalitate recuperarea, compensarea, reabilitarea şi integrarea şcolară şi socială a diferitelor categorii de copii/elevi/tineri cu deficienţe. Ele sunt considerate alternative educaţionale al căror conţinut se fundamentează pe anumite pedagogii experimentale (Montessori, Freinet, Steiner, Waldorf etc.).

Centru judeţean de resurse şi asistenţă educaţională – unitate conexă cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care desfăşoară servicii de asistenţă psihopedagogică pentru părinţi, copii, cadre didactice şi care coordonează, monitorizează şi evaluează, la nivel judeţean, activitatea şi serviciile educaţionale oferite de centrele şcolare pentru educaţie incluzivă, centrele logopedice interşcolare şi cabinetele logopedice, centrele şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică, mediatorii şcolari.

_____

*) CIF reprezintă Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii – document elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Geneva, 2001.

ANEXA nr. 2: STRUCTURA, ORGANIZAREA, FORMELE ŞI TIPURILE de instituţii, precum şi de personal din unităţile de învăţământ special şi special integrat

CAPITOLUL I: Structura învăţământului special şi special integrat

Art. 1

(1)Învăţământul special şi special integrat din România este parte componentă a sistemului naţional de învăţământ şi cuprinde:

a)grădiniţe speciale;

b)grupe de grădiniţă specială organizate în şcolile speciale;

c)şcoli speciale pentru toate tipurile şi gradele de deficienţă;

d)grupe/clase de copii/elevi autişti;

e)şcoli de arte şi meserii – învăţământ special;

f)licee speciale;

g)centre sau grupuri şcolare speciale;

h)clase/şcoli postliceale speciale;

i)centre de zi;

j)centre de educaţie specială*;

k)centre de pedagogie curativă*;

l)grupe/clase de copii/elevi cu deficienţe senzoriale multiple (surdocecitate);

m)şcoli de reeducare pentru elevii cu deficienţe comportamentale;

n)şcoli/clase organizate în spitale, preventorii şi penitenciare.

(2)Unităţile de învăţământ special menţionate la lit. a) vor avea cantine şcolare şi, după caz, internate şcolare.

(3)În învăţământul special integrat pot funcţiona:

a)grupe de grădiniţă specială în grădiniţele de masă;

b)clase speciale compacte integrate în şcolile de masă;

c)grupuri de elevi cu cerinţe educative speciale integraţi în şcolile de masă;

d)elevi cu cerinţe educative speciale integraţi individual în şcolile de masă;

e)clase speciale de arte şi meserii integrate în şcoli de masă de arte şi meserii şi în licee şi grupuri şcolare din învăţământul de masă;

f)grupe/clase de copii/elevi infestaţi cu virusul HIV;

g)centre logopedice interşcolare*;

h)centre şcolare pentru educaţie incluzivă*;

i)centre judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi de asistenţă educaţională*.

(4)Metodologia de organizare şi funcţionare a centrelor marcate cu [*] se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

(5)Unii elevi cu cerinţe educative speciale pot fi şcolarizaţi la domiciliu.

Art. 2

Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate aproba organizarea de alte tipuri de unităţi şi instituţii de învăţământ special, în funcţie de necesităţile societăţii şi de cerinţele minorităţilor naţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art. 3

În vederea realizării acţiunii de integrare a copiilor/elevilor cu cerinţe educative speciale în şcoala de masă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, poate dispune:

a)înfiinţarea sau desfiinţarea unităţilor şcolare speciale;

b)reorganizarea şi restructurarea unor activităţi din învăţământul special;

c)transformarea unor şcoli speciale în şcoli de masă;

d)transformarea unor şcoli de masă în şcoli integratoare;

e)transformarea unor şcoli speciale în centre şcolare pentru educaţie incluzivă;

f)înfiinţarea unor alternative educaţionale: centre de educaţie, centre de pedagogie curativă, centre de zi etc.

Art. 4

Înfiinţarea, desfiinţarea sau transformarea unor unităţi de învăţământ special se va face în condiţiile legii, cu respectarea prevederilor stipulate de legislaţia internaţională în vigoare referitoare la protecţia specială şi drepturile copilului cu cerinţe educative speciale.

Art. 5

La nivelul şcolilor speciale, precum şi la cel al şcolilor de masă incluzive/integratoare funcţionează comisia internă de evaluare continuă, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului. Metodologia de organizare şi funcţionare a comisiei interne de evaluare continuă se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

CAPITOLUL II: Formele învăţământului special şi special integrat

Art. 6

Învăţământul special şi special integrat cuprinde:

a)învăţământ de zi;

b)învăţământ seral;

c)învăţământ cu frecvenţă redusă;

d)învăţământ cu scutire parţială de frecvenţă;

e)şcolarizare la domiciliu.

Art. 7

Copiii/elevii cu cerinţe educaţionale speciale, şcolarizaţi prin formele de învăţământ special integrat, beneficiază de toate drepturile stipulate de legislaţia în vigoare privind protecţia specială a copilului, precum şi de programe de compensare, recuperare, reabilitare, terapie din învăţământul special, care au ca finalitate reabilitarea şi integrarea şcolară şi socială.

CAPITOLUL III: Organizarea învăţământului special şi special integrat

Art. 8

Unităţile de învăţământ special şi special integrat sunt coordonate metodologic inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.

Art. 9

Conţinutul învăţământului special şi special integrat se reglementează prin:

a)curriculum naţional pentru învăţământul special şi special integrat;

b)curriculum specific pentru învăţământul special;

c)curriculumul şcolii de masă adaptat pentru învăţământul special integrat;

d)metodologii, ghiduri şi îndrumătoare specifice, elaborate şi aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Art. 10

Pentru organizarea, coordonarea, şi conducerea întregului proces de instrucţie şi educaţie specială, terapie şi compensare, reabilitare şi integrare din cadrul învăţământului special şi special integrat, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti normează:

a)cel puţin un post de inspector şcolar de specialitate pentru învăţământ special şi special integrat cu jumătate de normă; sau

b)un post de inspector şcolar de specialitate pentru învăţământ special şi special integrat – în judeţele în care există cel puţin 5 unităţi de învăţământ special şi cel puţin 100 de copii/elevi cu cerinţe educative speciale integraţi în învăţământul de masă.

Art. 11

Absolvenţii unei facultăţi de profil cu una dintre specializările: psihopedagogie specială, pedagogie, psihologie, pedagogie socială sau cu orice specializare echivalentă pot ocupa orice funcţie didactică din învăţământul special.

Art. 12

Posturile/funcţiile didactice şi didactice auxiliare din învăţământul special şi special integrat, precum şi condiţiile de ocupare a acestora sunt prevăzute în Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru funcţiile didactice de învăţător/profesor de sprijin/itinerant, precum şi pentru cele de învăţător/profesor-educator:

– educatorul şi cadrul didactic de sprijin/itinerant îşi desfăşoară activitatea respectând principiul continuităţii; aceştia pot fi încadraţi la orice nivel de învăţământ şi pot trece de la un nivel de învăţământ la altul, fiind salarizaţi conform studiilor;

– diferenţierea (învăţător/profesor-educator, precum şi educatoare/învăţător/profesor de sprijin/itinerant) se realizează în funcţie de nivelul studiilor, nu în funcţie de nivelul clasei la care este încadrat.

Art. 13

Cadrele didactice care activează în învăţământul special integrat beneficiază de drepturile prevăzute în Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic din învăţământul special.

Art. 14

Structura, organizarea, normarea şi încadrarea personalului didactic auxiliar, administrativ şi medical din unităţile din învăţământul special integrat sunt cele prevăzute în cuprinsul prezentei anexe de la învăţământul special.

ANEXA nr. 3: VOLUMUL ACTIVITĂŢILOR din învăţământul special şi special integrat, normarea şi încadrarea personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic, medical şi administrativ

CAPITOLUL I: Grădiniţă specială cu program prelungit, săptămânal şi semestrial şi grupe de grădiniţă specială

SECŢIUNEA A: Personal didactic

a)de conducere:

– director – un post la grădiniţe care funcţionează ca unităţi cu personalitate juridică cu cel puţin 5 grupe; pentru grupele care funcţionează pe lângă alte grădiniţe sau alte instituţii de învăţământ, conducerea este asigurată de către direcţia acestora, dacă numărul grupelor este mai mic de 5;

b)de organizare a activităţilor instructiv-educative cu grupa de copii sau activităţi de intervenţie specifică (reabilitare, compensare, corectare) realizată individual sau pe grupe de 2-3 elevi:

– profesor de psihopedagogie specială – o catedră la o grupă de grădiniţă, cu norma didactică de 16 ore pe săptămână;

– educatoare-educator – câte un post pe schimb/tură la fiecare grupă de grădiniţă specială; programul unei ture este de 5 ore zilnic;

– profesor de kinetoterapie – un post la două grupe în medie pentru grupele de copii cu deficienţe fizice/neuromotorii şi un post la 4 grupe pentru grădiniţele speciale cu copii cu alte deficienţe, 1/2 post pentru două grupe şi 1/4 post pentru o grupă de copii.

SECŢIUNEA B: Personal auxiliar

a)supraveghetor de noapte – un post la două grupe de copii interni (în medie);

b)infirmieră – un post pe tură la 15 copii (în medie), în funcţie de gravitatea problemelor la copiii din grădiniţele cu program săptămânal/semestrial; la grupele de copii cu deficienţe severe, profunde sau asociate se normează un post pentru fiecare grupă de copii;

c)asistentă medicală – un post pe tură ziua pentru fiecare grădiniţă.

SECŢIUNEA C: Personal funcţional, operativ şi de servire

a)contabil, administrator – un post la 70 de copii, două posturi pentru mai mult de 100 de copii;

b)magaziner, spălătoreasă, lenjereasă, muncitor bucătărie sau altele asemănătoare – un post pentru 15 copii;

c)muncitor calificat (fochist), muncitor întreţinere – un post pe tură la fiecare unitate care are centrală termică proprie, uzină de apă, inclusiv şi pentru lucrări de întreţinere;

d)îngrijitor – un post la 250 m2 suprafaţă de curăţenie.

CAPITOLUL II: Şcoli speciale (cu clasele I-X) şi clase speciale pentru copii cu cerinţe educative speciale integrate în şcolile de masă

SECŢIUNEA A: Personal didactic

a)de conducere:

– director – un post pentru fiecare unitate de învăţământ cu personalitate juridică;

– director adjunct – se normează un post la:

1)şcolile speciale cu cel puţin 16 clase şi internat semestrial;

2)24 de clase în şcolile speciale fără internat sau cu internat săptămânal;

3)unităţile de învăţământ care s-au transformat în centre şcolare de resurse şi de asistenţă educaţională;

– al doilea post de director adjunct se normează la:

1)şcolile cu internat semestrial şi peste 24 de clase;

2)şcolile cu internat săptămânal şi peste 30 de clase;

3)şcolile cu peste 24 de clase şi cel puţin două forme de şcolarizare;

b)pentru activităţi de predare-învăţare-evaluare cu întreaga clasă şi potrivit planului de învăţământ:

– învăţător – un post de 16 ore/săptămână la unităţile de învăţământ special care aplică curriculumul şcolii de masă;

– profesor – o catedră, cu norma didactică de 16 ore/săptămână, pentru predarea disciplinei de învăţământ care corespunde specialităţii de pe diplomă în unităţile de învăţământ special care aplică curriculumul şcolii de masă;

– profesor de psihopedagogie specială – o catedră de educaţie specială pentru predarea a 16 ore/săptămână;

– maistru-instructor – un post cu norma didactică de 20 de ore/săptămână. La clasele unde se aplică curriculumul şcolii de masă norma didactică este de 24 de ore/săptămână;

c)pentru activităţi de terapii specifice:

– profesor psihopedagog pentru terapiile specifice desfăşurate individual sau în grupe de 2-3 elevi, inclusiv educaţie psihomotrică, stimulare-compensare-integrare, psihodiagnoză, consiliere, conform planului de învăţământ – o catedră cu norma didactică de 16 ore/săptămână;

– profesor de kinetoterapie – o catedră, în conformitate cu planul de învăţământ, cu norma didactică de 16 ore/săptămână;

d)pentru terapia educaţională complexă şi integrată:

– învăţător-educator sau profesor-educator – un post pentru fiecare clasă I-X, cu norma didactică de 20 de ore/săptămână;

– profesor preparator (nevăzător) – un post la fiecare clasă de elevi nevăzători, cu norma didactică de 20 de ore/săptămână;

e)pentru asistenţă educaţională în centrul şcolar pentru educaţie incluzivă:

– profesor pentru documentare – un post pentru fiecare centru.

SECŢIUNEA B: Personal auxiliar

– tehnician, laborant sau alte posturi cu atribuţii similare – un post pentru 200 de elevi cu cerinţe educative speciale; 1/2 post la unităţile de învăţământ special cu mai puţin de 200 de elevi;

– bibliotecar, conform legislaţiei în vigoare;

– supraveghetor de noapte – un post la două clase de elevi interni;

– instructor pentru educaţie (pentru activităţi colective organizate şi desfăşurate în timpul liber al minorilor din şcoala specială cu internat săptămânal sau semestrial) – un post pentru două clase de elevi, în medie, în funcţie de gravitatea problemelor specifice elevilor.

SECŢIUNEA C: Personal medical

– medic de medicină generală – un post pe unitate;

– medic specialist – 1/2 post la unităţile şcolare care au cabinete dotate;

– asistentă medicală – un post pe tură, pentru şcolile cu internat săptămânal ori semestrial sau un post pe unitate pentru celelalte şcoli speciale;

– infirmieră – un post pe tură la 50 de elevi; la clasele de elevi cu deficienţe severe, profunde sau asociate se normează un post la două clase de elevi.

SECŢIUNEA D: Personal funcţional, operativ şi de servire

– contabil-şef – un post pe unitate;

– secretar-şef – un post pe unitate;

– administrator – un post pe unitate;

– magaziner, achizitor, funcţionar administrativ sau alte posturi cu atribuţii similare – un post la 75 de elevi în şcolile cu internat şi un post la 100 de elevi în celelalte şcoli;

– bucătar, muncitor bucătărie – un post la 75 de mese servite la şcolile cu internat (excluzând gustările de la orele 10,00 şi 17,00) şi un post la 100 de mese servite în celelalte unităţi;

– spălătoreasă, lenjereasă, frizer, cizmar, muncitor calificat (inclusiv pentru lucrări de întreţinere), muncitor necalificat – un post la 30 de elevi pentru şcolile cu internat şi un post la 50 de elevi pentru celelalte unităţi;

– fochist (muncitor calificat) – un post pe tură pentru unităţile care au centrală proprie (inclusiv pentru lucrări de întreţinere);

– îngrijitor – un post la 250 m2 suprafaţă de curăţenie pentru şcolile de elevi cu deficienţe de vedere şi cu deficienţe severe, profunde şi/sau asociate; un post la 450 m2 suprafaţă de curăţenie pentru celelalte unităţi şcolare speciale;

– portar, paznic – un post pe tură la fiecare punct de pază stabilit de organele de poliţie (aceştia pot fi înlocuiţi de personal din cadrul Poliţiei Comunitare);

– şofer, tractorist, vizitiu – un post pentru fiecare vehicul din dotare (fie maşină, fie vehicul cu tracţiune mecanică sau animală);

– personal pentru gospodăriile anexe:

a)un post pentru 10-40 de animale (porcine, bovine, cabaline, ovine etc.);

b)două posturi pentru 41 -80 de animale;

c)trei posturi pentru peste 80 de animale;

d)un post pentru 1 -3 ha suprafaţă arabilă;

e)două posturi pentru 3-10 ha suprafaţă arabilă;

f)trei posturi pentru peste 10 ha suprafaţă arabilă.

SECŢIUNEA E:

Pentru audiologie educaţională în şcolile speciale pentru elevi cu deficienţe de auz:

– audiolog şcolar – un post pe unitatea de învăţământ.

CAPITOLUL III: Şcoli de arte şi meserii – învăţământ special, clase de şcoală de arte şi meserii integrate în şcolile similare din învăţământul de masă, licee speciale, grupuri şcolare speciale, centre şcolare speciale şi şcoli postliceale speciale

SECŢIUNEA A: Personal didactic

a)de conducere:

– director – un post pentru fiecare unitate de învăţământ special cu personalitate juridică;

– director adjunct – se normează un post la:

1)unităţi de învăţământ special cu cel puţin 16 clase şi cu internat;

2)unităţi de învăţământ special cu cel puţin 24 de clase şi fără internat;

3)unităţile de învăţământ transformate în centre şcolare de resurse şi de asistenţă educaţională;

– al doilea post de director adjunct se normează la:

1)unităţile de învăţământ cu internat care au cel puţin 32 de clase;

2)unităţile de învăţământ cu internat la care fiinţează două sau mai multe forme de învăţământ;

b)pentru activităţi de predare-învăţare-evaluare la clasă, în conformitate cu prevederile planului de învăţământ în vigoare:

– profesor de specialitate – o catedră cu norma didactică de 16 ore/săptămână;

– maistru-instructor – un post cu norma didactică de 20 de ore/săptămână; în situaţia în care se aplică curriculumul şcolii de masă, norma didactică este de 24 de ore/săptămână;

– profesor preparator (nevăzător) – un post la fiecare clasă de elevi nevăzători, cu norma didactică de 20 de ore/săptămână;

c)pentru activităţi de intervenţie specifică (reabilitare, compensare, consiliere), precum şi pentru psihodiagnoză, desfăşurate individual sau cu grupuri de 2-4 elevi:

– profesor psihopedagog – o catedră cu norma didactică de 16 ore/săptămână; catedra se formează în conformitate cu prevederile planului de învăţământ în vigoare;

– profesor de kinetoterapie, cultură fizică medicală – o catedră cu norma didactică de 16 ore/săptămână; catedra se formează în conformitate cu prevederile planului de învăţământ în vigoare.

SECŢIUNEA B: Personal pentru atelierele şcolare din cadrul şcolilor de arte şi meserii – învăţământ special, al claselor de şcoală de arte şi meserii integrate în şcolile similare din învăţământul de masă, al centrelor şcolare speciale, al grupurilor şcolare speciale

a)şef de atelier – un post pe unitate;

b)contabil-şef – un post pe unitate;

c)tehnician, merceolog, magaziner, funcţionar – un post pentru 200 de elevi;

d)muncitori calificaţi – pentru atelierele de instruire practică a elevilor, precum şi pentru atelierele protejate – un post pentru fiecare domeniu de profesionalizare pentru care unitatea de învăţământ are cel puţin 2 ani de instruire.

SECŢIUNEA C: Personal auxiliar

– tehnician, laborant sau alte posturi cu atribuţii similare – un post pentru 250 de elevi; 1/2 post la unităţile cu mai puţin de 250 de elevi;

– bibliotecar, conform legislaţiei în vigoare;

– supraveghetor de noapte – un post pentru 3 clase de elevi interni;

– pedagog – un post pentru două clase de elevi, pentru activităţile de pregătire a elevilor, precum şi pentru cele de grup organizate în timpul liber (seara, sâmbăta, duminica şi, după caz, în vacanţele şcolare).

SECŢIUNEA D: Personal medical

– medic de medicină generală – un post pe unitate;

– medic specialist – 1/2 post pentru unităţile şcolare care au cabinete dotate;

– asistentă medicală – un post pe tură pentru şcolile cu internat sau un post pe unitate pentru celelalte unităţi.

SECŢIUNEA E: Personal funcţional, operativ şi de servire

– contabil-şef – un post pe unitate;

– secretar-şef – un post pe unitate;

– administrator – un post pe unitate;

– magaziner, achizitor, merceolog, funcţionar economic sau alte posturi cu atribuţii similare – un post la 75 de elevi în şcolile cu internat şi un post la 100 de elevi în celelalte unităţi;

– muncitor calificat de întreţinere – un post la 200 de elevi; se poate norma şi 1/2 post în unităţile cu efectiv mai mic de 200 de elevi;

– portar, paznic – un post pe tură la fiecare punct de pază stabilit de poliţie (aceştia pot fi înlocuiţi de personal din cadrul Poliţiei Comunitare);

– şofer, tractorist, vizitiu – un post pentru fiecare autovehicul înmatriculat, respectiv vehicul cu tracţiune mecanică sau animală, proprietate a unităţii de învăţământ;

– îngrijitor – un post la 300 m2 suprafaţă de curăţenie pentru şcolile cu elevi cu deficienţe de vedere sau cu deficienţe profunde, severe şi/sau asociate; un post la 500 m2 suprafaţă de curăţenie pentru celelalte unităţi şcolare speciale;

– spălătoreasă, lenjereasă, frizer, cizmar, croitor, bucătar, muncitor bucătărie, muncitor calificat, muncitor necalificat sau alte posturi cu atribuţii similare – un post la 25 de elevi;

– personal pentru gospodăriile anexe:

a)un post pentru 10-40 de animale (porcine, bovine, cabaline, ovine etc.);

b)două posturi pentru 41 -80 de animale;

c)trei posturi pentru peste 80 de animale;

d)un post pentru 1-3 ha suprafaţă arabilă;

e)două posturi pentru 3-10 ha suprafaţă arabilă;

f)trei posturi pentru peste 10 ha suprafaţă arabilă.

CAPITOLUL IV: Unităţi de învăţământ cu dublă subordonare (şcoli sanatoriale, preventoriale şi din spitale, şcoli din penitenciare)

Şcolile sanatoriale, preventoriale şi din spitale şi şcolile din penitenciare sunt considerate structuri de învăţământ special. Normarea şi încadrarea personalului acestora se realizează conform prevederilor din cuprinsul acestei anexe.

CAPITOLUL V: Clase/grupe compacte integrate în învăţământul de masă

SECŢIUNEA A: Personal didactic

a)catedră de educaţie specială, formată din 16 ore/săptămână, pentru o clasă I-VIII;

b)post de învăţător/profesor-educator, la clasele I-VIII, pentru activităţile de după-amiază, cu norma didactică de 20 de ore/săptămână;

c)catedră de profesor psihopedagog, pentru terapii specifice, formată din 16 ore/săptămână; acestea se vor desfăşura în cabinete de către absolvenţi ai facultăţilor sau specializărilor psihopedagogie specială, pedagogie sau psihologie.

La clasele V-VIII se poate aplica şi curriculumul şcolilor de masă, în funcţie de evoluţia colectivului de elevi şi de recomandarea comisiei interne de evaluare continuă.

Normarea şi încadrarea personalului didactic se face în funcţie de curriculumul utilizat.

CAPITOLUL VI: Forme/structuri de sprijin al copiilor cu cerinţe educative speciale integraţi în unităţi de învăţământ de masă

a)centrele logopedice interşcolare:

– profesor de psihopedagogie specială – o catedră pentru 35 de copii cu tulburări de limbaj din grădiniţe şi şcoli de masă;

b)grupele de integrare – ca structură de sprijin pentru integrarea într-o grupă/clasă obişnuită a unui grup de 2-4 copii cu cerinţe educative speciale;

– o catedră de cadru didactic de sprijin/itinerant pentru 8-12 copii/elevi cu cerinţe educative speciale cuprinşi în grupe/clase din învăţământul de masă, cu norma didactică de 16 ore; 1/2 catedră didactică pentru 4-7 elevi; 1/4 catedră didactică pentru 2-3 elevi;

c)programele de integrare individuală – ca formă de susţinere a integrării individuale a 8-12 copii/elevi cu cerinţe educative speciale moderate sau uşoare, cuprinşi în învăţământul de masă, ori a 4-6 copii/elevi cu deficienţe severe, profunde sau asociate;

– o catedră de cadru didactic de sprijin/itinerant pentru o normă de 16 ore; 1/2 catedră didactică pentru un program de integrare a 4-7 copii/elevi cu deficienţe moderate sau uşoare ori 2-3 elevi cu deficienţe severe, profunde sau asociate; 1/4 catedră didactică pentru 2-3 copii/elevi cu deficienţe moderate sau uşoare ori 1-2 elevi cu deficienţe severe, profunde sau asociate cu program de integrare.

CAPITOLUL VII: Învăţământ cu frecvenţă redusă

a)Şcolarizarea prin învăţământ cu frecvenţă redusă se organizează pentru elevi cu cerinţe educative speciale, cu vârste de până la 16 ani, care nu şi-au finalizat studiile obligatorii şi nu au posibilitatea de a frecventa o formă de şcolarizare la domiciliu.

b)Elevul cu cerinţe educative speciale, cu vârsta de peste 16 ani, poate fi înscris la şcoala de arte şi meserii-învăţământ special, curs de zi, urmând ca, în paralel, să-şi completeze cele 8 clase prin învăţământ cu frecvenţă redusă.

c)Organizarea şi funcţionarea învăţământului cu frecvenţă redusă pentru copii/elevi/tineri cu cerinţe educative speciale sunt identice cu cele din învăţământul de masă, forma frecvenţă redusă.

CAPITOLUL VIII: Şcolarizarea la domiciliu a copiilor/elevilor/tinerilor nedeplasabili

SECŢIUNEA A: Personal pentru activităţi de predare

a)învăţător – un post pentru 4 elevi, cu norma didactică de 16 ore/săptămână pentru disciplinele din trunchiul comun; orele se normează pentru ariile curriculare limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, om şi societate; împărţirea normei se face pe elev, cu alocarea a 4 ore pentru fiecare elev; aceste ore pot fi realizate şi în cumul sau plata cu ora. Pentru probele de evaluare se normează suplimentar 4 ore semestrial;

b)profesor de specialitate – o catedră pentru 4 elevi, cu norma didactică de 16 ore/săptămână, repartizate după cum urmează:

– limba română – 4 ore – 1 oră/săptămână/elev;

– matematică – 4 ore – 1 oră/săptămână/elev;

– istorie – 2 ore – jumătate de oră/săptămână/elev (sau o oră/săptămână, în alternanţă cu geografia);

– geografie – 2 ore – jumătate de oră/săptămână/elev (sau o oră/săptămână, în alternanţă cu istoria);

– limba modernă – 2 ore – jumătate de oră/săptămână/elev;

– ştiinţele naturii – 2 ore – jumătate de oră/săptămână/elev;

c)profesor psihopedagog (pentru copii/elevi/tineri cu deficienţe nedeplasabili) – un post pentru 4 elevi, cu norma didactică de 16 ore/săptămână.

SECŢIUNEA B:

Pentru probele scrise se acordă 4 ore semestrial, iar pentru probele de evaluare se normează suplimentar 6 ore.

a)încadrarea personalului didactic pentru şcolarizarea la domiciliu se face prin completare de normă, cumul sau plata cu ora.

b)Elevii şcolarizaţi la domiciliu vor fi înscrişi într-o unitate de învăţământ de stat sau particulară, unde li se vor completa toate documentele şcolare.

c)Rezultatele la învăţătură ale elevilor şcolarizaţi la domiciliu se vor evidenţia prin sistemul de evaluare aplicabil în învăţământul preuniversitar.

SECŢIUNEA C:

Şcolarizarea la domiciliu se acordă copiilor/elevilor cu cerinţe educative speciale nedeplasabili, precum şi elevilor din şcolile de masă care sunt nedeplasabili, din motive medicale, pe o perioadă de timp mai mare de 21 de zile.

CAPITOLUL IX: Alternative educaţionale

a)în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) şi (2) şi ale art. 15 alin. (13) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se pot organiza alternative educaţionale pentru învăţământul special.

b)Organizarea, structura şi conţinutul procesului de predare-învăţare-evaluare din cadrul alternativelor educaţionale se realizează de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în colaborare cu unităţile organizatoare şi cu instituţii interesate în domeniul educaţiei, în conformitate cu legislaţia în vigoare referitoare la învăţământul special.

CAPITOLUL X: Alte categorii de personal

a)asistent social (cu studii superioare) – un post pentru fiecare unitate de învăţământ special şi special integrat cu personalitate juridică. În absenţa candidaţilor la concursul de ocupare a acestui post, inspectoratul şcolar poate solicita direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, serviciului public de asistenţă socială organizat la nivelul municipiului/oraşului sau unui organism privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii detaşarea, pe o perioadă determinată, a unui asistent social din reţeaua de asistenţă socială a judeţului;

b)informatician – un post pentru fiecare unitate de învăţământ special care are cel puţin un cabinet de informatică;

c)documentarist – un post pentru unităţile de învăţământ reorganizate în centre şcolare pentru educaţie incluzivă;

d)corepetitor – un post pe unitate, cu excepţia unităţilor de învăţământ pentru elevi cu deficienţe de auz;

e)interpret în limbajul mimico-gestual – un post pe unitate pentru unităţile de învăţământ special pentru copii/elevi cu deficienţe de auz.

CAPITOLUL XI: Efectivele de copii/elevi la grupe/clase, precum şi prevederi specifice

1.Efectivele de copii/elevi la clase/grupe:

a)efectivele de copii/elevi din instituţiile şi din grupele/clasele speciale de învăţământ sunt de 8-12 elevi cu deficienţe moderate sau uşoare;

b)grupele/clasele constituite din copii/elevi cu deficienţe asociate au efectivele de 6-8 copii/elevi;

c)clasele de liceu şi şcoală de arte şi meserii din învăţământul special şi special integrat au un efectiv de 8-12 elevi;

d)clasele şcolilor postliceale speciale au un efectiv de cel puţin 12 elevi;

e)grupele/clasele constituite din copii/elevi cu deficienţe severe, profunde şi multiple au efectivul de 4-6 copii/elevi;

f)grupele/clasele speciale constituite din copii/elevi cu deficienţe senzoriale asociate (surdocecitate) sau cu deficienţe senzoriale asociate cu alte tipuri de deficienţe au efectivul de 2-4 copii/elevi.

2.Personalul de conducere din unităţile de învăţământ special are obligaţia de catedră, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

3.Personalul care asigură supravegherea şi deservirea copiilor în zilele de odihnă şi nelucrătoare în internatele şcolare va fi salarizat corespunzător prevederilor legislaţiei în vigoare.

4.În sistemul de învăţământ special şi special integrat se aplică metodologiile specifice elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

5.Unităţile de învăţământ special îşi pot valorifica produsele realizate cu elevii în şcoală, iar sumele obţinute vor fi utilizate pentru dotarea şi îmbunătăţirea activităţii din atelierele de profesionalizare, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale elevilor (materiale igienico-sanitare, hrană, echipament, materiale de întreţinere etc.).

ANEXA nr. 4: DREPTURILE MATERIALE ŞI ALOCAŢIILE ZILNICE DE HRANĂ pentru copiii/elevii/tinerii din sistemul de învăţământ special şi special integrat

A.Drepturi ale copiilor/elevilor/tinerilor care sunt şcolarizaţi în sistemul de învăţământ special şi special integrat

a)Copiii/elevii/tinerii cu cerinţe educative speciale în învăţământul special şi special integrat au dreptul la rechizite şcolare, precum şi la o alocaţie zilnică de hrană pentru întreaga perioadă a programului şcolar.

b)Copiii/elevii/tinerii cu cerinţe educative speciale din învăţământul special şi special integrat, care se află în sistemul de protecţie socială, primesc drepturile menţionate la lit. a) prin unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi, pe toată durata cursurilor şcolare, şi prin sistemul de protecţie socială, în vacanţe, sâmbăta şi duminica.

c)Copiii/elevii/tinerii cu cerinţe educative speciale din învăţământul special şi special integrat, care nu se află în sistemul de protecţie socială, au alocaţia zilnică de hrană în acelaşi cuantum şi primesc rechizite în aceeaşi cantitate cu cei care se află în sistemul de protecţie socială, iar în internatele şcolare beneficiază de prevederile Legii nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti, modificată prin Legea nr. 111/2004, prin unitatea de învăţământ la care aceştia sunt înscrişi.

B.Finanţarea drepturilor menţionate la lit. A se face pentru toţi copiii/elevii/tinerii cu cerinţe educative speciale care urmează o formă de şcolarizare, inclusiv pentru cei care, pe perioada şcolarizării, locuiesc în internatul unităţii de învăţământ sau frecventează centrul de pedagogie curativă, centrul de educaţie, centrul de zi etc.

C.Categoriile de beneficiari ai drepturilor precizate la lit. A sunt următoarele:

a)copiii din grădiniţele speciale;

b)copiii cu cerinţe educative speciale integraţi individual sau în grup/grupă în grădiniţele de masă;

c)elevii/tinerii din unităţile de învăţământ special, inclusiv cei din clasele speciale compacte integrate în şcolile de masă;

d)elevii/tinerii cu cerinţe educative speciale integraţi individual sau în grup/grupă în şcolile de masă.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 977 din data de 3 noiembrie 2005

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CONVENŢIE din 15 mai 2003 asupra relaţiilor personale care privesc copiii*

 

Prezenta Conventie a fost ratificata de Parlamentul Romaniei prin adoptarea Legii nr. 87/2007

Strasbourg, 15 mai 2003

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei şi ceilalţi semnatari ai Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, denumită în continuare Convenţie,

având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată la 20 mai 1980 (STE nr. 105),

având în vedere dispoziţiile Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii şi ale Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 asupra competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii, executării şi cooperării cu privire la răspunderea părintească şi măsurile de protecţie a copiilor,

având în vedere dispoziţiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti asupra copiilor ambilor soţi,

recunoscând că, aşa cum a fost prevăzut în diferite instrumente juridice internaţionale ale Consiliului Europei, precum şi în art. 3 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, interesul superior al copilului este un considerent primordial,

fiind conştiente de necesitatea de a adopta noi reglementări pentru ocrotirea relaţiilor personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu alte persoane care au legături de familie cu copiii, conform protecţiei asigurate de art. 8 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la 4 noiembrie 1950 (STE nr. 5),

având în vedere art. 9 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului separat de unul sau de ambii săi părinţi de a întreţine relaţii personale şi contacte directe regulate cu ambii părinţi, exceptând situaţiile când acestea sunt contrare interesului superior al copilului,

având în vedere dispoziţiile alin. 2 al art. 10 din Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului ai cărui părinţi locuiesc în state diferite de a întreţine în mod regulat relaţii personale şi contacte directe cu cei 2 părinţi ai săi, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale,

conştiente de oportunitatea de a recunoaşte nu numai părinţii, ci şi copiii drept titulari de drepturi,

convenind, în consecinţă, să înlocuiască noţiunea de „drept de vizită privind copiii” cu aceea de „relaţii personale privind copiii”,

având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene privind exercitarea drepturilor copiilor (STE nr. 160) şi dorinţa de promovare a măsurilor care să-i poată ajuta pe copii în cadrul problemelor privind relaţiile personale cu părinţii şi cu alte persoane care au legături de familie cu copiii,

fiind de acord să recunoască nevoia copiilor de a întreţine relaţii personale nu numai cu cei 2 părinţi ai lor, ci şi cu anumite alte persoane care au legături de familie cu copiii şi importanţa pentru părinţi şi pentru aceste alte persoane de a rămâne în contact cu copiii, sub rezerva protejării interesului superior al copiilor,

constatând necesitatea promovării adoptării de către state a unor principii comune în ceea ce priveşte relaţiile personale privind copiii, în special pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale în acest domeniu,

realizând că mecanismele instituite pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti străine în ceea ce priveşte relaţiile personale privind copiii au mai multe şanse de a da rezultate satisfăcătoare atunci când principiile pe care se întemeiază aceste hotărâri străine sunt similare principiilor în vigoare în statul care le pune în executare,

recunoscând necesitatea, atunci când copiii şi părinţii sau celelalte persoane având legături de familie cu copiii trăiesc în state diferite, de a încuraja autorităţile judiciare să permită mai des vizitele transfrontaliere şi de a creşte astfel încrederea tuturor celor interesaţi în faptul că acei copii vor fi înapoiaţi la terminarea acestor vizite,

constatând că măsurile de ocrotire eficiente şi garanţiile suplimentare sunt mai potrivite pentru a asigura înapoierea copiilor, în special la terminarea vizitelor transfrontaliere,

constatând că este necesar un instrument internaţional suplimentar pentru a furniza soluţii, mai ales în materie de relaţii personale transfrontaliere privind copiii,

în dorinţa de a stabili o cooperare între toate autorităţile centrale şi toate celelalte organe competente, pentru a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu celelalte persoane care au legături de familie cu aceşti copii şi, în special, pentru a promova cooperarea judiciară în cauzele privind relaţiile personale transfrontaliere,

au convenit următoarele:

CAPITOLUL I: Scopul Convenţiei şi definiţii

Art. 1: Scopul Convenţiei

Prezenta convenţie are ca scop:

a)să stabilească principiile generale care trebuie să se aplice hotărârilor privind relaţiile personale;

b)să stabilească măsurile asigurătorii şi garanţiile adecvate pentru a asigura exercitarea normală a relaţiilor personale şi înapoierea imediată a copiilor la terminarea perioadei de vizită;

c)să instaureze o cooperare între autorităţile centrale, autorităţile judiciare şi alte organisme în scopul de a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu celelalte persoane care au legături de familie cu ei.

Art. 2: Definiţii

În sensul prezentei convenţii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)relaţii personale:

(i)şederea copilului, limitată în timp, la o persoană menţionată la art. 4 sau 5, cu care copilul nu locuieşte de obicei, sau întâlnirea dintre copil şi acea persoană;

(ii)orice forme de comunicare între copil şi acea persoană;

(iii)furnizarea oricăror informaţii cu privire la copil către acea persoană sau invers;

b)hotărâre privind relaţiile personale – o hotărâre a unei autorităţi judiciare privind relaţiile personale, inclusiv o învoială privind relaţiile personale, care a fost confirmată de o autoritate judiciară competentă sau care îmbracă forma unui act autentic înregistrat şi executoriu;

c)copil – o persoană care are vârsta mai mică de 18 ani, cu privire la care o hotărâre referitoare la relaţiile personale poate fi pronunţată sau executată într-un stat parte;

d)legături de familie – relaţii strânse, precum cele existente între un copil şi bunicii săi sau fraţii şi surorile sale, care decurg de drept sau dintr-o relaţie de familie de fapt;

e)autoritate judiciară – o instanţă judecătorească sau o autoritate administrativă care are competenţe echivalente.

CAPITOLUL II: Principii generale aplicabile hotărârilor privind relaţiile personale

Art. 3: Aplicarea principiilor

Statele părţi adoptă măsuri legislative şi alte măsuri care se vădesc necesare pentru a se asigura că principiile conţinute în acest capitol sunt aplicate de către autorităţile judiciare, atunci când pronunţă, modifică, suspendă sau revocă hotărâri privind relaţiile personale.

Art. 4: Relaţii personale între un copil şi părinţii săi

1.Copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante.

2.Aceste relaţii personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului.

3.Atunci când nu este în interesul superior al copilului să întreţină relaţii personale nesupravegheate cu unul dintre cei 2 părinţi ai săi, se ia în considerare posibilitatea de întreţinere a unor relaţii personale sub supraveghere sau a altor forme de relaţii personale cu acest părinte.

Art. 5: Relaţii personale între un copil şi alte persoane decât părinţii

1.Sub rezerva interesului superior al copilului, pot fi instituite relaţii personale între copil şi alte persoane decât părinţii săi, care au cu acesta legături de familie.

2.Statele părţi sunt libere să extindă această dispoziţie şi la alte persoane decât cele menţionate la alin. 1, iar acolo unde s-a făcut acest lucru statele părţi pot decide în mod liber ce tip de relaţie personală se aplică, aşa cum este definită la art. 2 lit. a).

Art. 6: Dreptul copilului de a fi informat, consultat şi de a-şi exprima opinia

1.Un copil considerat conform dreptului intern că are suficient discernământ are dreptul, exceptând cazul în care ar fi în mod evident contrar interesului său superior:

– să primească orice informaţie relevantă;

– să fie consultat;

– să îşi exprime opinia.

2.Opiniilor şi dorinţelor, precum şi sentimentelor constatate trebuie să li se acorde atenţia cuvenită.

Art. 7: Soluţionarea litigiilor în materia relaţiilor personale

Atunci când sunt soluţionate litigii în materie de relaţii personale, autorităţile judiciare iau toate măsurile adecvate:

a)pentru a se asigura că cei 2 părinţi sunt informaţi despre importanţa pe care o au pentru copil şi pentru fiecare dintre ei stabilirea şi întreţinerea de relaţii personale regulate cu copilul lor;

b)pentru a-i încuraja pe părinţi şi pe celelalte persoane care au legături de familie cu copilul să ajungă la învoieli pe cale amiabilă în ceea ce priveşte relaţiile personale cu acesta, în special prin recurgerea la medierea familială şi la alte metode de soluţionare a conflictelor;

c)înainte de a lua o hotărâre, să se asigure că dispun de informaţii suficiente, în special din partea titularilor răspunderii părinteşti, pentru a decide în interesul superior al copilului şi, atunci când este cazul, să obţină informaţii suplimentare de la alte organisme sau persoane relevante.

Art. 8: Învoieli cu privire la relaţiile personale

1.Statele părţi încurajează părinţii şi celelalte persoane care au legături de familie cu copilul, prin mijloacele pe care le consideră potrivite, să respecte principiile enunţate în art. 4-7, atunci când încheie sau modifică o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil. Aceste învoieli ar trebui să fie încheiate, de preferinţă, în scris.

2.La cerere, autorităţile judiciare, cu excepţia existenţei unei dispoziţii contrare în dreptul intern, încuviinţează o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil, cu condiţia ca această învoială să nu contravină interesului superior al copilului.

Art. 9: Punerea în executare a hotărârilor privind relaţiile personale

Statele părţi iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că hotărârile privind relaţiile personale sunt puse în executare.

Art. 10: Măsuri asigurătorii şi garanţii ce trebuie luate cu privire la relaţiile personale

1.Fiecare stat parte prevede şi promovează folosirea de măsuri asigurătorii şi de garanţii. El comunică secretarului general al Consiliului Europei, prin intermediul autorităţilor sale centrale, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Convenţiei pentru acest stat parte, cel puţin 3 categorii de măsuri asigurătorii şi garanţii existente în dreptul său intern, în plus faţă de măsurile asigurătorii şi de garanţiile prevăzute la art. 4 alin. 3 şi la art. 14 alin. 1 lit. b) din Convenţie. Schimbările privind măsurile asigurătorii şi garanţiile existente se comunică cât mai curând posibil.

2.Atunci când circumstanţele cazului o cer, autorităţile judiciare pot oricând să subordoneze o hotărâre privind relaţiile personale unor măsuri asigurătorii şi unor garanţii, în scopul de a asigura atât punerea în executare a hotărârii, cât şi înapoierea copilului la locul în care el locuieşte în mod obişnuit, la terminarea perioadei de vizită, ori împiedicarea unei deplasări ilicite a acestuia.

a)Măsurile asigurătorii şi garanţiile pentru asigurarea punerii în executare a hotărârii pot include în special:

– supravegherea relaţiilor personale;

– obligaţia pentru o persoană de a suporta cheltuielile de transport şi de cazare pentru copil şi, dacă se impune, pentru oricare altă persoană care îl însoţeşte;

– depunerea unei garanţii de către persoana la care copilul locuieşte în mod obişnuit, în scopul de a se asigura faptul că persoana care solicită relaţiile personale nu este împiedicată să aibă astfel de relaţii;

– o amendă impusă persoanei cu care copilul locuieşte de obicei, în cazul în care această persoană ar refuza să se conformeze hotărârii privind relaţiile personale.

b)Măsurile asigurătorii şi garanţiile care au drept scop să asigure înapoierea copilului sau să prevină o deplasare ilicită a acestuia pot cuprinde în special:

– depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate şi, dacă este necesar, prezentarea unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat această depunere, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente;

– garanţii financiare;

– garanţii reale asupra bunurilor;

– angajamente sau obligaţii acceptate faţă de instanţe;

– obligaţia, pentru persoana care întreţine relaţii personale cu copilul, să se prezinte periodic cu copilul în faţa unui organ competent, de exemplu, serviciul pentru protecţia tinerilor sau un post de poliţie din raza locului unde relaţiile personale se exercită;

– obligaţia, pentru persoana care solicită relaţii personale, de a prezenta un document care este emis de statul în care relaţiile trebuie să se exercite, care să ateste recunoaşterea şi caracterul executoriu al unei hotărâri privind încredinţarea sau relaţiile personale ori ambele, înainte de pronunţarea hotărârii solicitate sau înainte de exercitarea relaţiilor;

– impunerea unor condiţii în raport cu locul în care relaţiile personale urmează să se exercite şi, dacă este necesar, înregistrarea, într-un sistem de informaţii naţional sau transfrontalier, a unei interdicţii care împiedică copilul să părăsească statul în care relaţiile personale trebuie să aibă loc.

3.Orice astfel de măsuri asigurătorii şi garanţii sunt exprimate în formă scrisă sau sunt probate printr-un înscris şi fac parte din hotărârea privind relaţiile personale ori din învoiala încuviinţată.

4.Dacă măsurile asigurătorii sau garanţiile urmează să fie puse în aplicare într-un alt stat parte, autoritatea judiciară dispune de preferinţă acele măsuri asigurătorii şi acele garanţii susceptibile să fie executate în acel stat parte.

CAPITOLUL III: Măsuri pentru promovarea şi îmbunătăţirea relaţiilor personale transfrontaliere

Art. 11: Autorităţile centrale

1.Fiecare stat parte desemnează o autoritate centrală care să exercite funcţiile prevăzute de prezenta convenţie, în cazul relaţiilor personale transfrontaliere.

2.Statele federale, un stat în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele care au unităţi teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai mult de o autoritate centrală şi să precizeze competenţa teritorială sau personală a acestora. Acolo unde un stat a desemnat mai mult de o autoritate centrală, acesta specifică autoritatea centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare în vederea transmiterii către autoritatea centrală competentă din cadrul acestui stat.

3.Orice desemnare efectuată conform prezentului articol se notifică secretarului general al Consiliului Europei.

Art. 12: Obligaţiile autorităţilor centrale

Autorităţile centrale din statele părţi:

a)cooperează între ele şi promovează cooperarea între autorităţile lor competente, inclusiv autorităţile judiciare, pentru îndeplinirea obiectivelor Convenţiei. Ele acţionează cu toată diligenţa necesară;

b)în vederea facilitării punerii în aplicare a prezentei Convenţii, comunică reciproc, la cerere, informaţii în legătură cu legislaţia lor internă privind răspunderea părintească, inclusiv privind relaţiile personale, precum şi orice altă informaţie mai detaliată în legătură cu măsurile asigurătorii şi cu garanţiile, altele decât cele prevăzute deja, conform art. 10 alin. 1, şi serviciile lor disponibile (inclusiv servicii juridice, finanţate de sectorul public sau într-un alt mod), precum şi eventualele schimbări intervenite în legislaţia şi în serviciile în materie;

c)iau toate măsurile adecvate pentru a descoperi locul în care se află copilul;

d)asigură transmiterea de cereri de informaţii emanând de la autorităţile competente şi privind aspecte de drept sau de fapt în legătură cu procedurile aflate în curs;

e)se informează reciproc în legătură cu dificultăţile care pot să apară cu ocazia aplicării Convenţiei şi fac tot posibilul în vederea înlăturării obstacolelor în aplicarea acesteia.

Art. 13: Cooperarea internaţională

1.Acţionând în cadrul competenţelor lor respective, autorităţile judiciare, autorităţile centrale, serviciile sociale şi alte organe ale statelor părţi interesate cooperează în procedurile privind relaţiile personale transfrontaliere.

2.În special autorităţile centrale trebuie să sprijine autorităţile judiciare din statele părţi să comunice reciproc şi să obţină informaţiile şi sprijinul necesar pentru a le permite să ducă la îndeplinire scopurile prezentei convenţii.

3.În prezenţa unui caz transfrontalier, autorităţile centrale asistă copiii, părinţii şi alte persoane care întreţin legături de familie cu copilul, în special, în vederea iniţierii unor proceduri privind relaţiile personale transfrontaliere.

Art. 14: Recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind relaţiile personale transfrontaliere

1.Statele părţi trebuie să prevadă, dacă este cazul, în conformitate cu tratatele internaţionale relevante:

a)un sistem de recunoaştere şi de executare a hotărârilor pronunţate în alte state părţi privind relaţiile personale şi dreptul de încredinţare;

b)o procedură prin care hotărârile referitoare la relaţiile personale şi la dreptul de încredinţare pronunţate într-un alt stat parte pot fi recunoscute şi declarate executorii înainte de exercitarea relaţiilor personale în statul solicitat.

2.Dacă un stat parte subordonează recunoaşterea şi/sau executarea unei hotărâri străine de existenţa unui tratat sau a reciprocităţii, se va putea considera prezenta convenţie ca temei juridic pentru recunoaşterea şi/sau executarea unei hotărâri străine privind relaţiile personale.

Art. 15: Modalităţile de punere în executare a hotărârilor privind relaţiile personale transfrontaliere

Autoritatea judiciară a statului parte în care trebuie să fie pusă în executare o hotărâre pronunţată într-un alt stat parte în legătură cu relaţiile personale transfrontaliere poate, atunci când recunoaşte sau declară executorie o astfel de hotărâre ori într-un stadiu ulterior, să stabilească sau să adapteze modalităţile de punere în executare a acesteia, precum şi măsurile asigurătorii şi garanţiile aferente acestei hotărâri, dacă acest lucru este necesar pentru facilitarea exercitării acestor relaţii, sub rezerva ca elementele esenţiale ale hotărârii să fie respectate şi ţinând cont, în special, de orice schimbare a împrejurărilor şi a învoielilor făcute de cei interesaţi. În niciun caz hotărârea nu poate face obiectul unui examen de fond.

Art. 16: Înapoierea unui copil

1.Atunci când la sfârşitul unei perioade de relaţii personale transfrontaliere întemeiate pe o hotărâre privind relaţiile personale înapoierea copilului nu s-a efectuat, autorităţile competente trebuie să asigure, la cerere, înapoierea imediată a acestuia, aplicând dacă este cazul dispoziţiile incidente ale instrumentelor internaţionale, dispoziţiile de drept naţional şi, dacă este potrivit, să pună în aplicare măsurile asigurătorii şi garanţiile prevăzute eventual de hotărârea privind relaţiile personale.

2.O hotărâre privind înapoierea copilului va fi pronunţată, în măsura în care este posibil, în termen de 6 săptămâni de la data cererii privind înapoierea acestuia.

Art. 17: Cheltuieli

Cu excepţia cheltuielilor de repatriere, fiecare stat parte se angajează să nu pretindă solicitantului nicio plată pentru orice măsură luată în numele său în virtutea prezentei convenţii de către autoritatea centrală a acestui stat.

Art. 18: Cerinţe privitoare la limbă

1.Sub rezerva acordurilor speciale încheiate între autorităţile centrale implicate:

a)comunicările adresate autorităţii centrale a statului solicitat sunt redactate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori sunt însoţite de o traducere în această limbă;

b)autoritatea centrală a statului solicitat trebuie totuşi să accepte comunicările redactate în limba franceză sau în limba engleză ori însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi.

2.Comunicările care provin de la autoritatea centrală a statului solicitat, inclusiv rezultatele anchetelor efectuate, pot fi redactate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori în limba franceză sau în limba engleză.

3.Totuşi, un stat parte poate, prin declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să se opună utilizării fie a limbii franceze, fie a limbii engleze, conform alin. 1 şi 2, în orice cerere, comunicare sau alt document adresată/adresat autorităţilor sale centrale.

CAPITOLUL IV: Relaţia cu alte instrumente

Art. 19: Relaţiile cu Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materia de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor

Alin. 2 şi 3 ale art. 11 din Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, din 20 mai 1980 (STE no. 105), nu se aplică relaţiilor dintre statele părţi care sunt de asemenea state părţi ale prezentei convenţii.

Art. 20: Relaţiile cu alte instrumente

1.Prezenta convenţie nu afectează celelalte instrumente internaţionale la care statele părţi ale Convenţiei sunt părţi sau vor deveni părţi şi care conţin dispoziţii privind domeniile reglementate de prezenta convenţie. În special, prezenta convenţie nu aduce atingere aplicării următoarelor instrumente juridice:

a)Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi legea aplicabilă în domeniul protecţiei minorilor;

b)Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materia de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, din 20 mai 1980, sub rezerva dispoziţiilor art. 19;

c)Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii;

d)Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor.

2.Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu poate să împiedice părţile să încheie acorduri internaţionale care să completeze sau să dezvolte dispoziţiile Convenţiei sau care să extindă câmpul de aplicare al acestora.

3.În relaţiile lor reciproce, statele părţi care sunt membre ale Comunităţii Europene aplică regulile Comunităţii Europene şi, prin urmare, nu aplică regulile care decurg din prezenta convenţie decât în măsura în care nu există nicio regulă comunitară care reglementează materia în cauză.

CAPITOLUL V: Amendamente la Convenţie

Art. 21: Amendamente

1.Orice amendament la prezenta convenţie propus de o parte se comunică secretarului general al Consiliului Europei şi se transmite de către acesta din urmă statelor membre ale Consiliului Europei sau oricărui alt stat semnatar, oricărui stat parte, Comunităţii Europene sau oricărui stat invitat să semneze prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 22, precum şi oricărui stat care a fost invitat să adere la prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 23.

2.Orice amendament propus de o parte se comunică Comitetului European de Cooperare Juridică (CDCJ), care transmite Comitetului de Miniştri opinia sa cu privire la amendamentul propus.

3.Comitetul de Miniştri examinează amendamentul propus, iar opinia sa cu privire la acesta se transmite către CDCJ, urmând ca după consultarea părţilor Convenţiei care nu sunt membre ale Consiliului Europei să poată adopta acest amendament.

4.Textul oricărui amendament adoptat de Comitetul de Miniştri conform alin. 3 va fi comunicat părţilor, în vederea acceptării sale.

5.Orice amendament adoptat conform paragrafului 3 va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de o lună de la data la care toate părţile îl vor fi informat pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la acceptul lor.

CAPITOLUL VI: Clauze finale

Art. 22: Semnarea şi intrarea în vigoare

1.Prezenta convenţie este deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea sa, precum şi Comunităţii Europene.

2.Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

3.Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care 3 state, dintre care cel puţin două state membre ale Consiliului Europei, îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin Convenţie, conform dispoziţiilor alin. 2.

4.În raport de un stat menţionat la alin. 1 sau de Comunitatea Europeană, care îşi exprimă ulterior consimţământul de a fi legat prin Convenţie, aceasta va intra în vigoare la expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Art. 23: Aderarea la Convenţie

1.După intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei poate, după consultarea părţilor, să invite orice stat nemembru al Consiliului Europei, care nu a participat la elaborarea Convenţiei, să adere la prezenta convenţie printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută la art. 20(d) din Statutul Consiliului Europei şi cu unanimitatea de voturi a reprezentanţilor statelor contractante care au dreptul de a face parte din Comitetul de Miniştri.

2.Pentru orice stat care aderă, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei.

Art. 24: Aplicarea teritorială

1.Orice stat sau Comunitatea Europeană poate, la momentul semnării sau la momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să specifice care vor fi teritoriile asupra cărora se va aplica prezenta convenţie.

2.Orice stat poate, în orice alt moment ulterior, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentei convenţii asupra oricărui alt teritoriu specificat în această declaraţie şi pentru ale cărui relaţii internaţionale este răspunzător sau în numele căruia este autorizat să-şi asume angajamente. Convenţia va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi din luna următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general al Consiliului Europei.

3.Orice declaraţie făcută în virtutea celor două alineate precedente va putea, cu privire la orice teritoriu specificat în această declaraţie, să fie retrasă prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Această retragere va intra în vigoare în prima zi din luna următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

Art. 25: Rezerve

Nu se admite nicio rezervă la dispoziţiile prezentei convenţii.

Art. 26: Denunţare

1.Orice parte poate oricând să denunţe prezenta convenţie trimiţând o notificare secretarului general al Consiliului Europei.

2.Această denunţare va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

Art. 27: Notificări

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, oricărui stat semnatar, oricărui stat parte, Comunităţii Europene, oricărui stat care a fost invitat să semneze prezenta convenţie conform art. 22 şi oricărui stat invitat să adere la Convenţie conform art. 23:

a)orice semnare;

b)depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;

c)orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii, conform art. 22 şi 23;

d)orice amendament adoptat conform art. 21, precum şi data intrării în vigoare a numitului amendament;

e)orice declaraţie formulată în virtutea dispoziţiilor art. 18;

f)orice denunţare făcută potrivit dispoziţiilor art. 26;

g)orice alt act, orice altă notificare sau comunicare, în special în conformitate cu art. 10 şi 11 din prezenta convenţie.

-****-

Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezenta convenţie.

Întocmită la Strasbourg la 15 mai 2003, în limbile franceză şi engleză, cele două texte având valoare egală, într-un singur exemplar, care va fi depus în Arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va comunica o copie certificată conformă fiecăruia din statele membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii, Comunităţii Europene şi oricărui stat invitat să adere la prezenta convenţie.

________

* Traducere din limba engleză.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 257 din data de 17 aprilie 2007